"Rechinul" din Craiova, dat pe mâna judecătorilor. Ce acuzaţii i se aduc interlopului ajuns capul mafiei române din Mexic

Florian Tudor - zis şi “Rechinul” – în timpul arestării sale în Mexic în 2021 (Youtube Screenshot)
Andrei Popescu
29.11.2023

Liderul unei grupări infracţionale care acţiona în Mexic a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT după ce i-ar fi instigat pe membrii grupării să ucidă o persoană, iar pe alte victime să le ameninţe pentru a renunţa la drepturile litigioase asupra unor terenuri din Dolj, pentru a desfăşura activităţi de skimming, respectiv pentru a continua construcţia de imobile.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Ziare.com, Florian Tudor - zis şi “Rechinul”, liderul acestei grupări infracţionale, se află în arest pe teritoriul Mexicului şi este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, instigare la tentativă la omor calificat, şantaj şi instigare la şantaj.

Originar din Craiova, Tudor a pus bazele unui imperiu infracţional în Mexic. Gruparea uriaşă de oameni aflată în subordine a reuşit să fure în doar câţiva ani sume colosale, estimate la 1,2 miliarde de dolari. Infractorul român a furat cea mai mare parte din bani prin reinventarea skimmingului bancar, operaţiunea frauduloasă care presupune sustragerea datelor bancare, mai precizează site-ul citat.

DIICOT a transmis, marţi, că din cercetările efectuate în prezenta cauză (formată printr-o soluţie de disjungere dispusă prin rechizitoriul emis de procurorii DIICOT la data de 13.01.2020) s-a stabilit că inculpatul, lider al grupului infracţional, pe fondul unei stări conflictuale preexistente, i-a instigat pe membrii grupului să ucidă o persoană, atacul asupra acesteia consumându-se la data de 02.04.2018, la sediul unei societăţi comerciale din Cancun, când victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri de intensitate deosebită, inclusiv cu un cuţit, suferind leziuni grave care i-au pus viaţa în pericol.

Totodată, se arată în comunicatul DIICOT, din probele administrate a rezultat că, în perioada februarie – aprilie 2017, inculpatul a instigat pe unul dintre membrii grupului infracţional (condamnat) să exercite acte de ameninţare asupra unei persoanei vătămate pentru a o determina să renunţe la drepturile litigioase pe care le avea asupra a două imobile situate în judeţul Dolj, scopul fiind dobândirea, în mod injust, a dreptului de proprietate asupra acestora.

În perioada iulie-august 2017, inculpatul a ameninţat o persoană vătămată şi a instigat, acelaşi membru al grupului, să exercite asupra victimei acte de violenţă, pentru a o determina să se întoarcă în Mexic şi să desfăşoare activităţi de skimming în beneficiul grupului. De asemenea, la data de 18.07.2017 un alt membru al grupului infracţional, instigat de inculpat, a exercitat acte de violenţă fizică asupra unei persoanei vătămate în scopul de a o determina să continue construcţia de imobile în municipiul Craiova, în parteneriat cu inculpatul, mai precizează DIICOT.

În cauză s-a dispus disjungerea materialului de urmărire penală şi continuarea cercetărilor faţă de un alt inculpat pentru infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat şi tentativă la omor calificat. Dosarul a fost înaintat spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor