Recuperarea prejudiciilor din dosare. Agenţia lui Cazanciuc ar putea deveni funcţională la sfârşitul anului

Ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc promovează activ un proiect de lege privind înfiinţarea unei agenţii specializate în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni.
Robert Cazanciuc (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
12.10.2015

După cum bine ştim, doar o mică parte a prejudiciilor din dosarele penale este recuperată de ANAF, în ciuda faptului că există hotărâri definitive pronunţate în acest sens. Un proiect de lege menit să rezolve această problemă, iniţiat de ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, va fi supus marţi aprobării Senatului.

Proiectul de lege vizează înfiinţarea unei agenţii specializate în recuperarea prejudiciilor provenite din infracţiuni. Potrivit ministrului, această nouă instituţie va fi un instrument la îndemâna judecătorilor şi procurorilor pentru a contribui la o valorificare mai bună a bunurilor sechestrate sau aflate în diverse forme de procedură penală, "nu numai la valorificarea dar şi la gestionarea şi la evidenţierea lor".

Robert Cazanciuc, care a anunţat că agenţia ar putea deveni funcţională la sfârşitul acestui an, a avut o serie de întâlniri pe această temă cu grupurile parlamentare.

"Am continuat astăzi (luni — n.r.) seria discuţiilor cu grupurile parlamentare pe marginea acestui proiect de lege, în speranţa unui vot favorabil mâine. Am încercat să explic grupului PSD principiile acestei legi şi am primit destul de multe întrebări referitoare la textul propus. Sper că am răspuns tuturor întrebărilor şi sper ca mâine să am un vot favorabil din partea grupului PSD.

Pentru că e un text care încearcă să aducă puţină rigoare în ceea ce se întâmplă în momentul de faţă, cu recuperarea bunurilor provenite din săvârşirea de infracţiuni", a declarat Cazanciuc, care speră, de asemenea, la un răspuns afirmativ şi din partea liberalilor, cu care a purtat deja discuţii, informează Agerpres.

Ministrul Justiţiei susţine că proiectul său de lege respectă cele mai bune practici din UE, este un acord pe o directivă europeană. "Din perspectiva mea, un termen rezonabil (de înfiinţare a agenţiei — n.r.) ar fi sfârşitul acestui an. Am discutat deja cu preşedintele Camerei Deputaţilor şi l-am rugat, în situaţia în care vom primi mâine un vot favorabil, să mergem într-o procedură accelerată", a punctat Cazanciuc.

În ceea ce priveşte amânările repetate ale proiectului de lege, ministrul PSD pretinde că este un lucru normal în contextul în care se vorbeşte despre o lege nouă.

"S-a dovedit că asumarea răspunderii, spre exemplu pe Codurile penale, a dus la foarte multe lucruri care nu sunt clare. De aceea, Curtea Constituţională sancţionează în mod constant anumite lucruri. Dacă la vremea respectivă ar fi fost dezbateri în jurul lor, poate anumite decizii erau evitate.

Este în interesul tuturor să dezbatem fiecare text, fiecare articol, în aşa fel încât în aplicare să nu fie greşeli de interpretare. Una din marile probleme la nivelul sistemului judiciar în momentul de faţă este practica neunitară, care vine de foarte multe ori şi pentru că textele nu sunt destul de clare. Interesul nostru este să facem un text cât mai clar, cât mai uşor de aplicat", a afirmat Cazanciuc.

Întrebat de ce s-a renunţat la criteriul iniţial ca cei care fac parte din agenţie să nu fi făcut niciodată parte din partidele politice, ministrul a replicat că din această structură vor face parte în principal magistraţi.

"Din perspectiva noastră, în această structură vor fi în principal magistraţi care, oricum, au aceste garanţii, nu au dreptul să facă parte dintr-o structură politică. E o formă de garanţie pe care noi am înţeles la vremea respectivă să o avem în proiectul textului de lege. (...) Cred că sunt suficient de alte multe garanţii pentru a nu fi niciun fel de interferenţe", a subliniat Cazanciuc.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor