Sancţiuni ale SUA împotriva Rusiei? Unii analişti îi urează lui Obama "Mult norok!"

Acum, când Crimeea "a decis" să se alipească la Rusia şi ruşii au salutat fericiţi mişcarea Crimeei, jumătatea de vest a lumii, în special SUA şi Uniunea Europeană, vorbesc pe larg despre impunerea de sancţiuni Rusiei, în scopul de a-l aduce pe Vladimir Putin la realitate. Cu toate acestea, sarcina pare mai uşor de zis decât de făcut - Unchiul Sam pur si simplu nu este în poziţia de a impune sancţiuni pe termen lung Rusiei.

Relaţiile economice şi politice dintre Statele Unite şi Rusia în mod cert nu sunt exemplare. Cu toate acestea, o industrie-cheie a SUA se bazează foarte mult pe un anumit import din Rusia: cea a centralelor nucleare.

Metabolism nuclear

Dependenţa americană de Rusia pentru combustibilul său nuclear nu este o noutate. Ea datează de la începutul anilor 1990, atunci când sistemul de UPI – USI a fost lansat după căderea Uniunii Sovietice. În cadrul acestui sistem, uraniul puternic îmbogăţit (UPI) de la ogivele nucleare ruse este transformat în uraniu slab îmbogăţit (USI), pentru utilizarea drept combustibil în centralele nucleare ale SUA.

În timp ce se planifică reducerea dependenţei faţă de energia nucleară, Statele Unite ale Americii încă primeşte 100 GW de energie din sursele nucleare (în comparaţie cu producţia de energie nucleară a Rusiei de 230 GW). Ca urmare, în 2014, pentru uraniu, vor fi necesare 48 de milioane de lire sterline pentru a aproviziona centralele nucleare americane. Conform datelor publicate de US Energy Information Administration (EIA), oxidul total de uraniu produs in-house, în Statele Unite, este de aproximativ 4,8 milioane de lire sterline - da, doar 10 % din cererea totală.

Acest lucru nu este o tendinţă nouă. În 2012, Statele Unite ale Americii a trebuit să cumpere peste 80% din combustibilul nuclear de la surse externe.

Rusia este furnizorul de bază

Achiziţionarea de uraniu (minereu şi/sau concentrat), este doar o parte din poveste. Sarcina cea mai mare este transformarea uraniului cumpărat în combustibil nuclear utilizabil pentru centrale.

Pînă acum, îmbogăţirea nucleară era responsabilitatea firmelor private din SUA. Cu toate acestea, printre toate aceste firme private, cele americane constituie maximum 20%. Restul se procesează în străinătate: firmele europene preiau aproximativ 35% din sarcina totală a procesului, iar restul se află în mâinile uzinelor ruseşti.

Mai simplu spus, SUA nu are destule uzine de transformare.

Prin urmare, chiar dacă sistemul de UPI – USI s-ar încheia acum, este foarte îndoielnic că dependenţa americană de ajutorul Rusiei va ajunge la zero, luînd în consideraţie că nu există suficiente instalaţii de procesare din America.

Concluzie

Atunci când vine vorba de energia nucleară, Americii îi va fi greu să găsească o alternativă la ajutorul Rusiei. Indiferent dacă Uniunea Europeană îşi va ţine promisiunea impunerii de sancţiuni Rusiei, Statele Unite ale Americii nu va putea face acest lucru, din simplul motiv că în cazul în care sancţiuni mutuale ar intra în vigoare, industria nucleară americană va fi probabil una dintre cele mai afectate.

Sufyan bin Uzayr autorul "Sufismului: O scurtă istorie". A scris pentru mai multe publicaţii printate, on-line şi regulat blog-urilor, referitor la problemele de interes contemporan la Politica Periscope. Iniţial a publicat în Foreign Policy în Focus sub Creative Commons Attribution 3.0 License.