"Căluşul pus presei" semnalat Comisiei Europene

PDL sancţionează atacul lui Ponta la libertatea de exprimare a presei. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a informat vineri că partidul său va trimite o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding în privinţa noului Cod a insolvenţei
Vasile Blaga, preşedinte PDL (Epoch Times România)
Epoch Times România
05.10.2013

PDL sancţionează atacul lui Ponta la libertatea de exprimare a presei. Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a informat vineri că partidul său va trimite o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene Viviane Reding în privinţa noului Cod a insolvenţei care conţine articole concepute pentru"subjugarea presei".

Monitorul Oficial a publicat ieri noul Cod al Insolvenţei adoptat de Guvern joi. Cel mai criticat articol din cadrul actului legislativ girat de Guvernul Ponta prevede că oricărei televiziuni sau post de radio aflat în dificultate i se va ridica licenţa de emisie în mod automat

"În cazul în care activitatea debitorului se află sub incidenţa prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a deschiderii procedurii şi până la dată confirmării planului de reorganizare, se suspendă licenţa audiovizuală, în sensul Legii nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului. În planul de reorganizare vor fi prevăzute condiţiile de exercitare a dreptului de a difuza, într-o zonă determinată, un anumit serviciu de programe, condiţii ce vor fi supuse aprobării prealabile a Consiliului Naţional al Audiovizualului", se arată în articolul 81 al noului cod de insolvenţă.

Blaga a criticat modul în care a fost adoptată legea, declarând că noul act normativ ar trebuit să fie prezentat ca proiect de lege în Parlament şi că sunt unele lucruri de lămurit referitor la caracterul discriminatoriu al legii faţă de presa, respectiv "faţă de intrarea în insolvenţă pe spatele unora, lăsând în spate destule companii care nu se mai descurcă", informează Mediafax.

"Din păcate, sunt articole ţintite acolo, iar unele dintre ele urmăresc pur şi simplu subjugarea presei: cei care nu sunt cu noi trebuie să tacă", a mai declarat Blaga.

Blaga a mai criticat şi lipsa oricărei logici economice a actului normativ. Preşedintele PDL a declarat că este şi o "prostie economică" să fie închisă licenţa unei televiziuni sau unui post de radio, deoarece, în acest fel, acestea nu vor mai avea de unde să plătească vreo datorie la stat.

Liderul PDL a informat că partidul său intenţionează să ia măsuri şi, în acest scopt, se va adresa comisarului european pentru Justiţie, Viviane Reding:

"Dar nu vom lăsa lucrurile aşa, chiar am discutat cu domnul Predoiu [fost ministru al Justiţie n.r.] şi vom adresa în acest sens o scrisoare doamnei Reding pe tema Codului insolvenţei, pe tema căluşului pus presei", a spus Blaga.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor