Războiul Iohannis-PSD: Decretul privind prelungirea mandatului şefului Statului Major a apărut în Monitorul Oficial
alte articole

Decretul privind prelungirea mandatului şefului Statului Major a fost publicat, sâmbătă, în Monitorul Oficial, pe fundalul unor acuzaţii de abuz îndreptate împotriva conducerii MOF şi a secretarului general al Camerei Deputaţilor, Silvia-Claudia Mihalcea (PSD).
Cu o zi în urmă, preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia că se întârzie publicarea în Monitorul Oficial a decretului privind prelungirea mandatului şefului Statului Major, după un scandal cu PSD pe această temă, şi a avertizat că "împiedicarea producerii efectelor acestui act are grave consecinţe şi atrage răspunderea juridică a tuturor persoanelor implicate". Detalii aici.
La rândul său, opoziţia a avertizat de asemenea că refuzul de a publica decretul ar putea atrage după sine răspundere penală pentru abuz în serviciu atât pentru conducerea Monitorului Oficial, cât şi pentru secretarul general al Camerei Deputaţilor. Detalii aici.
Reamintim că Preşedintele Klaus Iohannis a respins, în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, propunerea ministrului Apărării, Gabriel Leş, pentru şefia Statului Major şi a decis să-i prelungească mandatul generalului Nicolae Ciucă. PSD îl propusese pe generalul locotenent Dumitru Scarlat, reprezentantul militar al României la NATO şi UE. Detalii aici.