R. Moldova mai puţin coruptă decât vecinii

Potrivit Indexului anual al organizaţiei Transparency Internaţional (TI) publicat marţi, 3 decembrie, ţara noastră obţine 35 de puncte din 100, iar vecinii noştri, România ocupă locul 69 cu 43 de puncte. Astfel, Republica Moldova s-a plasat pe locul 102, cu opt locuri mai jos ca anul trecut, la capitolul Indicele Perceperii Corupţiei 2013.
. (Epoch Times România)
Ana Chitoroagă
03.12.2013

Potrivit Indexului anual al organizaţiei Transparency Internaţional (TI) publicat marţi, 3 decembrie, R.Moldova obţine 35 de puncte din 100, iar România ocupă locul 69 cu 43 de puncte. Astfel, Republica Moldova s-a plasat pe locul 102, cu opt locuri mai jos ca anul trecut, la capitolul Indicele Perceperii Corupţiei 2013.

Potrivit sursei, în anul 2013 în ţară au fost pornite mai multe dosare de rezonanţă pe fapte de corupţie împotriva unor demnitari, însă întrucât acestea au avut conotaţie politică şi au rămas fără finalitate, populaţia nu le-a perceput ca o îmbunătăţire în combaterea corupţiei.

Ucraina s-a plasat pe poziţia 144 cu 25 de puncte, iar Rusia a acumulat 28 de puncte plasându-se pe poziţia 127.

Clasamentul, Indicele Perceperii Corupţiei, cuprinde 177 de ţări, în fruntea lui fiind Danemarca şi Noua Zeelandă cu scoruri egale de 91 puncte, iar la celălalt pol – Afganistan, Coreea de Nord şi Somalia, fiecare cu doar opt puncte înregistrate.

Între ţările care au pierdut cele mai multe puncte în Indexul din 2013 se află Siria, devastată de un război civil, dar şi Libia şi Mali, ambele confruntându-se cu conflicte militare majore în ultimii ani. "Corupţia merge adesea mână în mână cu destrămarea unei ţări, cum puteţi vedea în Libia şi Siria, două ţări care au înregistrat cea mai puternică creştere a corupţiei", adaugă Heinrich.

În fruntea clasamentului, cu scoruri cuprinse între 80 şi 89, se află, alături de Danemarca şi Noua Zeelandă, Luxemburgul, Canada, Australia, Olanda, Elveţia, Singapore, Norvegia, Suedia şi Finlanda.

Această organizaţie, cu sediul la Berlin, apreciază că aproape 70% dintre statele lumii sunt considerate ca având o "problemă gravă" de venalitate în rândul funcţionarilor. Totodată, niciuna dintre cele 177 de ţări studiate în 2013 nu obţine un scor perfect.

Transparency Internaţional, o organizaţie nonguvernamentală (ONG), întocmeşte anual un indice al percepţiei corupţiei în rândul partidelor politice, poliţiei, sistemului judiciar şi serviciilor publice în toate ţările, un flagel care subminează dezvoltarea şi lupta împotriva sărăciei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor