România câştigă la Andorra, iar barajul pare real
alte articole

Victor Piţurcă a introdus o nouă formulă de start în meciul disputat la Andorra, câştigat de selecţionata României cu scorul de 4-0, şi se apropie de baraj după victoria Olandei la scor în faţa Ungaria.
Tricolorii au început în atac partida, au controlat mijlocul terenului, golul lăsându-se aşteptat mai bine de o jumătate de repriză. Cele trei puncte păreau deja câştigate dinaintea meciului dar numărul golurilor era cu adevărat important pentru situaţia din grupe.
O formulă inedită în atac îl poziţionează pe Keşeru vârf împins, susţinut din spate de Stancu, Torje şi Maxim. Un careu ofensiv bine gândit de Piţurcă dar aşezarea din teren a Andorrei închide bine spaţiile atunci când sunt luaţi de sus
Stancu nu şi-a găsit direcţia în minutul 31, atunci când centrarea lui Torje trece peste poarta goală. Ocaziile mari de gol continuă să curgă timp de 10 minute, dar Goian şi Stancu ratează fiecare câte o lovitură de cap.
Cu doar unu zero la pauză, tricolorii au înţeles că trebuie să forţeze nota. În acelaşi timp Turcia conducea cu 2-0 în meciul din Estonia iar golaverajul ne rămânea nefavorabil.
După fluierul de start a celei de-a doua părţi noul ”german” din lotul româniei centrează perfect iar Stancu se înaltă pentru 2-0. În minutul 60, Chiricheş cade în careu, arbitrul fluieră 11 metri iar Torje transformă fără probleme. A patra reuşită şi ultima îl are executant pe Lazăr care închide tabela tot cu o reuşită de cap, după centrarea lui Torje.
Suporterii veniţi îmbrăcaţi în culorile naţionale au fost în număr de 600, iar pe durata partidei o ploaie măruntă a curs trecător.
Cu 16 puncte în grupă, ca şi Turcia, avem nevoie de 5 goluri în plus faţă de Estonia în cazul în care Olanda pierde la Istanbul la un gol diferenţă. Să sperăm că nu.
Portocala Mecanică a demolat Ungaria cu scorul de 8-1 în meciul disputat pe Amsterdam Arena iar Van Gaal şi compania ne dau semne bune până la sfârşit.