Şeful clanului Sportivilor, săltat în pijamale şi dus la audieri. Interlopul ar fi ameninţat un martor într-un dosar
alte articole

Liderul clanului Sportivilor, interlopul Marius Alecu, cunoscut şi sub numele de Bebino, a fost trezit de mascaţi, marţi dimineaţă, şi dus la audieri în pijama, acuzat că ar fi ameninţat un martor într-un dosar, informează Libertata.ro, citând surse judiciare.
În noul dosar, Bebino este acuzat că s-a răzbunat pe un martor care a sprijinit cu informaţii justiţia într-un dosar anterior privitor la un scandal în care Bebino fusese înjunghiat şi tăiat cu o sabie de un alt interlop cunoscut. La vremea aceea, în timpul confruntării, Bebino l-ar fi tăiat pe unul dintre atacatorii săi, rănindu-l şi punându-i viaţa în pericol, astfel că este şi el cercetat pentru tentativă de omor.
Doar că, ulterior, pentru a-l constrânge pe unul dintre martori să îşi schimbe declaraţia dată în instanţă, Bebino l-ar fi ameninţat şi chiar i-ar fi avariat autoturismul, astfel că victima a depus plângere.
„În data de 24 august 2021, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul Grupuri Infracţionale Violente, cu sprijinul luptătorilor Serviciului Acţiuni Speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, au pus în aplicare două mandate de aducere, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de răzbunarea pentru ajutorul dat justiţiei, influenţarea declaraţiilor, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere. […] Cei vizaţi au fost depistaţi şi conduşi la audieri, după ce o persoană a sesizat poliţia cu privire la faptul că a fost ameninţată şi autoturismul i-a fost avariat, în încercarea de a o determina să ofere, în faţa instanţei, declaraţii mincinoase în favoarea unui bărbat cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor. Din datele şi probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă, că asupra persoanei în cauză au fost exercitate şi alte presiuni. 3 bărbaţi ar fi pătruns, la un moment dat, în apartamentul în care se afla, având asupra, lor arme albe şi ar fi exercitat presiuni psihice asupra sa ca răzbunare asupra declaraţiilor date. Cei doi bărbaţi, de 28 şi respectiv 30 de ani, precum şi un al treilea, de 32 de ani, arestat în altă cauză, au fost audiaţi şi ulterior a fost dispusă măsura reţinerii, urmând a fi prezentaţi în faţa magistraţilor”, se arată într-un comunicat al Poliţiei Capitalei.
Reamintim că spre sfârşitul luni mai, anul acesta, şeful Clanului Sportivilor, Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost achitat în dosarul în care a fost acuzat de tentativă de omor după scandalul în care a fost implicat la începutul anului 2020, în Sectorul 2 al Capitalei. Tribunalul Bucureşti a pronunţat o primă sentinţă în dosarul în care Emil Marius Alecu, zis Bebino, a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor şi l-a declarat nevinovat pe interlop, dar sentinţa nu era definitivă, putând fi atacată cu apel. Bebino a fost achitat pe motiv că "fapta nu a fost săvârşită de inculpat".
Bebino a ajuns să fie trimis în judecată în urma unui conflict izbucnit în Sectorul 2 al Capitalei în ianuarie 2020. Conflictul a izbucnit după ce Cezar Roberto Petcu, zis Joe, l-a chemat pe Bebino la o întâlnire. La scurt timp după ce s-au întâlnit, Bebino şi mai mulţi interlopi care îl însoţeau pe Joe s-au luat la bătaie. În conflict, Bebino a fost tăiat cu sabia, iar Florin Împuşcatu, membru al grupării conduse de Joe, a fost înjunghiat. În urma anchetei, Joe şi Constantin Mohamed Ionescu au fost trimişi în judecată pentru tentativă de omor asupra lui Bebino, iar liderul Clanului Sportivilor a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor asupra lui Împuşcatu.
După trimiterea în judecată, Joe şi Mohamed Ionescu au recunoscut acuzaţiile şi au fost condamnaţi în prima instanţă la şase ani şi opt luni de închisoare. Bebino şi-a susţinut în permanenţă nevinovăţia, iar în urma procesului a fost achitat. Articolul complet aici.