Rezultate dezastruase la simularea naţională la clasa a VIII-a
alte articole
Ministerul Educaţiei Naţionale comunică că 48,8% dintre elevii prezenţi au obţinut medii peste 5 la examenele din cadrul simulării naţionale la clasa a VIII-a, respectiv 66,95% la Limba română şi doar 30,4% la Matematică. MEN a dispus implementarea mai multor măsuri pentru remedierea situaţiei.
Scopul simulării a fost aducerea în atenţia elevilor şi a profesorilor lor a situaţiei reale privind pregătirea înainte de evaluarea naţională din vară.
Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă.
Pe judeţe, cele mai mari procente de note peste 5 s-au înregistrat în municipiul Bucureşti 64,21%, judeţul Brăila — 60,42% şi judeţul Cluj 59,18%. Prezenţa elevilor la examene a fost aici de peste 95%. Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat în Călăraşi — 34,18%, Caraş-Severin — 36,28% şi Tulcea — 37,95%. Şi aici, prezenţa a fost de aproximativ 90%. Cea mai ridicată participare a elevilor la simularea naţională pentru clasa a VIII-a s-a înregistrat în judeţul Neamţ — 98,18%, iar cea mai scăzută în judeţul Dolj — 89,04%. În ceea ce priveşte situaţia pe discipline, cel mai ridicat procent la Limba română îi revine Bucureştiului, cu 81,23%, iar cel mai mic procent s-a înregistrat în judeţul Harghita — 38,72%. La Matematică, primul loc este ocupat tot de Capitală, cu 46,38%, iar cel mai scăzut procent îl are judeţul Călăraşi: 17,8%. La Limba maternă, cel mai mare procent s-a înregistrat în Bistriţa-Năsăud, unde prezenţa elevilor la simulare a fost de 100%, iar cel mai scăzut, în Caraş-Severin — 21,74%, unde, de asemenea, prezenţa a fost de 100%.
Prezenţa integrală a elevilor la simularea pentru evaluarea naţională s-a înregistrat numai în cele două judeţe amintite şi numai la disciplina Limba maternă. În acelaşi timp, la toate examenele, nu a existat o prezenţă mai mică de 89% în nici unul dintre judeţe.
Ca urmare a situaţiei înregistrate, MEN a decis adoptarea mai multor măsuri de remediere a situaţiei, care urmează să fie aplicate, pe verticală, la nivelul fiecărui judeţ. În acest fel, de la inspectorat, până la şcoală şi elev, se vor întreprinde următoarele:
* Inspectoratele şcolare vor prezenta situaţia reală tuturor directorilor de şcoli şi vor aduce la cunoştinţa acestora măsurile dispuse de MEN şi, după caz, a celor adoptate la nivel local. De asemenea, inspectoratele vor monitoriza implementarea acestora.
Din datele prezentate rezultă că peste jumătate dintre cei prezenţi la simulări au obţinut note peste 5 la disciplina Limba română, fapt care nu s-a înregistrat şi la disciplina Matematică, unde procentul de 30,4% indică un nivel scăzut de pregătire a elevilor, în condiţiile în care subiectele au fost concepute pentru un nivel mediu, tipic oricărei evaluare de masă.
* La nivelul şcolii, va fi analizată situaţia şi se vor lua măsurile impuse de MEN, dar şi alte măsuri suplimentare pentru pregătirea elevilor, acolo unde şcoala consideră necesar.
* Părinţii vor fi informaţi asupra situaţiei elevilor, în cadrul şedinţelor cu părinţii. Tot atunci, li se vor prezenta soluţiile pe care şcoala le are în vedere pentru fiecare elev în parte.
* Lucrările fiecărui elev vor fi analizate la nivelul clasei, pentru a se identifica punctele slabe şi, în consecinţă, pentru a putea corecta neajunsurile înregistrate.
* Se vor efectua ore de pregătire pentru examinarea naţională din vară.