Răzvan Pîrcălabu a fost reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Lupte

"Vreau să le mulţumesc tuturor celor care mi-au acordat încrederea. Aşa cum nu i-am dezamăgit până acum, nu îi voi dezamăgi nici în continuare. Sunt sigur că doar uniţi putem face lucruri deosebite pentru luptele româneşti", a declarat Răzvan Pîrcălabu, reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Lupte.
Răzvan Pîrcălabu, reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Lupte. (FRL/facebook)
Marius Drăgoi
28.01.2021

Răzvan Pîrcălabu va conduce destinele Federaţiei Române de Lupte pentru încă patru ani, acesta fiind preferatul membrilor afiliaţi ai federaţiei care s-au adunat, miercuri, la Adunarea Generală Ordinară şi de Alegeri. Acesta a fost votat în unanimitate.

Aflat la conducerea Federaţiei Române de Lupte din 2013, Pîrcălabu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte.

"A fost un vot de încredere pentru că lucrurile sunt OK la Federaţia Română de Lupte. Suntem pe un făgaş bun. E adevărat însă că ne dorim mult mai mult, adică rezultate mai notabile pentru că palmaresul şi istoria Federaţiei Române de Lupte ne obligă. Sper eu ca pas cu pas să îndeplinim toate obiectivele începând cu anul acesta şi pe viitor să devenim mai vizibili şi mai reprezentativi ca şi performanţe pentru România. Partea frumoasă a amânării Jocurilor Olimpice de la Tokyo este că acum avem două ediţii într-un mandat. Iar obiectivele noastre sunt una-două medalii la Tokyo şi la fel şi la Paris în 2024", a declarat Pîrcălabu.

Totodată s-au stabilit şi vicepreşedinţii şi membrii din cadrul Biroului Federal, în persoana lui Constantin Borăscu, Alexandru Ballai, respectiv Constantin Iancu, în timp ce în posturile de membru în Biroul Federal, în număr de şapte, au fost aleşi Anton Arghira, Ferenc Gyarmati, Gigi Pambuca, Adrian Dacica, Mircea Doru Dumitraşciuc, Constantin Scuturiciu şi Georgiana Filip Paic.

La Adunarea Generală de miercuri a fost prezentă şi o delegaţie oficială din Turcia, condusă de Onder Yakşi, directorul de protocol al Federaţiei Internaţionale de Lupte (UWW).

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor