Şase comete extrasolare cu coadă orbitează în jurul unei stele îndepărtate
alte articole
Datele furnizate de misiunea Kepler (în engleză Kepler Mission este o misiune spaţială ce constă într-o navă cosmică specială şi un telescop spaţial de tip fotometru creat şi realizat de NASA pentru căutarea de planete de tip Terra din alte sisteme solare) relevă prezenţa a şase comete extrasolare, cu coadă care orbitează în jurul unei stele, KIC 3542116, o stea slabă ca strălucire situată la 800 de ani lumină de Pământ.
Aceste corpuri cereşti mici, de aparenţă nebuloasă, formate din gheaţă şi praf - aproximativ de mărimea cometei Halley (cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani) - călătoresc cu o viteză de 150.000 de kilometri pe oră până când, într-un final, se vaporizează şi sunt unele dintre cele mai mici obiecte descoperite până în prezent în afara sistemului nostru solar.
Descoperirea marchează prima detectare a unui astfel de obiect mic precum cometa folosind fotometria de tranzit, o tehnică prin care astronomii observă lumina unei stele pentru a detecta o scădere a intensităţii acesteia. Astfel de eclipsări indică tranzite potenţiale sau încrucişări ale planetelor sau ale altor obiecte în faţa unei stele, care blochează momentan o mică parte din lumina acesteia.
În cazul acestei detectări noi, cercetătorii au fost capabili să distingă coada cometei, sau o urmă de gaz şi praf, care a blocat aproximativ o zecime dintr-un procent din lumina stelei atunci când cometa a trecut rapid.
„Este surprinzător faptul că obiecte de mărime mai mică decât Pământul pot fi detectate pur şi simplu prin faptul că acestea emit o cantitate mare de deşeuri”, a spus într-un comunicat, Saul Rappaport profesor emerit de fizică la Massachusetts Institute of Technology (MIT), care a condus studiul. „E destul de impresionant să vezi ceva atât de mic, atât de departe.”
Profesorul Rappaport şi echipa sa au publicat rezultatele studiului în această săptămâna în revista Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.
Detectarea a fost realizată cu datele Telescopului Spaţial Kepler de la NASA, un observator stelar care a fost lansat în spaţiu în 2009. Timp de patru ani, nava spaţială a monitorizat în jur de 200.000 de stele pentru a detecta scăderea intensităţii luminii lor, cauzată de tranzitarea exoplanetelor.
Articole de referinţă: Science Newsline: Citizen Scientist Spots Comet Tails Streaking Past Distant Star, MIT News: Scientists detect comets outside our solar system