Raportul MCV. Monica Macovei: Criticile sunt reale şi românii le simt pe pielea lor în fiecare zi
alte articole
Raportul MCV publicat miercuri confirmă că acest mecanism european trebuie să continue până când reformele din justiţie şi anticorupţie sunt ireversibile, lucru de fapt dorit şi de cetăţenii români, a transmis fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, în cadrul unui comunicat de presă.
Monica Macovei susţine că raportul MCV realizat de Comisia Europeană indică puncte slabe în funcţionarea justiţiei şi faptul că Parlamentul apără corupţii, incompatibilii şi alţi demnitari anchetaţi penal.
1. Parlamentul nu a soluţionat rapid cererile procurorilor de ridicare a imunităţii politicienilor. Tot Parlamentul a întârziat foarte mult încetarea mandatelor pentru parlamentarii incompatibili şi nu a aplicat deciziile Curţii Constituţionale.
2. Avocatul Poporului nu a acţionat în interesul oamenilor şi nu a contestat ordonanţe de urgenţă la Curtea Constituţională, deşi acestea erau evident neconstituţionale.
3. Numirea noului şef la DIICOT trebuie să se facă printr-o procedură transparentă de selecţie, iar noul şef trebuie să fie o persoană competentă.
4. Practica judiciară neunitară din instanţele judecătoreşti din România indică inconsecvenţă. Această bilă neagră este în curtea CSM. Aşa cum atrag atenţia încă din 2005, atâta vreme cât practica judiciară nu este unitară, românii nu vor avea încredere în justiţie, pentru că justiţia trebuie să fie predictibilă, şi nu o loterie.
5. Comisia Europeană atrage atenţia Guvernului României că fenomenul corupţiei generalizate "impune o abordare mai sistematică"; cu alte cuvinte, corupţia generalizată trebuie combătută sistemic, pentru că aceasta creează o realitate paralelă şi strâmbă, ca în oglinzile în care imaginea, respectiv realitatea, este deformată.
"Toate aceste critici din raportul MCV sunt reale şi românii le simt pe pielea lor în fiecare zi. Iar buzunarele lor sunt golite de politicieni corupţi care îi fură şi îi mint. Un politician responsabil nu poate avea decât obiectivul rezolvării acestor probleme grave şi al respectării promisiunilor pe care România le-a făcut în 2007 când a intrat în Uniunea Europeană", a precizat Monica Macovei.
"De aceea, ridicarea MCV nu poate fi un obiectiv politic în sine, cum a spus, de altfel, astăzi şi preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, anunţând că monitorizarea europeană va continua", a adăugat europarlamentarul.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook