Ministrul iordanian de Externe, la Bucureşti: ”Lipsurile şi disperarea duc la terorism” (video)
alte articole
”Tinerii trebuie incluşi în sistem, nu educaţi şi apoi lăsaţi pe stradă aşa cum s-a întâmplat în unele ţări arabe. Lipsa locurilor de muncă şi a unui rol în societate duce la lipsa sensului şi îi face mai vulnerabili faţă de extremism şi terorism. Trebuie să educăm tineretul în sensul respingerii acestor idei ale terorismului şi asupririi”, a declarat astăzi ministrul de Externe al Iordaniei în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române.
Oficialul a arătat în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul său român Bogdan Aurescu că în timpul preşedinţiei iordaniene a Consiliului de Securitate al ONU, ţara sa a ridicat problema rolului tinerei generaţii în combaterea terorismului.
”Lupta împotriva terorismului nu este o luptă a ţărilor occidentale, ci a musulmanilor în primul rând. După cum spunea regele Iordaniei crimele care se comit în numele Islamului trebuie văzute în totală contradicţie cu învăţăturile acestuia, dar au repercusiuni la nivel militar şi de securitate, de chestiuni de ideologie”, a explicat Nasser Judeh.
Şeful diplomaţiei iordaniene s-a referit şi la conflictele sectare din Irak, Liban, Siria şi Yemen, susţinând că ”ar trebui să eliminăm caracterul sectar al acestor conflicte”. ”În Irak, după înlăturarea regimului Saddam Hussein au izbucnit conflicte etnice şi sectare. În Siria, războiul politic civil s-a transformat într-un conflict sectar-etnic, al cărui rezultat final este haosul şi distrugerea statului. Cred că repolitizarea este importantă”, a precizat el.
În opinia lui Judeh, este important să fie abordate cauzele conflictelor precum lipsa educaţiei, a locurilor de muncă pentru tineri, a drepturilor politice şi sociale. ”Trebuie găsite soluţii pentru generaţia tânără. Atunci când nu ai nimic şi nu ai niciun rol de jucat în structura statului, devii disperat şi viaţa nu mai are niciun sens. Lipsurile sociale şi disperarea duc la extremism. Într-un mediu în care nu există educaţie, oamenii sunt expuşi acestor idei. Trebuie să le asiguri un loc în societate tinerilor, după ce le-ai oferit educaţie”, a explicat ministrul iordanian de Externe.
La rândul său, ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că Iordania este o oază de stabilitate şi de promovare a păcii şi securităţii în Orientul Mijlociu şi un model pentru statele din regiune în ceea ce priveşte lupta împotriva terorismului.
Atunci când nu ai nimic şi nu ai niciun rol de jucat în structura statului, devii disperat şi viaţa nu mai are niciun sens. Lipsurile sociale şi disperarea duc la extremism.
În opinia sa, România şi Iordania ar putea să coopereze mai strâns în domenii precum sănătatea, IT, medicină de urgenţă sau energie. O comisie bilaterală urmează să fie înfiinţată pentru stimularea acestui proces.
Şeful diplomaţiei române a mai arătat că România este solidară cu eforturile Iordaniei de combatere a terorismului şi de gestionare a situaţiei umanitare generate de fluxul de refugiaţi sirieni. "Sunt 1,9 milioane de cetăţeni sirieni pe teritoriul Iordaniei, dintre care 600.000 au statului formal de refugiaţi", a precizat Aurescu.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.