Regina Elisabeta dezvăluie planul de succesiune la tronul Angliei
alte articole
Suverana Elisabeta a II-a, aflată pe tronul Regatului Unit de 64 ani, va lăsa puterea fiului său Charles în 2021. Decizia a fost luată zilele acestea, după cum au confirmat pentru „Mail on Sunday” surse de încredere de la Palatul Buckingham.
Aflată acum la vârsta de 91 ani, Elisabeta a stabilit că, dacă se va mai afla încă pe tron când va împlini vârsta de 95 de ani, va invoca Regency Act, o lege din 1728 actualizată ultima dată în 1953, care prevede că: în caz de boală sau incapacitate a suveranului, să fie numit un regent care să îşi asume toate sarcinile, dar fără a primi împreună cu acestea şi titlul de rege. Prinţul Charles, care va împlini vârsta de 70 de ani, s-a pregătit toată viaţa pentru acest moment. Deja în ultimele luni a înlocuit-o pe regină cu mai multe ocazii cât şi în toate vizitele în străinătate, unde este oricum primit ca un rege.
Elisabeta se bucură încă de o sănătate excelentă, dar vârsta începe să se facă simţită, cât şi retragerea Prinţului Filip, Duce de Edinbugh, care, cu câteva zile în urmă a participat la ultimul său angajament public, numărul 22.219, după 70 de ani în serviciu.
Regina simte că nu-şi mai poate îndeplini îndatoririle ca înainte, dar o sursă de autoritate de la Palat a declarat corespondentului regal de la Mail, Robert Jobson, că înainte de a renunţa, suverana vrea să fie sigură de faptul „că a făcut tot ce a putut pentru ţara sa”. Conform celor relatate de publicaţia La Stampa, în 1947, vorbind la radio din Africa de Sud, regina a promis să-şi dedice întreaga viaţă „cât de scurtă sau lungă va fi” Regatului Unit: nu se va da la o parte fără a demonstra că promisiunea a fost ţinută.
Desigur, Elisabeta nu se va comporta ca Beatrix a Olandei sau ca Juan Carlos al Spaniei, care s-au retras prin abdicare. Cuvântul abdicare a fost interzis în Palat, iar regina nu vrea să-l audă din 1936, când unchiul Dickie, Edward al VIII-lea, a lăsat tronul tatălui său, pentru a se căsători cu aventuriera americană Wallis Simpson. Această decizie a fost considerată o trădare, o trădare a unei obligaţii care este un angajament şi poate chiar o condamnă, pe viaţă.
Regency Act a fost aplicată ultima dată în 1811, din cauza nebuniei regelui George al III-lea, care a lăsat puterea fiului său, o persoană cu excese nemăsurate, chiar într-o perioadă tulburată de războaiele napoleoniene. Legea prevede ca cererea să fie decisă de un comitet format din soţul suveranului, în acest caz prinţul Filip, de Lordul Cancelar, de speaker-ul Camerei Comunelor, de Lordul Şef al Justiţiei şi de Master of the Rolls, gardianul Cancelariei Angliei, care trebuie să decidă cu o majoritate de trei voturi. În 1953, după accederea sa la tron, Elisabeta a decis ca, în cazul absenţei sale, regenţa să treacă la soţul său Filip şi nu la sora sa Margaret, care ar avea titlul, dar a fost considerată instabilă şi plină de idei un pic extravagante.
În acest caz, nu există motive pentru care să nu fie Charles cel care să preia regenţa şi să devină rege la moartea mamei sale, deoarece ideea de a trece tronul direct lui William, aşa cum şi-a dorit Diana, este total nefondată.
Perioada de tranziţie va avea loc, cu toate acestea, pe un teren foarte instabil. În ultimele săptămâni au fost anunţate demisia lui Sir Christopher Geidt, secretar privat al Reginei în ultimii zece ani şi, conform publicaţiei Daily Mail, a asistentului personal al Reginei, Samantha Cohen, a lui William şi a soţiei sale Kate, a prinţului Harry, care vor fi urmate în cascadă de mulţi alţi colaboratori. Singura echipă care nu s-a schimbat şi nu se va schimba este cea a lui Charles, determinat mai mult ca oricând să-şi exercite controlul asupra copiilor săi, nesupuşi şi prea vorbăreţi, îndemnându-i la datorie: ei vor trebui să o însoţească pe regină în angajamentele sale finale, dedicându-se în cele din urmă cu normă întreagă rolului pe care îl au în familia regală, relatează publicaţia La Stampa.
Între timp, Elisabeta îşi pregăteşte ieşirea din scenă, după un serviciu lung, cum nu a existat, şi, probabil, că nu va exista unul egal în istoria monarhiilor din lume.
