Ruladă cu nucă şi mac - o reţetă veche din Ardeal

Rulada cu mac şi nucă este delicioasă şi plină de arome, fiind o prezenţă preferată atât pe mesele de sărbătoare, cât şi la o cafea sau ceai alături de cei dragi. Este, de asemenea, o gustare binevenită la birou sau la şcoală, sau când simţiţi nevoia să mâncaţi ceva bun!
Maria Matyiku
16.01.2017

Numită şi cozonăcel unguresc, saviecuţă, baigli sau bejgli, în funcţie de diferite zone ale ţării, rulada cu nucă şi mac este un desert foarte gustos, având un aluat fraged şi subţire şi o umplutură bogată plină cu arome de vanilie şi lămâie.

Această variantă de preparare a ruladei este o reţetă veche pe care mama a primit-o în urmă cu mai bine de 50 de ani de la o vecină săsoaică, foarte pricepută în ale bucătăriei. Pe vremea aceea, untul se folosea mai rar în aluat, fiind preferată untura, pentru că se găsea din abundenţă. Untul însă dă un gust mai fin, iar aluatul crapă la copt mai puţin decât atunci când se foloseşte untură.

Ingrediente:

pentru aluat:

1 kg de făină albă,

40 de grame de drojdie,

2 linguri de unt sau untură,

4 linguri de zahăr,

1 linguriţă rasă de sare,

6 linguri de smântână acră,

8 gălbenuşuri

umplutura de nucă (pentru 4 rulade)

250 g de nucă măcinată,

250 g de zahăr,

un plic cu zahăr vanilat,

1/4 cană de lapte fierbinte,

4 albuşuri,

coaja rasă de la 1 lămâie

umplutura de mac (pentru 4 rulade)

250 de grame de mac măcinat,

250 g de zahăr,

un plic cu zahăr vanilat,

1/4 cană de lapte fierbinte,

4 albuşuri bătute spumă,

coaja rasă de la 1 lămâie

1 ou bătut pentru uns deasupra,un praf de sare

Modul de preparare:

Mai întâi, se prepară maiaua. Drojdia proaspătă se lichefiază într-o cănită amestecând cu puţin zahăr şi lapte călduţ. Făina se cerne şi se pune într-un castron. În făina din castron se face o adâncitură la mijloc, în care se toarnă drojdia lichefiată apoi se amestecă uşor cu puţină făină din jur. Se lasă deoparte cam 15 minute, până când începe să facă băşicuţe pe deasupra.

Între timp, gălbenuşurile se separă de albuşuri, apoi se bat uşor cu furculiţa ca pentru omletă, după care se adăuga pe rând cele 6 linguri de smântână.

Albuşurile se vor bate spumă într-un castron separat.

În castronul cu făină se adaugă zahărul, sarea şi untul la temperatura camerei, amestecându-se până când toate ingredientele se încorporează. Când aluatul devine nisipos se toarnă gălbenuşurile cu smântâna şi se continuă frământarea până ce aluatul se desprinde de pe marginea castronului şi de pe mâini. Aluatul se strânge în formă de bilă, se înveleşte cu o folie şi se dă la rece pentru 30 de minute.

Prepararea umpluturii cu nucă

Nuca măcinată se amestecă cu zahărul, apoi se opăreşte cu un sfert de cană de apă fierbinte. Se continuă amestecarea până când se formează o pastă groasă.

Se adaugă un pliculeţ de vanilie şi coaja rasă de la o lămâie şi se amestecă bine.

Jumătate din cantitatea de albuşurile bătute spumă tare se toarnă peste pasta de nucă şi se amestecă uşor, până când compoziţia devine lipicioasă, puţin aerată, dar destul de fermă (nu curge).

Pentru prepararea umpluturii cu mac se folosesc aceeaşi paşi ca şi la umplutura cu nucă.

Cuptorul se încălzeşte la 180 de grade Celsius.

Aluatul se scoate din frigider şi se aşează pe suprafaţa de lucru, pe care s-a presărat în prealabil un strat subţire de făină. Se împarte aluatul în 8 părţi egale.

Din fiecare parte se va întinde cu sucitorul o foaie dreptunghiulară cam de 3 mm grosime, lată de aprox în 20-24 cm şi lungă de 28-30 cm.

Fiecare foaie se unge pe rând cu câte o pătrime din umplutură, lăsând pe margini o porţiune de aprox 2 cm neunsă.

Laturile mai scurte ale aluatului se pliază spre interior cam 2 cm, pentru a preveni ieşirea umpluturii în timpul rulării. Rulourile se pun într-o tavă lăsând distanţă între ele.

Rulourile se ung pe deasupra cu oul bătut în care s-a presărat puţină sare . Se lasă câteva minute deoparte, atât cât să se zvânte puţin oul, apoi se dau la cuptor.

Ruladele se coc aproximativ 30 de minute, până când se rumenesc frumos. Se scot din cuptor şi se probează cu scobitoarea dacă s-au copt în interior.

După ce se răceşte, rulada se taie în felii şi este gata de servit. Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor