Educaţie: Două directoare de şcoli, demise pentru management defectuos

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis vineri demiterea din funcţie a doua directoare de şcoli. Este vorba despre directoarea Şcolii generale nr.172 şi directoarea Liceului de coregrafie Floria Capsali.
Elevi în bănci (Epoch Times România)
Flori Mladin
17.01.2014

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis vineri demiterea din funcţie a doua directoare de şcoli. Este vorba despre directoarea Şcolii generale nr.172 şi directoarea Liceului de coregrafie Floria Capsali.

Inspectoratul a decis aceste măsuri după ce s-au demarat 3 anchete în şcoli din Bucureşti privind acte de corupţie, iar a patra anchetă a avut loc la Liceul de Coregrafie, unde mai mulţi profesori s-a coalizat împotriva directoarei, pe care au acuzat-o de măsuri ilegale.

În cazurile anchetelor de la liceul Iorga şi lieul Kiriţescu nu s-au constatat deficienţe de management şi profesorii nu au strâns bani de la elevi.

Directoarea şcolii generale 172 din Capitală a fost demisă de Inspectoratul Şcolar, după ce săptămâna trecută a apărut un filmuleţ în care o învăţătoare din şcoală este înregistrată solicitând bani părinţilor.

Directoarea Şcolii generale "Sfântul Andrei" din Capitală a fost implicată într-un scandal în care o învăţătoare a cerut bani de la părinţii copiilor pentru dotarea unei clase pregătitoare cu laptop, plasmă şi tablă multifuncţională.

În plus, învăţătoarea voia să mai cumpere rechizite costisitoare, cărţi, caiete speciale şi tricouri. Comisia de anchetă de la Inspectorat a concluzionat că toate aceste cheltuieli nu erau justificate în acte, iar directoarea şcolii a fost demisă.

Însă sindicaliştii din învăţământ se plâng că dascălii sunt nedreptăţiţi.

Inspectoratul Şcolar Bucureşti a cerut ca toate şcolile din Capitală să fie controlate în ce priveşte modul în care este strâns şi administrat fondul şcolii.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor