Sangele de pe tastatura: victimele omenesti ale tehnologiilor avansate

In ziua de azi te confrunti cu un sentiment ciudat si tulburator, tastand un laptop. Laptop-ul personal a devenit accesoriul indispensabil unei persoane care lucreaza in birou .

Capacitatile obiectului au ajuns aproape cablate in hardware-ul utilizatorului sau, iar prezenta sa constanta l-a transformat aproape intr-un apendice. Iar aceste lucruri au devenit chiar mai importante in epoca smart phone, care este mai capabil, mai portabil si chiar mai lipit de corpul celui care il foloseste.

Cum spune actorul si jurnalistul Mike Daisy: "Suntem deja cyborgi".

Cu toate acestea, desi suntem atat de atasati de dispozitivele noastre, incat le consideram un accesoriu al corpului nostru, mainile noastre nu sunt singurele care au atins aceste dispozitive.

Ele au fost asamblate, verificate, duse de alte maini - maini de multe ori mici, obosite si schilodite. In acelasi timp, cat ambalajul lucios al iPad-ului sau notebook-ului MacBook face aluzie la originea lui divina si impecabila, acestea si practic toate celelalte dispozitive electronice au fost create manual.

Daisy, autorul si interpretul lucrarilor eclectice in domeniul politicii, istoriei si consumer-ismului, a finalizat recent o serie de spectacole de patru saptamani la teatrul Woolly Mammoth din Washington.

"Agonia si extazul lui Steve Jobs", un monolog de doua ore, urmeaza traiectoria pe care a mers Apple de la intreprinderea pirat de doua persoane, la una dintre cele mai mari si mai inchise tehnocompanii din lume.

Multi dintre muncitori sunt copii de 11,12,13 ani.

Prin descrieri minutioase si digresiuni pline de umor, Daisy readuce in ordine cronologica trei decenii ale activitatii companiei – succesele si esecurile sale, greutatile si victoriile.

Asemanand Apple cu un sot dur, el compara adeptii companiei - care au supravietuit unei serii de linii de produse nereusite, pentru a sprijini compania, atunci cand s-a reabilitat cu ceva remarcabil - o sotie batuta. Insa, Daisy ii compatimeste pe acei membri ai familiei Apple, care sufera mai mult decat consumatorii sai.

Mainile de peste ocean

Calatoria lui Daisy incepe in momentul cand un utilizator iPhone, gaseste fotografii in noul sau telefon, ramase aparent dupa testarea de fabrica. Daisy este interesat. El povesteste cum a fost surprins de faptul ca dispozitivele folosite de el, cat si multi alti oameni, sunt create manual.

Parasit de iluzia ca dispozitivele electronice sunt asamblate rapid si meticulos de roboti ca in fabricile Honda, Daisy constata ca, in tari precum China, lucrul manual este mult mai ieftin decat cel automatizat.

Spre deosebire de consumatorii occidentali nostalgici fata de "bunurile confectionate manual", Daisy declara ca la ora actuala bunuri manuale se produc mai mult ca oricand.

Poate ca acest lucru nu este o noutate pentru observatorii atenti ai mersului productiei si ai capitalismului global. Dar, a recunoaste fapta si a confrunta in viata reala, sunt doua lucruri diferite. Mike Daisy o alege cea din urma.

Pretinzand ca este un investitor american, Daisy a plecat in China, si anume in "zona economica speciala" din Shenzhen, cu cea mai vertiginioasa crestere.

In 1970 Shenzhen era un mic sat pescaresc cu o populatie de cateva sute de locuitori. In 1970 autoritatile chineze i-au dat statut de "zona economica speciala", pe care Daisy o descrie ca un spatiu unde societatile comerciale straine pot trata lucratorii si mediul cum considera de cuviinta - creand o "China moderna" cu orice pret.

Astazi, Shenzhen este un oras cu o populatie de noua milioane, cel mai mare centru de productie din lume.

Multi dintre muncitori sunt copii de 11, 12, 13 ani. "Chiar credeti ca Apple nu stie asta?" – intreaba Daisy.

Shenzhen este, de asemenea, baza corporatiei in crestere Foxconn, unde lucreaza peste 400.000 de muncitori, care produc jumatate din toate dispozitivele electronice din lume. Complexele industriale impresionante din beton si panouri publicitare inalte fac Shenzhen asemanator decorului filmului SF "Blade Runner". Clientii Foxconn, sunt, printre alti, Hewlett-Packard, Dell, Microsoft, Nintendo, Sony si desigur Apple. Anul trecut, complexul a devenit cunoscut ca urmare a valului de sinucideri in randul lucratorilor.

In interiorul Shenzhen

Prezentandu-se drept investitor american - cu comentarii umoristice despre cartea lui de vizita evident falsa, Daisy face turul uzinei, cantinelor si dormitoarelor sale.

El relateaza ca a vazut cum mii si mii de muncitori lucrau in tacere completa timp de 12 ore si mai mult, fara pauza. Suferind de dureri in spate, uneori intentionat scapau cate o piesa jos, ca sa se aplece si astfel sa reduca pentru un moment incordarea, in ciuda observatiilor inevitabile ai supraveghetorilor omniprezenti.

El descrie dormitoarele, cu paturile aranjate in pana la 12 niveluri, sub supravegherea monitoarelor situate in locuri vizibile.

Luand interviuri in aer liber, sub plasele recent instalate pentru a preveni sinuciderile ("responsabilitatea corporativa" conform Foxconn), Daisy a comunicat cu zeci de muncitori dispusi sa-i povesteasca istoriile lor – o fapta indrazneata, avand in vedere cazul unui fotograf care a fost batut atunci cand a iesit in afara teritoriului uzinei.

Un muncitor si-a ranit bratul intr-un accident in fabrica si a fost concediat in loc sa-i fie platita o compensatie. Cativa muncitori au povestit despre un coleg care a murit dupa ce a lucrat 32 de ore in sir. O femeie a spus ca a fost concediata si a fost pusa in lista neagra, dupa ce s-a plans comitetului local al muncii, ca nu i s-au platit orele lucrate suplimentar.

Multi dintre muncitori sunt copii de 11, 12, 13 ani. "Chiar credeti ca Apple nu stie asta?" – intreaba Daisy.

Cu umor ingenios pentru a atrage atentia si simpatia publicului, Daisy spune povestea acestor muncitori in sala amutita, unde cateva minute in urma se auzeau rasete. In acest mediu, aceste istorii impresioneaza, cum nu o poate face presa sau atmosfera serioasa a aulei studentesti.

Descrierea Shenzhen-ului, cum a vazut-o Daisy - in ascensiune, poluat si suprapopulat si in general, un loc teribil, - prezinta scara raului capitalismului global. Pe fundalul cladirilor din beton a corporatiilor gigantice, sustinute de stat, consumatorul pare o furnica.

Sange pe tastatura

Daisy a promis auditoriului sau ca, atunci cand se vor intoarce la laptop-urile lor, vor „vedea sange strecurandu-se prin tastatura". El afirma ca publicul consumator are o putere extraordinara de a forta companiile sa faca schimbari in activitatea lor.

El ne aminteste ca, daca nu ar fi insistenta consumatorilor, nici o corporatie nu s-ar schimba. El ne asigura ca companiile, precum Apple, au inceput sa utilizeze procese mai ecologice sub presiunea consumatorilor.

Ce se va intampla atunci cand consumatorii vor cere ca muncitorii care produc produsele solicitate, sa fie tratati ca niste fiinte umane?

Revenirea dupa o asemenea prezentare la posesiunile noastre electronice este foarte neplacuta. Laptop-ul la care am scris acest articol nu este o exceptie. El este, de asemenea, patat cu sange.

Peter Certo - Consultant cercetari stiintifice "Politica externa in Focus»: www.fpif.org