Raport OIAC: Pe câmpul de luptă din Siria a fost folosit "gaz muştar"

Un grup de experţi internaţionali a confirmat faptul că au fost folosite arme chimice în luna august în timpul unei bătălii sângeroase din Siria între militanţi. OIAC a declarat că nu a primit un mandat pentru a învinui pe cineva pentru aceste atacuri.
Sigla Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (în engleză OPCW) (Captură Foto)
Andrei Popescu
06.11.2015

Experţii în arme chimice au confirmat joi că un agent chimic cunoscut sub numele de “gaz muştar” a fost folosit într-un oraş sirian, unde luptătorii jihadişti ai Statului Islamic s-au luptat cu un alt grup rebel, susţine un raport al Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC).

“Am stabilit faptele, dar nu am descoperit cine a fost responsabil”, a declarat un oficial nenumit din cadrul OIAC.

Un raport confidenţial din 29 octombrie al OIAC a concluzionat cu “o mare siguranţă că cel puţin doi oameni au fost expuşi la "gaz muştar"(iperită) în oraşul Marea, la nord de Alep, în 21 august.

“Este foarte probabil ca efectele "gazului muştar" să fi dus la moartea unui copil”, mai susţine raportul confidenţial.

Organizaţia Medici Fără Frontiere (Medecins Sans Frontières) a declarat că a tratat 4 membri ai unei singure familii. Pacienţii de la un spital de caritate din Alep au declarat că un atac cu mortiere le-a lovit casa şi “după explozie un gaz galben a umplut sufrageria”.

În septembrie 2013, în cadrul unei încercări de a preveni intervenţia militară americană, Siria a fost de acord să distrugă întregul său program de arme chimice, după un atac mortal cu gaz sarin care a ucis sute de oameni în suburbiile capitalei Damasc, conform Deutsche Welle.

ONU aşteaptă raportul

Ultimele 1.300 de tone de arme chimice, declarate de conducerea siriană Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice, au fost predate în iunie 2014, dar mai multe guverne occidentale şi-au exprimat incertitudinea că guvernul preşedintelui Bashar al-Assad a declarat întregul său stoc de astfel de arme.

Raportul OIAC, care va fi prezentat oficial secretarului general al ONU Ban Ki-moon în această lună, se adaugă la numărul tot mai mare de dovezi care arată că Statul Islamic desfăşoară un război cu arme chimice atât în Irak cât şi în Siria.

Autorităţile kurde au declarat la începutul acestei luni că Statul Islamic a lansat câteva atacuri cu mortiere, care conţineau "gaz muştar", asupra luptătorilor kurzi peshmerga în nordul Irakului în timpul luptelor din luna august. Ei au declarat că mostrele de sânge preluate de la aproximativ 35 de luptători, expuşi în atacul care a avut loc la sud-vest de capitala regională Erbil, au arătat urme ale acestui agent chimic.

O sesiune specială a fost convocată de Consiliul Executiv al OIAC, format din 41 de naţiuni, pentru a discuta noile descoperiri din Siria. Întâlnirea este programată să aibă loc în 23 noiembrie la Haga.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor