Reuniune informală a miniştrilor de Externe din UE. Poziţia lui Aurescu pe temele majore
alte articole
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, a participat, în perioada 4-5 septembrie, la reuniunea informală a miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE, care s-a desfăşurat la Luxemburg, reiese dintr-un comunicat remis sâmbătă de MAE.
Temele aflate pe agenda reuniunii au fost evoluţiile din Vecinătatea Estică şi relaţiile UE-Rusia şi rolul UE în Orientul Mijlociu, în special în sprijinul Procesului de Pace israelo-palestinian şi evoluţiile în dosarul nuclear iranian. De asemenea, pe agendă s-a aflat şi problematica migraţiei.
"În discuţia privind Vecinătatea Estică, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea unui angajament cât mai solid, pe termen mediu şi lung, al UE în regiune, reiterând importanţa sprijinului european pentru stimularea statelor partenere, în special a celor care doresc o apropiere mai mare de UE, precum R. Moldova, Georgia şi Ucraina", se precizează în comunicatul citat.
Şeful diplomaţiei române a reiterat dorinţa României de a se implica activ în revitalizarea conceptuală a Parteneriatului Estic, în contextul procesului de revizuire a Politicii Europene de Vecinătate. De asemenea, ministrul a reluat ideea necesităţii unei strategii a relaţiilor UE-Rusia, cu luarea în considerare a gradului de implicare a Rusiei în aplicarea Acordurilor de la Minsk.
"În directă conexiune cu aplicarea Acordurilor, a arătat că regimul de sancţiuni decis de UE faţă de situaţia din Ucraina trebuie menţinut până la aplicarea integrală a acestora. În egală măsură, nu trebuie uitată ocuparea continuă şi ilegală a Crimeii. În acest context, ministrul român de externe a exprimat preocuparea României pentru continuarea de către Rusia a procesului de militarizare a regiunii Mării Negre, mai ales în Crimeea", se arată în comunicatul MAE.
Bogdan Aurescu s-a referit, totodată, şi la necesitatea unei mai mari implicări a UE în soluţionarea conflictelor prelungite din Vecinătatea Estică şi la îmbunătăţirea comunicării strategice.
Ministrul de Externe a cerut colegilor europeni deschidere şi flexibilitate în ceea ce priveşte asistenţa financiară acordată de UE pentru R. Moldova, pentru încurajarea procesului general de reformă de la Chişinău şi a informat despre principalele măsuri luate de Bucureşti în această direcţie.
De asemenea, Bogdan Aurescu a informat despre vizita recentă a premierului român la Chişinău şi despre asistenţa pe care o acordă ţara noastră. A mai prezentat perspectivele dosarului transnistrean.
"Discuţia consacrată relansării Procesului de Pace din Orientul Mijlociu a prilejuit o trecere în revistă a modalităţilor în care UE trebuie să acţioneze, inclusiv în cadrul Cvartetului şi în coordonare cu actorii principali regionali, în sprijinirea avansării procesului", transmite MAE.
Şeful diplomaţiei române a accentuat necesitatea identificării unei agende pozitive a UE în relaţiile bilaterale cu cele două părţi ale Procesului, pentru a încuraja o implicare constructivă a părţilor în reluarea negocierilor directe, inclusiv acţiuni în sprijinul dezamorsării tensiunilor din teren şi creşterii încrederii reciproce.
Discuţia pe marginea fenomenului migraţiei a prilejuit un schimb amplu de opinii cu privire la modul în care UE este chemată să răspundă acestei provocări majore.
Şefii diplomaţiilor europene au dezbătut necesitatea convenirii unor măsuri integrate de gestionare a problemei şi a unei politici europene de azil. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat nevoia de solidaritate, unitate şi acţiune comună la nivelul UE.
"Avem nevoie de soluţii urgente şi adecvate care să trateze problema la sursă, în ţările de origine, dar si în cele de tranzit. E nevoie de adresarea problemelor care stau la originea fenomenului. Avem nevoie de soluţii comune, la nivel european, cele unilaterale nefiind eficiente. Migraţia este unul dintre cele mai sensibile dosare de pe agenda europeană actuală, prin implicaţiile pe plan umanitar, dar şi prin provocările la adresa politicilor Uniunii Europene şi a modului de gestionare a spaţiului european. Alături de situaţia gravă de securitate din Vecinătatea Estică, această provocare va da măsura solidarităţii europene şi a angajamentului în apărarea principiilor şi valorilor UE", a declarat ministrul Aurescu.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a avut o întâlnire cu şeful statului luxemburghez, Marele Duce Henri de Luxemburg şi cu Marea Ducesă Teresa de Luxemburg, alături de ceilalţi miniştri de externe participanţi, ocazie cu care a exprimat aprecierea pentru excelentele relaţii bilaterale.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.