Adrian Stoian aclamat în Seria A

Fără nici o partidă disputată în prima ligă din România, Adrian Stoian este aclamat la Genoa, unde a reuşit prima sa pasă de gol pentru Genoa în meciul disputat la Catania, scor 1-1.
Adrian Marius Stoian, Genoa - Napoli, 28 septembrie 2013. (Valerio Pennicino / Getty Images)
Epoch Times România
10.10.2013

Fără nici o partidă disputată în prima ligă din România, Adrian Stoian este aclamat la Genoa, unde a reuşit prima sa pasă de gol pentru Genoa în meciul disputat la Catania, scor 1-1.

Crescut la şcoala de fotbal a lui Gheorghe Popescu, acesta a debutat în Seria A la As Roma apoi a trecut pe la Pescara şi Bari sub formă de împrumut.

Cumpărat de Chievo, tricolorul a fost împrumutat la Genoa şi nu a fost titularizat până în prezent la niciun meci, însă a reuşit să-i câştige pe fanii ”grifonilor”, care vor să-l vadă pe teren încă din primul minut.

Transferat în Italia înainte să apuce să joace măcar o secundă în prima ligă din România, Adrian Stoian îşi continuă ascensiunea în Serie A, iar în ultima etapă a reuşit prima sa pasă de gol pentru Genoa, în remiza obţinută pe terenul Cataniei, scor 1-1.

"O soluţie e să joace Adrian Stoian din primul minut! Împrumutat de la Chievo, a fost extraordinar în toate meciurile în care a fost trimis pe teren, pe parcurs. Are strălucirea care îi lipseşte echipei", scrie site-ul forzaitalianfootball.com.

Postura cea mai bună pe care evoluează internaţionalul este de mijlocaş ofensiv dar poate evolua pe orice poziţie din spatele vârfului.

Tricolor încă de la 16 ani, a strâns 32 de meciuri pentru selecţionatele de tineret şi unul pentru naţionala mare, apărând ca o soluţie viabilă la cei 22 de ani ai săi. Debutul său a avut loc în luna iunie a acestui an, în amicalul cu Trinidad Tobago unde a fost introdus pe teren în ultimele 10 minute ale partidei.

Conform transfermark.co.uk valoarea sa a urcat la 1,6 milioane de euro, de la 300.000 cât valora în anul 2012.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor