Lasconi, acuzată că a înregistrat, fără permisiune, o conversaţie telefonică cu o jurnalistă şi apoi a postat-o, trunchiat şi manipulativ, pe internet

Jurnalista Oana Dimofte, fondatoarea platformei „Educaţie Privată”, o acuză pe Elena Lasconi că a înregistrat, fără permisiunea ei, o convorbire telefonică purtată cu ea şi apoi a postat, tot fără permisiune, de o manieră manipulativă, fragmente din ea, distorsionând cele discutate de fapt la telefon. Nemulţumită, Dimofte o acuză pe Lasconi - care, reamintim, în dezbaterea de ieri de la Antena 3 s-a bătut cu pumnul în piept că ea nu suportă miciuna -, de minciună prin omisiune.
Redăm postarea Oanei Dimofte:
Relatez faptele sec, exact aşa cum s-au întâmplat.
Pe 17 noiembrie, înainte de turul 1, am scris o postare în care spuneam aşa: ”Cu tot stoicismul de care sunt în stare, împotriva unor credinţe fundamentale pe care le am, o voi vota pe Elena Lasconi.”
Pe 18 noiembrie, după-amiaza, mă trezesc că mă sună doamna Lasconi, pentru prima dată în viaţa asta. Aveam numărul în agenda telefonului, aşa că răspund aşa: ”Bună ziua, doamna preşedintă!”
Doamna Lasconi: ”Aaaa, îmi place cum gândiţi!”
Eu: ”Mă refeream la funcţia de preşedintă de partid, deocamdată.”
Doamna Lasconi: ”Voiam să vă mulţumesc pentru susţinere.”
Eu: ”Nu e cazul. Nu pentru dumneavoastră fac asta, ci pentru mine.”
Doamna Lasconi: ”Mulţumesc mult!”
Eu: ”Mult succes!”
Cam ăsta a fost dialogul, cred că e redat destul de precis, dacă nu 100% precis. L-am ţinut minte bine, pentru că îmi aleg cuvintele cu grijă când vorbesc cu politicieni.
Seara, peste vreo 4-5 ore, primesc un link. Cu un story de instagram al Elenei Lasconi, în care conversaţia cu mine, înregistrată, era inclusă, trunchiat, printre alte mesaje de susţinere ale unor oameni de pe internet.
Lipseau părţile scrise cu caps lock: ”MĂ REFEREAM LA FUNCŢIA DE PREŞEDINTĂ DE PARTID” şi ”NU O FAC PENTRU DUMNEAVOASTRĂ, CI PENTRU MINE”.
Niciun moment nu mi-a spus doamna Lasconi că înregistrează conversaţia cu mine. Nimeni (nici dumneaei, nici altcineva din stafful dumneaei) nu mi-a cerut acordul de a face publică, parţial sau integral, această conversaţie.
Doamna Lasconi insistă obsesiv că ea nu minte.
Nici prin omisiune, doamnă?, scrie, pe Facebook, Oana Dimofte.