Rusia şi aliaţii din CIS vor crea o forţă comună pentru apărarea frontierelor
alte articole
Mişcarea ar putea însemna că soldaţii ruşi, ca parte a forţei colective, vor fi trimişi la graniţele Afganistanului, într-un moment în care Statele Unite îşi vor extinde prezenţa militară în Afganistan începând cu anul 2016, a anunţat joi preşedintele american Barack Obama. Liderul de la Casa Albă a adăugat că a decis să păstreze în Afganistan 9.800 de militari americani în cea mai mare parte a anului viitor, iar după aceea doar 5.500 de militari, ţinând cont de faptul că situaţia securităţii în ţara asiatică este “încă fragilă şi în unele locuri există riscul de a se deteriora”.
După trimiterea unei forţe militare în Siria, o măsură similară în Afganistan ar consolida noua atitudine combativă a preşedintelui rus. Kremlinul susţine că Rusia doreşte să oprească răspândirea extremismului islamist, dar guvernele occidentale consideră că Moscova doreşte să se reafirme ca o putere globală.
Liderii ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CIS) – care includ Rusia, Kazahstan, Kârgâzstan, Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Republica Moldova, Tadjikistan şi Uzbekistan – s-au întâlnit vineri în staţiunea Burabai, lângă capitala kazahă Astana.
Conform unui document al summitului, liderii au căzut de acord asupra creării unei “grupări de forţe de frontieră şi altor instituţii în statele membre CIS, cu scopul de a rezolva situaţii de criză [ce pot apărea] la graniţele externe”.
Nu au fost publicate detalii în ceea ce priveşte componenţa forţei sau unde va fi desfăşurată aceasta.
Dar Serghei Lebedev, secretar executiv al CIS, a menţionat Tadjikistanul – care are o graniţă comună cu Afganistanul – ca o posibilă locaţie pentru desfăşurare noii forţe.
De cealaltă parte a graniţei, militanţii talibani au obţinut unele victorii, inclusiv preluarea controlului pe o perioadă scurtă de timp asupra oraşului Kunduz, la sfârşitul lunii trecute.
Încă nu este clar dacă celelalte două naţiuni din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul – Uzbekistan şi Turkmenistan – vor găzdui la rândul lor noua forţă comună.
În plus, mişcarea lui Putin are loc de asemenea într-un moment în care Germania îşi va închide baza aerianaă din oraşul uzbek Termez până la sfârşitul acestui an. Totuşi, armata germană nu a exclus posibilitatea ca forţele sale să se întoarcă la această bază – ultima forţă militară vestică din Asia Centrală.