"Unde sunt cei 500.000 de bugetari-paraziţi?" - Nicuşor Dan l-a "scos la tablă" pe Simion / Serie de replici acide

Prezidenţiabilul Nicuşor Dan l-a "scos la tablă" joi seară, la dezbaterea de la Euronews, pe George Simion pe tema celor 500.000 de bugetari pe care a spus că îi va concedia dacă ajunge la putere. Contracandidatul AUR a răspuns printr-o serie de replici acide.
Moderator: Domnilor, care este viziunea dumneavoastră despre structura optimă a aparatului bugetar şi cum veţi asigura un echilibru între reducerea costurilor şi menţinerea calităţii serviciilor publice? Care este viziunea dumneavoastră pentru a crea un sistem administrativ bazat pe evaluarea performanţei, pe recompensă şi pe sancţiuni?
Nicuşor Dan: Da, în primul rând, haideţi să ne uităm unde suntem azi. Azi e evaluarea la concursul de... când cineva vine la un concurs să devină funcţionar public sau contractual într-o administraţie publică, este pus să înveţe pe de rost nişte texte de lege. Ăsta este statul român la momentul de faţă în ceea ce priveşte politica sa de personal. Aici şi în multe alte zone, statul român, care nu e în stare să facă reforma din interiorul său, trebuie să apeleze la specialişti.
Şi ăsta este rolul preşedintelui: să aducă specialişti de resurse umane pe care ţara asta îi are, să aducă firme de consultanţă care ştiu cum se întâmplă lucrurile peste tot în lume, astfel încât să redefinească politica de cadre a statului român. Asta este prima chestiune.
A doua, avem un sistem public care este în anumite zone suprapopulat, în altele subpopulat şi nu există, din păcate, o reflecţie corectă, onestă a statului român asupra modului în care el funcţionează.
Şi din nou aici trebuie să recurgem la privaţi care ştiu cum să eficientizeze munca, care ştiu cum să redefinească nişte procese care să simplifice munca, care au competenţe pe care statul român nu le are, de inteligenţă artificială. Din nou, rolul preşedintelui este foarte important în a aduce specialiştii pentru a redefini aceste lucruri.
Moderator: Domnule Simion?
George Simion: Profund greşit. Nu de firme de consultanţă avem noi nevoie pentru tocarea banului public. A minţit contracandidatul meu spunând românilor că vreau să dau profesorii afară, că vreau să dau bugetarii afară. Nu am nicio altă problemă în sectorul public decât cu paraziţii care sunt membri de partid şi încurcă funcţionarii publici din administraţia locală şi centrală, încurcă oamenii competenţi să-şi facă treaba.
La începutul anilor 2000, pentru că trebuie să vorbim, domnule Dan şi dragi telespectatori – se uită o ţară întreagă la noi –, în sectorul bugetar erau 800.000 de angajaţi, acum sunt 1.315.000. Unde au venit aceşti oameni? În companiile municipale, în consiliile de administraţie, în sinecuri, în administraţia locală, în administraţia centrală. Şi ceea ce trebuie să facem sunt valori permanente: concursuri, meritocraţie, să lăsăm oamenii capabili din administraţia locală şi centrală să uşureze interacţiunea cetăţeanului cu administraţia. Nu o foaie care, în anul 2000, se plimbă pe la cinci funcţionari şi fiecare din acei funcţionari trage de respectiva foaie.
Eu mi-aş dori foarte mult să nu mai existe respectiva foaie, pentru că faţă de acum 25 de ani s-au descoperit sisteme performante, s-a descoperit digitalizarea, şi lipsa de forţă de muncă din domeniul privat poate fi compensată exact cu aceşti oameni care stau degeaba la stat. O spun tare, clar, răspicat, în cifre, şi l-aş ruga pe contracandidatul Nicuşor Dan să folosească cifre. Câţi oameni? Pentru că e clar ce avem subdimensionat: avem prea puţine cadre medicale, profesori, militari, poliţişti, pompieri.
Acolo avem prea puţini oameni angajaţi la stat. În primării avem prea mulţi angajaţi – în administraţia locală, centrală, companiile municipale.
Nicuşor Dan: Vreau să-l întreb pe domnul Simion – pentru că a ridicat tema asta în dezbaterea publică – care este partiţia celor 1.300.000 de oameni pe categorii profesionale? Şi unde sunt cei 500.000 de paraziţi?
George Simion: Cei 500.000 de paraziţi sunt pe nişte locuri bine plătite.
Nicuşor Dan: Care e distribuţia pe cifre? Câţi medici, câţi oameni în educaţie?
George Simion: Domnul Nicuşor Dan, avem mai puţini profesori decât aveam acum 15 ani - 300.000. 70.000 de militari. Şi ceea ce vrea domnul Nicuşor Dan să demonstrez este că sunt 450.000 de funcţionari publici. Dar pe lângă funcţionarii publici mai sunt multe sinecuri, multe companii municipale, multe chichiţe. De unde trebuie să începem reforma administrativă, conform propunerii noastre, este de la voinţa poporului. 300 de parlamentari – de acolo, de sus, să dăm un exemplu. Maxim 12 ministere şi maxim 50 de secretari de stat. Pe cei de la ADP pe care-i chinuie domnul Nicuşor Dan şi oamenii...
Nicuşor Dan: Deci, în sănătate, câţi avem?
George Simion: Poftim?
Nicuşor Dan: În sănătate, câţi avem?
George Simion: Domnul Nicuşor Dan, dumneavoastră alegeţi să vă apăraţi corupţii dumneavoastră inclusiv în spitalele municipale.
Nicuşor Dan: Bun, deci 250.000 în sănătate, da? Ok. În armată câţi avem?
George Simion: 70.000, domnul Nicuşor Dan.
Nicuşor Dan: 70.000? Aşa.
George Simion: E foarte bun la adunări şi scăderi. A adunat în dreptul lui, a scăzut în dreptul poporului român.
Nicuşor Dan: Poliţie, jandarmi, pompieri?
George Simion: V-am spus mai devreme numărul de militari, numărul de cadre care sunt subdimensionate.
Nicuşor Dan: Poliţie, jandarmi, pompieri: 130.000, da?
George Simion: Aţi învăţat pe de rost nişte cifre şi acum încercaţi să daţi lecţii ştiind care este soluţia. N-aţi spus soluţia dumneavoastră? Care-i soluţia?
Nicuşor Dan: Nu, nu, domnul Simion. Eu credeam că dumneavoastră sunteţi un om serios. Eu sunt absolut sigur că dumneavoastră sunteţi un om serios. Şi când spuneţi că daţi afară 500.000 de paraziţi, ştiţi de unde. Şi de asta vă întreb, ca să aflu şi eu.
George Simion: Dar de la prietenii dumneavoastră care susţin acest sistem care a dărâmat România, a dărâmat poporul român. De la prietenii dumneavoastră cărora le-aţi promis că le ţineţi companiile municipale în viaţă, deşi a fost o promisiune electorală pentru dumneavoastră.
Moderator: Vă rog, domnule Dan, haideţi! Vă rugăm să mergem mai departe. Mai sunt întrebări, dacă vreţi îi daţi drept la...
Nicuşor Dan: Doar legat de companiile municipale: am închis 20, au plecat 5.000 de oameni afară, au rămas câteva, au intrat la algoritm, aţi luat şi dumneavoastră AUR împreună cu PSD, PNL şi toată lumea.
George Simion: Deci a dat Nicuşor la toată lumea, să înţeleg. Decentralizatele, companiile decentralizate sunt o problemă în ţara noastră. A dat Nicuşor la toată lumea, ca să ajungă să satisfacă clientela de partid.
Nicuşor Dan: Doar ca să ştie oamenii: decentralizatele sunt coordonate de primar, companiile sunt coordonate de consiliu, unde sunt înţelegerile de care am vorbit.