Răzbunarea lui Ponta costă. Scandalul "Casă pentru Preşedinte" antrenează o OUG
alte articole
Traian Băsescu ar putea primi de la Guvern o locuinţă provizorie, eliberând astfel Vila Lac 3 în care trebuie să se mute actualul preşedinte Klaus Iohannis. Guvernul a modificat cadrul legal prin introducerea unui articol care permite fostului preşedinte să primească o locuinţă provizorie până când vila care i-a fost acordată ca reşedinţă va fi renovată, au declarat agenţiei Mediafax surse oficiale.
Cadrul legal a fost modificat prin ordonanţă de urgenţă, conform surselor citate de Mediafax.
Conform legii, Traian Băsescu trebuia să elibereze Vila Lac 3 în maximum 60 de zile de la încheierea mandatului prezidenţial, respectiv până la 21 februarie, însă fostul şef de stat s-a trezit în situaţia că nu are unde să se mute, căci locuinţa pe care i-a alocat-o Guvernul Ponta (vila RA-APPS din cartierul Primăverii în care a locuit Mioara Roman, fosta soţie a lui Petre Roman) era într-o stare precară şi a intrat în renovări. Viitoarea casă a lui Băsescu a fost inundată în urmă cu câţiva ani, iar fosta chiriaşă, Mioara Roman, se plângea la o emisiune televizată că imobilul, vechi de peste 50 de ani, este într-o stare departe de a fi bună.
Pe 21 februarie, dată la care Traian Băsescu trebuia să părăsească Vila Lac 3, surse oficiale au declarat agenţiei Mediafax că fostul preşedinte Traian Băsescu se va muta după ce lucrările de reparaţie şi renovare a vilei care i-a fost atribuită de Guvern ca reşedinţă vor fi finalizate.
Locuinţa pentru preşedinte
Dei conform legislaţiei în vigoare, foştii şefi de stat beneficiază, pe durata vieţii, de folosinţa gratuită a unei locuinţe de protocol, care cuprinde şi un spaţiu cu destinaţia de cabinet de lucru, încadrat cu un post de consilier şi un post de secretar, de o indemnizaţie lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizaţia acordată preşedintelui în exerciţiu, de pază şi protecţie, precum şi de folosinţa gratuită a unui autoturism, asigurate permanent de Serviciul de Protecţie şi Pază, Traian Băsescu a intrat cu greu în posesia unui imobil în care să locuiască, după încetarea mandatului de şef de stat.
Pe 13 ianuarie, fostul preşedinte a înaintat la cabinetul premierului, "o plângere administrativă prealabilă împotriva refuzului Secretariatului General al Guvernului (SGG) şi al Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) de atribuire a folosinţei gratuite a unei locuinţe de protocol, cu destinaţia de reşedinţă, şi a unui cabinet de lucru, arătând că aceste drepturi i se cuvin în calitate de fost preşedinte al României."
În cadrul plângerii respective, fostul şef al statului arată că s-a adresat celor două instituţii încă de pe 30 septembrie 2014. Ulterior, în data de 10 octombrie, RA-APPS a trimis SGG o adresă în care concluzionează că imobilul care îndeplineşte criteriile de atribuire a destinaţiei de reşedinţă oficială este Vila 1 A, cu terenul aferent, din Snagov.
Aceeaşi RA-APPS stabilea 11 zile mai târziu, în baza unei comunicări cu Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), că imobilele care îndeplinesc în acest moment condiţiile pentru a deveni locuinţa de protocol sunt Vila 1A, cu o suprafaţă utilă de 324 metri pătraţi şi 9.900 metri pătraţi curte şi Vila 11, cu o suprafaţă utilă de 2.189 metri pătraţi şi 27.412 metri pătraţi curte. Ambele vile se află în Snagov şi aparţin RA-APPS.
După vizionarea acestora de către şeful statului urma ca RA-APPS să evalueze starea tehnică reală a acestor două imobile şi să decidă care îi va fi atribuită acestuia.
"La 10 decembrie 2014 s-a solicitat RA-APPS să precizeze care dintre cele două imobile urmează a fi puse la dispoziţia subsemnatului, în calitate de fost şef al statului român", scrie Traian Băsescu în plângere.
Potrivit legii, RA-APPS trebuie să propună un imobil, cunoscând în detaliu starea tehnică şi eventuale revendicări de proprietate, tot regia fiind cea care poate evalua care dintre cele două clădiri generează costuri rezonabile de întreţinere şi funcţionare, în contextul în care acestea revin în totalitate fostului preşedinte.
"Cu toate acestea, deşi procedura legală părea parcursă, nici până în prezent nu mi s-a atribuit, conform legii, folosinţa gratuită a unei reşedinţe şi a unui cabinet de lucru. În acest sens, subsemnatul a revenit la cererea iniţială din 30 septembrie, solicitând aplicarea întocmai a Legii 406/2001. Această revenire a fost înregistrată la SGG şi RA-APPS la 9 ianuarie. Fac precizarea că, în conformitate cu legea, aveaţi obligaţii legale pentru atribuirea unei locuinţe de protocol şi a unui spaţiu de lucru începând cu 21 decembrie", precizează Traian Băsescu în plângerea către Guvern, subliniind că Guvernul, SGG şi RA-APPS nu au respectat legea.
"În cazul în care această solicitare legală nu se va soluţiona la nivel administrativ-instituţional, mă văd nevoit să mă adresez instanţelor judecătoreşti competente, cu toate consecinţele ce vor decurge din acest demers judiciar, pentru recunoaşterea unor drepturi ce mi se cuvin, în baza legii, similar celorlalţi şefi de stat care beneficiază în prezent de drepturile conferite de lege", a avertizat Traian Băsescu.
Finalmente, Băsescu nu s-a mai adresat instanţei. Guvernul Ponta a rezolvat problema dându-i o casă în Primăverii, inundată şi cu pereţii coşcoviţi.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook