Regulile unui gentleman pentru a creşte copii cu principii morale, bazate pe un manual din anii 1880

Primele şi cele mai bune amintiri ale noastre sunt asociate cu casa. Acolo se învaţă primele lecţii ale copilăriei. Inima mamei este prima sală de clasă a copilului. Exemplele oferite de părinţi sunt imitate pentru prima dată de copil şi acesta obţine primele impresii tot de la ei. În niciun alt mod nu se propagă mai eficient obiceiurile rele decât prin exemplu şi, prin urmare, părinţii ar trebui să fie ceea ce ei aşteaptă să devină copiii lor.

Influenţa mamei

Mamei îi aparţine privilegiul de a sădi în inimile copiilor acele seminţe de dragoste care, cultivate şi încurajate, vor da roadele unei vieţi serioase şi utile. Ea este cea care trebuie să-i pregătească pentru a face faţă îndatoririlor şi urgenţelor vieţii, iar în această muncă de formare ea îşi păstrează inima proaspătă şi tânără, asigurând astfel creşterea acelor puteri cu care natura a înzestrat-o.

Pe măsură ce capacităţile tatălui, ale mamei sau ale copilului sunt antrenate în mod activ, ele se întăresc, iar mama, în munca sa de educare a copiilor, creşte în înţelepciune, în cunoaştere şi în putere, ceea ce îi permite să-şi îndeplinească mai bine îndatoririle.

Părinţii ar trebui să fie un bun exemplu pentru copiii lor

Deoarece copiii dobândesc mai întâi cunoştinţele şi obiceiurile oferite de părinţii lor, aceştia din urmă ar trebui să fie circumspecţi în toate acţiunile, manierele şi modurile de exprimare. Dacă doriţi ca feţele copiilor voştri să fie luminate de bună dispoziţie, mulţumire şi satisfacţie, astfel încât să fie veseli, bucuroşi şi fericiţi zi de zi, atunci propria voastră înfăţişare trebuie să apară luminată de soarele iubirii. Cuvintele frumoase, faptele bune şi privirile pline de iubire sunt adevărate opere de caritate şi ele sunt necesare în cercul nostru familial.

Copiii dumneavoastră îşi vor forma obiceiul vorbirii de rău dacă vă aud cum vă ocupaţi cu uşurinţă de reputaţia altuia - dacă vă aud cum îl defăimaţi sau îl ponegriţi pe aproapele dumneavoastră. Dacă vreţi ca fiul dumneavoastră să dea dovadă de bunăvoinţă faţă de cei care greşesc, trebuie să daţi acest exemplu prin exercitarea obişnuită a acestei virtuţi. Fără aceasta, învăţătura dumneavoastră nu va fi de mare folos. Dacă vă face plăcere să insistaţi asupra greşelilor celorlalţi, dacă refuzaţi să acoperiţi neputinţele lor cu mantia bunăvoinţei, exemplul dumneavoastră vă va anula învăţătura, iar îndemnurile dumneavoastră vor fi pierdute.

Politeţea în mediul familial

Mamele ar trebui să-şi înveţe de timpuriu copiii să privească toate actele de amabilitate ale vieţii la fel de riguros unii faţă de alţii ca şi faţă de simplii cunoscuţi şi străini. Acesta este singurul mod în care le puteţi asigura bucuria zilnică a unui cămin fericit. Atunci când formele exterioare de politeţe sunt ignorate în mediul familial, vom găsi cu siguranţă conflicte şi discuţii care revin mereu. Lipsa de politeţe este o sursă constantă de ceartă. Fiecare va avea propriul său mod de a fi nepoliticos şi fiecare va fi supărat din cauza unei anumite părţi din proasta creştere a tuturor celorlalţi, provocând astfel acuzaţii şi replici. Acolo unde regula vieţii este de a face bine şi de a-i face pe ceilalţi fericiţi, acolo se va găsi arta de a asigura un cămin fericit.

Formarea morală timpurie

Adevăratul test al succesului oricărei educaţii este eficienţa sa în utilizarea deplină a abilităţilor morale şi intelectuale pentru a face faţă îndatoririlor şi luptelor vieţii, şi nu în funcţie de varietatea cunoştinţelor dobândite. Dezvoltarea puterilor minţii şi cultivarea ei sunt opera unui profesor; formarea morală este opera mamei şi începe cu mult înainte ca primul cuvânt privind regulile de conduită să poată fi înţeles. Copiii ar trebui să fie învăţaţi de timpuriu să respecte drepturile celorlalţi, pentru ca ei să înveţe de timpuriu drepturile pe care le conferă proprietatea şi să nu aibă idei confuze asupra acestui subiect.

"O protecţie împotriva viciilor, Un stimulent pentru virtute" (Ilustraţie creată de The Epoch Times)

Formarea obiceiurilor

Virtutea este rodul obiceiurilor bune, iar formarea obiceiurilor poate fi considerată aproape ca reprezentând întreaga muncă de educaţie. Mama poate crea obiceiuri care să modeleze caracterul şi să permită minţii să menţină sentimentul datoriei. Acesta este cel care controlează pasiunile, dă puterea de a lupta împotriva tentaţiilor şi face ca supunerea faţă de principii să fie relativ uşoară, în majoritatea circumstanţelor.

Viaţa socială şi cea de familie sunt afectate de obiceiuri care au devenit o a doua natură. Farmecul căminului sau al societăţii nu constă într-un act ocazional de politeţe, ci în practica neîntreruptă a politeţii şi a respectului pentru drepturile şi sentimentele celor din jur. Oricare ar fi principiile de conduită într-o casă, practicile din jurul căminului vor da formă obiceiurilor. Părinţii care se complac în bârfe, scandaluri, calomnii şi zvonuri, vor creşte copii cu aceleaşi gusturi şi obiceiuri deteriorate.

Exemplul unui părinte conturează caracterul copilului. El se afundă adânc în inima lui şi îi influenţează întreaga viaţă, în bine sau în rău. Un părinte ar trebui să evite cu grijă să vorbească de rău despre alţii şi nu ar trebui să arate niciodată defecte care să necesite a fi acoperite de mantia bunăvoinţei.

Exemplul unui părinte ar trebui să fie de aşa natură încât să stârnească o aversiune faţă de vorbirea de rău, faţă de bârfe şi faţă de interpretarea lipsită de bunăvoinţă a celorlalţi. Lăsaţi mama să înceapă de timpuriu educarea corespunzătoare a copiilor ei şi ea va putea să le modeleze caracterul în aşa fel încât nu numai că vor dobândi obiceiul de a-şi înfrâna limba, dar vor învăţa să evite compania celui care calomniază, aşa cum ar evita o viperă mortală.

Politeţea acasă

Politeţea autentică este un mare susţinător al dragostei în familie, iar cei care sunt obişnuiţi să fie politicoşi acasă sunt cei care dau dovadă de bune maniere şi în exterior. Atunci când părinţii primesc o mică atenţie din partea copiilor lor, ei ar trebui să le mulţumească pentru aceasta. Ei ar trebui să ceară o favoare doar într-un mod politicos; niciodată nu ar trebui să răspundă la întrebări prin răspunsuri monosilabice sau să se complacă în lipsa de politeţe de a nu acorda atenţie unei întrebări, pentru că un astfel de exemplu va fi urmat cu siguranţă de copii. Părinţii permit uneori, din nepăsare, ca, în cercul familial, copiii lor să îşi formeze obiceiuri lipsite de respect, care se răsfrâng în obiceiurile proaste care se regăsesc în societate.

Reproşurile

Părinţii nu ar trebui să frâneze niciodată expresiile de tandreţe ale copiilor lor şi nici să îi umilească în faţa celorlalţi. Acest lucru nu numai că va cauza suferinţă inimilor mici şi sensibile, dar va tinde să le întărească această suferinţă. Reproşurile, dacă sunt necesare, ar trebui să fie administrate fiecărui copil în parte, când acesta este singur.

Veselia la masă

Copiilor nu ar trebui să li se interzică să râdă şi să vorbească la masă. Veselia favorizează circulaţia sângelui, înviorează şi revigorează sângele şi îl trimite în toate părţile sistemului, aducând cu el vivacitate, vigoare şi viaţă. Controversa nu ar trebui să fie permisă la masă şi nici subiectele care suscită divergenţe politice sau religioase. Fiecare subiect introdus ar trebui să fie calculat pentru a instrui, interesa sau amuza. Nu ar trebui să se facă aluzie la chestiuni de afaceri, la dezamăgiri şi la nereuşite din trecut şi nici nu ar trebui să se vorbească despre veşti proaste la masă, şi nici cu o jumătate de oră înainte.

Toate conversaţiile ar trebui să aibă un caracter vesel şi plin de bucurie, astfel încât să scoată în evidenţă remarci plăcute şi asocieri agreabile. Niciodată nu ar trebui să se administreze reproşuri la masă, indiferent dacă este vorba de un copil sau de un angajat; nu ar trebui să se găsească nicio vină în vreun aspect şi nu ar trebui să se rostească niciun cuvânt neplăcut. Dacă trebuie făcute remarci despre cei absenţi, acestea ar trebui să fie de natură amabilă şi binevoitoare. Astfel, masa familiei va fi centrul unor amintiri plăcute în anii viitori, când familia nu va mai fi întreagă, iar unii membri poate vor fi în locul lor de odihnă veşnică.

Pregătiţi copiii pentru o anumită ocupaţie

Cancelarul Kent spune: "Fără o oarecare pregătire făcută în tinereţe pentru continuarea vieţii, copiii de orice condiţie ar deveni probabil leneşi şi vicioşi când vor creşte, din lipsă de instrucţie şi obiceiuri bune şi de mijloace de subzistenţă, sau din lipsă de ocupaţii raţionale şi utile. Un părinte care îşi trimite fiul în lume fără să-l educe în vreo artă, ştiinţă, profesie sau afacere, aduce un mare prejudiciu omenirii, precum şi fiului său şi propriei sale familii, deoarece el jefuieşte comunitatea de un cetăţean util şi îi lasă moştenire o pacoste. Acel părinte care îşi pregăteşte copilul pentru o anumită ocupaţie, care îi inspiră un sentiment de respect de sine autentic, a contribuit cu un cetăţean util în societate."

Comportament urât

Temeţi-vă de un comportament indisciplinat şi trataţi-l ca pe unul dintre cele mai mari rele. Prin felul în care vă comportaţi, lăsaţi copilul să simtă că nu este o companie plăcută pentru restul familiei, atunci când este furios. Nu permiteţi nimănui să îi vorbească în astfel de momente, nici măcar pentru a-i răspunde la o întrebare. Luaţi-i cărţile şi tot ce poate avea în acel moment şi plasaţi-l într-un loc unde să simtă că îngăduirea unui comportament urât îl va lipsi de orice plăcere şi astfel va învăţa curând să se controleze.

Egoismul

Egoismul care îl leagă pe avar de lanţurile sale şi care răceşte inima, nu trebuie să aibă niciodată loc în mediul familial. Învăţaţi-l pe copil să-şi împartă darurile şi plăcerile cu alţii, să fie serviabil, bun şi binevoitor, iar influenţa unei astfel de învăţături se poate întoarce în propriul dumneavoastră cămin, pentru a vă binecuvânta viaţa.

Maxime pentru educarea copiilor

Amintiţi-vă întotdeauna că copiii sunt bărbaţi şi femei în miniatură şi, deşi trebuie să li se permită să se comporte ca nişte copii, totuşi, relaţiile noastre cu ei trebuie să fie vesele şi nu triste. Amintiţi-vă, de asemenea, că fiecare cuvânt, ton şi gest, ba chiar şi îmbrăcămintea dumneavoastră, lasă o impresie.

Nu corectaţi niciodată un copil pe baza unor suspiciuni sau fără să înţelegeţi întreaga problemă şi nu vă jucaţi cu sentimentele unui copil atunci când este disciplinat.

Fiţi întotdeauna blând şi vesel în prezenţa copiilor, comunicativ, dar niciodată extravagant, trivial sau vulgar în limbaj sau gesturi. Atunci când aceştia greşesc, nu vă jucaţi niciodată cu ei şi nu le vorbiţi cu rugăminţi.

Urmăriţi întotdeauna comenzile cu atenţie şi vigilenţă, până când lucrul este făcut, fără a permite vreo eschivare sau vreo modificare, cu excepţia cazului în care copilul o cere, iar aceasta îi este acordată în mod expres.

Nu-i mustraţi niciodată pe copii cu severitate în public, nu-i ridiculizaţi şi nu faceţi haz de necaz pe seama defectelor lor.

Nu vorbiţi niciodată într-o manieră nerăbdătoare sau permisivă, dacă observaţi greşeli în comportamentul lor.

Nu spuneţi niciodată unui copil: "Nu cred ceea ce spui", nici măcar nu-i daţi de înţeles că aveţi îndoieli. Dacă aveţi astfel de sentimente, păstraţi-le pentru dumneavoastră şi aşteptaţi; adevărul va fi clarificat în cele din urmă.

Nu dezamăgiţi niciodată încrederea pe care un copil o are în dumneavoastră, fie că este vorba de un lucru pe care vi-l încredinţează sau că este vorba de o promisiune.

Acordaţi întotdeauna o atenţie promptă unui copil atunci când acesta vorbeşte, pentru a preveni chemările repetate şi pentru ca el să înveţe la rândul lui să acorde o atenţie promptă atunci când îl chemaţi.

Nu încercaţi niciodată să impresionaţi un copil cu adevăruri religioase atunci când sunteţi supărat sau să îi vorbiţi despre Dumnezeu, deoarece nu va avea efectul dorit. Faceţi acest lucru în circumstanţe mai favorabile.

La masă, un copil ar trebui să fie învăţat să stea şi să se comporte într-un mod adecvat, să nu se necăjească atunci când este refuzat şi nici să părăsească masa fără să ceară voie. Dorinţa unui părinte în astfel de momente ar trebui să fie considerată o lege de la care să nu se facă rabat.

Chiar şi în caz de boală, o constrângere blândă este mai bună pentru un copil, decât indulgenţa.

Nu ar trebui să existe niciodată două seturi de maniere, unul pentru acasă şi altul pentru în societate, dar un comportament blând ar trebui să fie întotdeauna cerut.