Premierul Ponta şi omologul său sârb, discuţii pe tema crizei refugiaţilor
alte articole
Premierul Victor Ponta a avut o întrevedere, sâmbătă, la Belgrad, cu omologul său sârb, Aleksandar Vucic, în cadrul căreia au discutat, printre altele, şi despre afluxul de refugiaţi în Europa din ultima perioadă şi modul în care Uniunea Europeană precum şi alte state europene pot face faţă acestei situaţii, reiese dintr-un comunicat de presă remis Guvernului.
"Cele două guverne se vor informa reciproc pe această temă în perioada următoare, vor continua eforturile comune pentru a preveni şi combate traficul de persoane la nivel regional şi vor avea în atenţie iniţiativele la nivel european pentru o gestionare eficientă a acestei crize", se arată în comunicatul Guvernului.
Potrivit sursei citate, o atenţie specială a fost acordată, în cadrul discuţiilor, şi proiectelor din domeniul energetic, transporturilor şi dezvoltării regionale.
"S-a stabilit că, până la finele lunii octombrie, grupele de lucru formate pentru gestionarea proiectelor comune prioritare să se întrunească şi să prezinte celor două guverne progresele înregistrate şi propuneri concrete de accesare a unor programe de finanţare europene în sprijinul acestor proiecte", se mai precizează în comunicat.
La rândul său, premierul sârb Aleksandar Vucic a prezentat evoluţiile din ultima perioadă în parcursul spre aderarea Serbiei la Uniunea Europeană.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.