Premierul Victor Ponta nu se grăbeşte să scape de doctorat. Ministrul Educaţiei prins cu ocaua mică
alte articole
Deşi părea grăbit să scape de titlul de doctor, (motiv pentru a dat şi o Ordonanţă de Urgenţă prin care să poată renunţa la titlu fără să suporte consecinţe pentru plagiat) premierul Victor Ponta nu a depus încă o cerere oficială în acest sens. Nici cei trei doctori (?!) despre care Ministrul Educaţiei susţinea că solicită renunţarea la titlu nu au făcut vreun demers.
La nivelul Direcţiei Generale Învăţământ Superior nu a fost înregistrată oficial, până în acest moment, nicio solicitare de retragere a titlului de doctor", a anunţat Ministerul Educaţiei, la solicitarea hotnews.ro. Sursa citată a întrebat Ministerul Educaţiei, printr-o solicitare oficială, dacă Victor Ponta a cerut instituţiei să ia act de renunţarea sa la titlul de doctor, dacă există posibilitatea ca Ministerul Educaţiei să răspundă negativ la o astfel de cerere, dacă Ministerul a mai primit cerere şi pentru renunţarea la alte titluri ştiinţifice şi din partea cui?
Răspunsul ministerului este în contradicţie cu declaraţiile ministrului Educaţiei, Sorin Câmpeanu care, pe fundalul criticilor la adresa faptului că Guvernul a dat o ordonanţă pentru uzul personal al premierului Ponta, declara în urmă cu două săptămâni că a primit deja încă trei solicitări de renunţare la titlu de la ASE, Politehnică.
Cert este că am primit deja încă trei solicitări de renunţare la titlu de la ASE, Politehnică, dar şi un master. Nu sunt persoane publice", declara pe 16 ianuarie Sorin Câmpeanu, citat de Agerpres.
Doctoratul lui Ponta şi celebrul OUG
Reamintim că în decembrie 2014, Guvernul a decis să modifice Legea Educaţiei, printr-o ordonanţă de urgenţă, astfel încât doctorii să poată renunţa la titlul lor ştiinţific. Decizia de a modifică legea venea la mai puţin de două săptămâni după ce premierul Victor Ponta anunţase că renunţă la titlul de doctor. Conform prevederilor legale în vigoare la momentul respectiv, Ponta nu putea renunţa însă la titlul de doctor fără a recunoaşte plagiatul şi, prin urmare, fără a răspunde penal pentru că a furat şi fără a-şi pierde şi calitatea de avocat.
Scandalul privind plagiatul lui Victor Ponta a izbucnit în 2012, după ce revista Nature a scris că mai mult de jumătate din teza de doctorat a premierului ar conţine texte copiate.
În acelaşi an 2012, anul preluării puterii politice de către USL în frunte cu Victor Ponta, Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat, după ce Comisia de Etică stabilise că 115 pagini, din cele 297 cât avea teza de doctorat, au fost plagiate. În ziua în care a pronunţat decizia, CNATDCU a fost reorganizată printr-o decizie a ministrului interimar de atunci al Educaţiei, Liviu Pop, numit din nou ministru în Cabinetul Ponta IV.
Pop a modificat regulamentul instituţiei astfel încât instituţia să nu mai aibă atribuţii în analizarea plagiatelor şi a mărit numărul de membri ai Consiliului General CNTADCU de la 21 la 44, acesta fiind momentul în care Sorin Câmpeanu, actualul ministru al Educaţiei, a intrat în Consiliul general al CNATDCU, relatează Hotnews. Ulterior, ministerul a folosit decizia reorganizării în motivarea respingerii verdictului "Victor Ponta a plagiat", Liviu Pop susţinând că verdictul nu poate fi menţinut pentru că a fost dat de un Consiliu care nu era constituit conform modificărilor pe care el le-a adus.
Victor Ponta şi-a susţinut lucrarea de doctorat în 2003, perioadă în care acesta era secretar de stat, şef al Corpului de Control al lui Adrian Năstase. Teza de doctorat a fost realizată sub conducerea prof.univ. Adrian Năstase, fostul premier al României condamnat de două ori la închisoare pentru fapte de corupţie.
Redăm în continuare răspunsul Ministerului Educaţiei la întrebările adressate de Hotnews.
Ministerul Educaţiei a răspuns la solicitarea hotnews.ro marţi seara, 27 ianuarie 2015, următoarele:
Ordonanţa de Urgenţă nr. 94 din 29 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, publicată în Monitorul Oficial al României Nr. 968 din 30 decembrie 2014, prevede, la art. 1 alin. 12:
'La articolul 168, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (7^1) şi (7^2), cu următorul cuprins:
(7^1) Titularul unui titlu ştiinţific poate solicita Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice renunţarea la titlul în cauză. În acest caz Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice ia act de renunţare printr-un ordin de revocare emis în acest scop.
(7^2) Actul administrativ constatator al titlului ştiinţific se anulează de la data emiterii ordinului de revocare. Procedura de renunţare la titlu, precum şi cea privind anularea actului administrativ constatator al titlului ştiinţific se aprobă prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice.'
Întrucât respectivele proceduri prevăzute de ordonanţă la art. 1 alin. 12 nu au fost încă elaborate şi aprobate prin ordin al ministrului educaţiei şi cercetării ştiinţifice nu se poate da curs nici unei solicitări de acest fel.
La nivelul Direcţiei Generale Învăţământ Superior nu a fost înregistrată oficial, până în acest moment, nici o solicitare de retragere a titlului de doctor în sensul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 94 din 29.12.2014"
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook