Şeful Expert Forum: E naiv să crezi că scoaterea din pălărie a zaharisitului Antonescu se putea face fără viză din pădure

Klaus Iohannis si Crin Antonescu (Ioana Florea / Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
24.01.2025

Şeful think-thank-ului Expert Forum, Sorin Ioniţă, a comparat relaţia dintre preşedintele Klaus Iohannis şi candidatul Crin Antonescu cu cea dintre Vladimir Putin şi Dmitri Medvedev, fost preşedinte şi premier rus, cu care liderul de la Kremlin a făcut "rocada" la putere la Kremlin.

"Johannis-Antonescu pentru noi, este rotativa Putin-Medvedev doi. E naiv să crezi că, după cum a călărit Johannis PNL în aceşti ani, scoaterea din pălărie a zaharisitului Crin Antonescu şi susţinerea lui înverşunată drept candidat de liderii liberali, inclusiv Bolojan, se putea face fără încuviinţarea preşedintelui şi viză din pădure (SRI - n.r.).

Modul cum l-a tras Antonescu pe Johannis în sus în carieră cu peste zece ani în urmă, şi cum Johannis se pregăteşte acum să-i lase ţara moştenire lui Crin, cu un partid-umbrelă PSDNL de tip Rusia Unită, îmi aminteşte de rocadele Putin-Medvedev şi ingineriile politico-electorale patronate de FSB.

Iar cum deciziile CCR din decembrie oricum ne-au scos în afara vechiului cadru normativ, adăugând masiv la textul Constituţiei, cine ştie dacă în viitor, după ce serviciile îl fac pe Crin preşedinte (din nou) iar CCR continuă să zburde liber pe câmpii, nu se închide iar cercul la fel ca în Rusia, cu o 'tandemocraţie'", a scris Sorin Ioniţă pe pagina sa de socializare.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor