România, la un pas de recesiune? Bolojan, avertisment sumbru: Am putea să ne întoarcem în perioada 2008-2010

Ilie Bolojan, Preşedinte PNL (Epoch Times Romania)
Andrei Pricopie
27.04.2025

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a atras atenţia, în emisiunea "Insider Politic" de la Prima TV, că România trebuie să atragă fondurile alocate din PNRR până la finalul anului 2027, altfel va pierde banii. Iar situaţia nu arată deloc bine pentru ţara noastră, care a reuşit să ia doar 9,4 miliarde de euro din totalul de 28,5 miliarde.

"Eu cred că pe orice om raţional, care înţelege ce înseamnă bugete, trebuie să îl îngrijorezi acest lucru (deficitul bugetar de 9,3% - n.r.). Pentru că, de fapt, ce înseamnă? Noi luăm împrumuturi mari săptămânal. Aceste împrumuturi ne permit să funcţionăm, deci cheltuim mai mult decât ne-am putea permite, dar ele au ca efect dobânzi şi cheltuieli cu dobânzile tot mai mari. Şi gândiţi-vă că acest lucru s-a întâmplat într-o perioadă în care n-am avut recesiune economică, n-am avut probleme.

Or, în condiţiile în care vedem că există nişte turbulenţe economice la nivel global şi pare că există o încetinire a investiţiilor, pentru că nu mai există o predictibilitate, există o încetinire a schimburilor comerciale. M-am uitat zilele astea şi am văzut, de exemplu, că în porturile din Statele Unite, de când a început acest război (comercial - n.r.) cu China, au scăzut schimburile comerciale, ca volum în porturi, cu 40%. Cu Europa, lucrurile încă mai sunt 90 de zile, dar cine ştie cum se va termina. Oricum, deci, sunt nişte trepidaţii care ne pot duce către recesiune.

Când se cuplează întotdeauna un grad de îndatorare mare, cu dobânzi mari, cu o uşoară recesiune, înseamnă să ne întoarcem în perioada 2008-2010. Să eliminăm cheltuielile inutile, să aducem instituţiile care au fost scăpate de sub control, companiile de stat, sub un anumit control şi, într-adevăr, să lucrăm sistematic la reducerea cheltuielilor, la absorbţia de bani europeni", a afirmat Ilie Bolojan, potrivit News.ro.

Ce se întâmplă cu banii din PNRR

"Una din discuţiile de zilele trecute cu Comisarul pentru Buget a fost clar: pentru că orice modificare la acest program PNRR înseamnă un vot în 27 de ţări, în Parlamente, probabilitatea să se amâne din luna august încolo este foarte scăzută. Deci, ori vă cheltuiţi banii pe care-i aveţi, ori, dacă nu, o să îi pierdeţi.

Eu cred că n-ar fi bine să pierdem aceşti bani, pentru că înseamnă investiţii care nu se fac în România.

Dacă nu vom face toate aceste lucruri, nu ne vom încasa banii de la buget acolo unde există evaziune, vom ajunge în situaţia în care sancţionăm haotic, să creştem taxe şi impozite şi, de fapt, victimele vor fi în primul rând oamenii simpli, pentru că cei care mai au ceva bani o să se mai descurce cumva", a precizat Ilie Bolojan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor