Ramona Mănescu declară că s-a încercat intimidarea ei pe perioada mandatului de ministru

Ramona Mănescu, PNL (ww.Ramona Mănescu.com)
Loredana Diacu
27.02.2014

La scurt timp după ce a demisionat din fruntea Ministerului Transporturilor, Ramona Mănescu (PNL) a declarat că "presiunile sunt o realitate" în instituţia pe care a condus-o şi că pe perioada mandatului de ministru s-a confruntat cu ameninţări şi încercări de intimidare. Ramona Mănescu nu a dat însă nume sau detalii despre cei ce au pus presiuni asupra sa.

''Pe durata mandatului meu s-a aplicat legea, iar atunci când am constatat încălcarea acesteia au fost destituiţi funcţionari, aşa cum bine ştiţi, sau consilii de administraţie, indiferent de presiunile care s-au făcut. După cum aţi observat şi din ancheta în curs de desfăşurare la CFR Marfă, presiunile sunt o realitate la Ministerul Transporturilor şi sunt exercitate în principal de acele grupuri care au fost deranjate de acţiunile mele. Sper că aceste grupuri să nu se folosească de acest prilej pentru a-şi recupera poziţiile. Ar fi păcat pentru Ministerul Transporturilor, pentru ceea ce înseamnă activitatea din cadrul ministerului, pentru că, indiferent de presiunile şi de ameninţările pe care le-am primit — şi nu au fost puţine — indiferent de modul în care s-a încercat intimidarea mea, vă spun că nu mi-a fost teamă să continui schimbările şi sper ca acest lucru să se întâmple în continuare cu cel care va veni după mine", a declarat miercuri fostul ministru PNL.

Fostul ministru al Transporturilor a susţinut miercuri, după demisia sa de la minister, o scurtă declaraţie de presă, în cadrul căreia a făcut un bilanţ al mandatului său de şase luni la conducerea Ministerului Transporturilor. Ramona Mănescu s-a limitat la a face declaraţii fără să le acorde jurnaliştilor oportunitatea de a îi adresa întrebări.

Reamintim că pe durata mandatului Ramonei Mănescu, au fost dispuse controale la CFR SA, Tarom, CFR Marfă, CFR Călători şi Societatea de Administrare Active Feroviare SAAF. Perioada de activitate analizată a fost ianuarie 2012 - septembrie 2013.

De asemenea, în cadrul declaraţie de presă, Mănescu a trecut în revistă principalele proiecte în care s-a implicat, respectiv procesul de privatizare a CFR Marfă, aflat în la stadiul finalizării noului caiet de sarcini, Master Planul de Transport aflat de asemenea într-o fază finală şi implementarea Strategiei Dunării şi conectarea Portului Constanţa cu cel din Rotterdam.

Referitor la parteneriatul cu China, Mănescu a precizat că proiectele de investiţii agreate în acest moment sunt construcţia unei linii de mare viteză, inelul feroviar al Capitalei şi două terminale în Portul Constanţa.

Fostul ministru al transporturilor şi-a exprimat speranţa că persoana care îi va urma la conducerea ministerului va continua şi finaliza cu bine proiectele începute de ea.

"Sper că toate proiectele începute de mine în acest mandat să continue, să fie duse la bun sfârşit. Sunt proiecte foarte importante pentru România, pentru dezvoltarea infrastructurii de transport şi pentru dezvoltarea economiei. Voi fi foarte atentă să fie continuate", a declarat Mănescu.

Postul Ramonei Mănescu va fi ocupat temporar, în calitate de ministru interimar, de Dan Şova, Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor