Roşca Stănescu solicită modificarea Codului Insolvenţei

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat marţi că prevederile Codului Insolvenţei cuprinse în ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Ponta, prezintă „un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte libertatea presei”, şi îi cere Avocatului Poporului să se autosesizeze în acest caz.
Sorin Roşca Stănescu (Epoch Times România)
Epoch Times România
08.10.2013

Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat marţi că prevederile Codului Insolvenţei cuprinse în ordonanţa de urgenţă dată de Guvernul Ponta, prezintă „un grad ridicat de risc în ceea ce priveşte libertatea presei”, şi îi cere Avocatului Poporului să se autosesizeze în acest caz.

Senatorul solicită şi „Guvernului să elaboreze o ordonanţă de urgenţă care să modifice ordonanţa de urgenţă privind Codul Insolvenţei. Solicit parlamentarilor USL să ceară în mod imperativ Guvernului să trimită de urgenţă ordonanţa în vederea dezbaterii şi amendării ei. Guvernul Ponta are, de asemenea, datoria să informeze opinia publică asupra identităţii persoanelor sau persoanei care se face responsabilă de introducerea în ordonanţa de urgenţă a articolelor incriminate”, potrivit unui comunicat de presă remis marţi de liberal.

În opinia lui, ordonanţa permite posibilitatea ca „orice post de televiziune şi orice post de radio să poată fi pus pe butuci”.

„Finanţaţi de către Banca Mondială, mai mulţi experţi reputaţi în domeniu au elaborat un proiect de act normativ care a fost supus dezbaterii publice. După parcurgerea acestor etape, în mod straniu, înalţi funcţionari guvernamentali au introdus articole noi. Cele care au stârnit în aceste zile un veritabil scandal în plan intern şi internaţional. Nu numai pentru că experţii nu-şi mai recunosc proiectul de lege. Nu numai fiindcă asemenea prevederi, strecurate pe uşa din dos, nu au fost supuse dezbaterii publice. Ci fiindcă ele sunt discriminatorii”, a adăugat Sorin Roşca Stănescu.

Potrivit OUG a Guvernului Ponta privind noul Cod al Insolvenţei, „este posibilă oricând şi oriunde solicitarea intrării în insolvenţă a unei televiziuni ori a unui post de radio fie de către un creditor care are de recuperat nu mai mult decât 40.000 de lei, ori de către orice persoană care cumpără o creanţă cu intenţia de a face rău unei case de presă”.

”Mai mult, autorităţile statului pot acţiona discreţionar în baza noului Cod al Insolvenţei”, iar în opinia liberalului este un act normativ „discriminatoriu şi, ca atare, neconstituţional”.

”În concluzie, sunt expuse dispariţiei în principiu toate televiziunile şi toate posturile radio, începând cu cele publice”, a concluzionat senatorul.

În dorinţa de a "strânge taxe la buget", Executivul a adăugat la Codul Insolvenţei, aprobat joi în şedinţa de guvern, un articol prin care oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat. OUG nr. 91/2013 referitoare la procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 620 din 4 octombrie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor