Fotbal: Ciprian Marica - "Avem nevoie de încurajări"

Atacantul român Ciprian Marica. (Christof Koepsel / Bongarts / Getty Images)
Epoch Times România
11.10.2013

Atacantul român Ciprian Marica, selecţionat în lotul României pentru ultimele două meciuri din preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal 2014, cu Andorra şi Estonia, remarcă faptul că jucătorii din ţara noastră au nevoie de multe încurajări.

"Suntem înaintea unor meciuri foarte importante pentru generaţia noastră, pentru fotbalul românesc, pentru România. Constat cu surprindere ca există o doză mare de negativism în multe comentarii care se fac pe marginea acestor partide", scrie Marica pe contul său de Facebook.

"Am o întrebare pt aceşti negativişti: voi chiar nu ţineţi cu România?... Prieteni dragi, buni, răi, cum suntem, reprezentăm poporul roman. Implicit şi pe voi! Vorba ceea, ăştia suntem, alţii nu avem. E tipic pentru noi să-i blamăm pe cei aleşi să ne reprezinte şi să credem că ar fi fost excelent să fie alţii în locul lor", notează atacantul.

În continuare, el scrie: "Pot înţelege că, spre exemplu, la gimnastică nu mai suntem campioni mondiali. Dar sportivii care au luptat pentru medalii mă reprezintă, i-am susţinut cu tărie când au câştigat, sunt alături de ei şi când pierd. Sufăr alături de ei, fete sau băieţi, la eşec".

Ciprian Marica face apel la sensibilitatea suporterilor: "Hai să ne gândim ce vede o mamă la copilul ei. Indiferent de situaţie, puiul ei e cel mai bun, cel mai frumos, cel mai talentat, cel mai deştept. Îl ajută să se ridice când cade, îi îndreaptă greşelile, îl iubeşte indiferent de natura greşelii şi indiferent dacă învaţă sau nu din aceste greşeli. Eu aşa îmi iubesc şi ţara. Puteţi face un efort de imaginaţie şi de voinţă să priviţi naţionala României cu ochii unei mame care-şi priveşte copilul? Fiindcă aşa vad eu dragostea asta pentru patrie. Şi fiindcă avem nevoie de încurajări, avem nevoie de critici când greşim, dar cel mai tare avem nevoie de dragostea voastră! Hai România!"

României va susţine în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2014, ultimele două jocuri cu Andorra în deplasare (11 octombrie) şi cu Estonia la Bucureşti (15 octombrie).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor