Fără încetarea persecuţiei, discuţiile despre reformă în China sunt doar vorbe goale

Partidul Comunist Chinez caută să se reinventeze, iar a treia Şedinţă Plenară a Comitetului Central, deschisă pe 9 noiembrie (şi care a durat patru zile), preconiza a fi scena de decizie asupra noii direcţii a Partidului în ce priveşte reforma economică.

Pe 28 octombrie, ziua dinaintea anunţării datelor Plenarei, un vehicul sportiv utilitar în care se aflau trei uiguri s-a rasturnat în Piaţa Tiananmen, sediul simbolic al puterii dictaturii chineze. Înainte de coliziunea şi explozia care i-a ucis pe pasagerii din interior, accidentul s-a soldat cu 28 de răniţi şi trei morţi.

Haosul din piaţă a relevat un moment de rău augur pentru speranţele oficiale ale unui nou început.

Haosul din interiorul Partidului a devenit vizibil încă de la 6 februarie 2012, atunci când fostul şef al Poliţiei din Chongqing, Wang Lijun, a dezertat la Consulatul S.U.A. din Chengdu, în căutarea azilului politic. Tentativa lui Wang de a evada a relevat luptele pentru putere dinăuntrul Partidului.

La numai o lună mai târziu, fostului maoist de mare succes, Bo Xilai, i s-au retras titlurile deţinute în Partid, după care a fost supus anchetei. Această măsură împotriva lui Bo Xilai a amplificat tensiunile, deoarece şeful de la acel moment al Partidului Comunist Chinez (PCC) Hu Jintao, iar apoi succesorul său Xi Jinping, au pornit un război contra facţiunii fostului şef partidului, Jiang Zemin.

Tot pe atunci, când zbuciumul politic din Partid a ieşit la iveală, chinezii au început să realizeze că tentativa anterioară de "reînnoire" a Partidului prin reformă economică eşuase.

În urma dezastrului Revoluţiei Culturale, la sfârşitul anilor 1970, Partidul iniţiase o reformă economică ce se dorea a fi o soluţie de supravieţuire. Însă, sistemul politic al regimului căpătase o creştere economică cu preţul abuzării drepturilor omului, devastării mediului şi consumului excesiv al resurselor. Acum, creşterea economică este pe cale să eşueze, iar economia este ameninţată cu implozia.

Adâncind criza în care se găseşte regimul, ideologia de Partid a rămas acum singura mistificare. Indiferent cât de multe întruniri ţine Partidul, unde cadrele sunt obligate să-i recite doctrina, vorbele goale nu pot impune credinţă.

Eşecul progresiv al creşterii economice dizolvă şi ultima picătură de legitimitate rămasă Partidului, astfel încât, puternic-mediatizata reformă economică va constitui problema viitoarei întâlniri în plen, cu scopul de a oferi publicului motive să creadă că Partidul ar avea o cale de scăpare.

Lupta dintre facţiuni

Din momentul în care Xi Jinping a devenit secretarul general al PCC în noiembrie 2012, iar Li Keqiang, premier în martie 2013, măsurile propuse de aceştia s-au izbit de o opozite acerbă în eşaloanele de vârf ale PCC.

Aceasta se datorează, în parte, faptului că PCC nu va permite niciodată o schimbare fundamentală autoritarismului său. Însă, dincolo de aceasta, orice încercare de transformare va atinge un punct nevralgic pentru membrii facţiunii lui Jiang Zemin.

La 20 iulie 1999, Jiang Zemin, pe atunci lider al Partidului, a lansat persecuţia împotriva Falun Gong. Jiang s-a temut de această practică antică spirituală, ai cărei adepţi fac exerciţii line, meditative şi îşi conduc viaţa conform principiilor adevărului, compasiunii şi toleranţei.

Falun Gong devenise prea populară în opinia lui Jiang. Cifrele oficiale ale regimului estimau că cel puţin 70 de milioane de oameni practicau această disciplină, număr care îl depăşea pe cel al membrilor Partidului Comunist şi organizaţiilor lui afiliate (gen pionieri, UTC, etc). Printre aceştia, a observat Jiang, se aflau generali, membri de Partid de la rang înalt, precum şi membri ai forţelor de Securitate. Învăţăturile Falun Gong păreau să eclipseze doctrina Partidului în inimile poporului chinez.

Jiang a dat ordin ca practica să fie eradicată şi le-a spus celor care desfăşurau persecuţia că erau permise orice mijloace in atingerea acestui scop. Au fost folosite tortura brutală, spălarea creierului şi moartea. Oficialii din Partid au pus bazele unui trafic profitabil cu organele extrase forţat de la practicanţii Falun Gong, în timp ce aceştia erau încă în viaţă. Anchetatorii independenţi consideră că peste 60.000 de oameni au fost omorâţi astfel între anii 1999 şi 2008, mulţi continuând încă să fie ucişi de atunci, an de an.

Aceste măsuri extreme au fost luate fără măcar să existe o singură lege, ca pretext, pentru a susţine ilegalitatea Falun Gong.

Temându-se că într-o zi ar putea să fie tras la răspundere pentru aceste crime împotriva umanităţii, Jiang i-a recompensat pe cei care i-au executat ordinele împotriva Falun Gong, desemnându-şi acoliţii în toate posturile de vârf din cadrul PCC, armatei şi statului. Cu toate că Hu Jintao i-a urmat lui Jiang ca lider suprem al regimului, Hu a descoperit cât de greu era să obţină cu adevărat frâiele puterii.

Vitală pentru strategia lui Jiang a fost ascensiunea omului său de încredere Zhou Yongkang. În 2007, Zhou a devenit liderul Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative – un organ cu vaste prerogative din cadrul Partidului, şi cu autoritate peste aproape tot ce înseamnă sistemul de securitate şi cel juridic. În acest post, Zhou a intensificat persecuţia împotriva Falun Gong.

Zhou a fost, de asemenea, desemnat membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic, centrul coordonator, asigurându-se astfel că abuzurile lui nu vor ajunge să fie inspectate de către cei din interiorul Partidului – şi făcând tot posibilul ca politica persecuţiei să ajungă ireversibilă.

Însă, Zhou Yongkang avea programată retragerea în 2012. Acesta a complotat cu Jiang Zemin şi cu Zeng Qinghong, om de mare influenţă şi fost şef al serviciilor secrete, în scopul de a-l plasa pe secretarul de partid Bo Xilai drept succesor lui Zhou în calitate de şef al Comitetului pentru Afaceri Politice şi Legislative şi de membru în cadrul Comitetului Permanent.

La momentul oportun, Bo ar fi folosit puterea extraordinară de care dispunea, ca şef al forţelor de Securitate, pentru a-l detrona pe liderul Partidului, Xi Jinping. Odată ce Bo ar fi condus PCC, cei vinovaţi urmau a fi puşi sub protecţie.

Acest plan de trădare ce avea drept scop o lovitură de stat a fost demarat, însă înainte ca urzelile complotiştilor să poată fi desfăşurate în totalitate, Wang Lijun a fugit la Chengdu, dezvăluind totul într-un moment de maximă vulnerabilitate.

Bo Xilai a fost atunci demis din funcţie şi din acel moment, ostilitatea facţiunii lui Jiang faţă de conducerea lui Xi Jinping a devenit din ce în ce mai acerbă.

Acoliţii lui Jiang nu au putut suporta să vadă cum Xi Jinping dobândeşte puterea şi cum reformele economice ale lui Li Keqiang au un anumit succes. Conflictul acesta nu se va sfârşi atâta timp cât facţiunea lui Jiang nu va fi complet dezmembrată.

Preţul persecuţiei

Persecuţia împotriva Falun Gong a distorsionat sistemul moralităţii, al legilor şi al economiei Chinei.

Toată lumea din China ştie că moralitatea în ţară a decăzut cu repeziciune. Criteriile tradiţionale pentru judecarea dreptăţii şi nedreptăţii, adânc înrădăcinate în civilizaţia de 5.000 de ani a Chinei, nu mai sunt aplicate.

Speranţa din spatele reformelor lui Deng Xiaoping a fost aceea că se vor oferi bazele unei societăţi conduse prin lege.

Însă, sloganul „considerând dezvoltarea economică drept punct central” a fost distorsionat de cadrele din Partid sub forma „considerării persecutării Falun Gong ca fiind chestiunea centrală”. Toate segmentele din cadrul statului şi Partidului înţeleg că persecuţia ar trebui să fie sarcina lor principală.

Această asuprire este clădită în întregime pe minciuni şi violenţă, şi a distrus complet speranţele într-un sistem legislativ autonom în China. Securitatea publică, procuratura şi sistemul judiciar au devenit corupte şi acţionează asemenea mafiei chineze.

Consecinţele se extind de la atacarea practicanţior Falun Gong până la terorizarea societăţii pe scară largă. Abuzul de putere, agresarea şi oprimarea oamenilor nevinovaţi sunt larg răspândite. Conflictul dintre oficialii din PCC şi cetăţeni este unul fără precedent.

Chiar şi într-o asemenea situaţie extremă, facţiunea lui Jiang urmăreşte să pună capăt oricărei reforme a sistemului legislativ. Orice schimbare va perturba mecanismul construit pentru consolidarea persecuţiei. Jiang vrea să vadă că visul lui Xi Jinping de constituţionalism va rămâne numai un vis şi nu acceptă cu uşurinţă tentativele lui Xi de a aboli lagărele de muncă forţată.

Pentru a continua persecuţia, Jiang a mituit oficialii din PCC pentru a-i fi loiali atât lui, cât şi persecuţiei, folosindu-se de corupţie şi delapidare pentru a-i câştiga de partea sa.

Oamenii săi controlează cele mai profitabile sectoare din China, precum cel petrolier, cel al telecomunicaţiilor, al căilor ferate şi cel financiar. Acest control a oferit resurse financiare pentru persecuţie.

Întrucât aproape toate marile industrii se află sub stăpânirea acestor magnaţi loiali lui Jiang, orice reforme economice vor afecta interesele facţiunii, făcând-o să îşi piardă controlul asupra economiei Chinei. În absenţa resurselor financiare, este imposibil de continuat asuprirea Falun Gong, care necesită sume uriaşe de bani.

În plus, imediat după încheierea persecuţiei, facţiunea lui Jiang va fi pusă sub acuzare. Din cauza interesului economic şi instinctului de supravieţuire, facţiunea lui Jiang urmăreşte să deraieze orice măsuri de reformare economică.

Vorbe goale sau reformă veritabilă

Odată cu întrunirea de sâmbătă a cadrelor în Marea Sală a Poporului pentru discutarea viitoarei direcţii a Partidului, aceştia au trebuit să realizeze că planurile lor nu vor însemna nimic dacă nu vor aborda problemele cu adevărat prioritare din acest moment istoric.

Facţiunea lui Jiang se află într-o stare de panică. Nu are nicio preocupare pentru binele ţării. Nici măcar nu îi pasă de Partid. Singura sa grijă este să evite pedeapsa pentru crimele pe care le-a săvârşit.

De fapt, facţiunea lui Jiang şi persecuţia împotriva Falun Gong au distrus iremediabil legitimitatea PCC.

Când persecuţia a fost iniţiată, probabil 100 de milioane de oameni din China practicau Falun Gong. Împreună cu membrii familiilor lor, un grup de câteva sute de milioane de oameni au fost direct afectaţi de persecuţie.

Drepturile lor legale nu sunt protejate. Departamentele statului nu pot desfăşura operaţiuni normale, iar societatea este perturbată. În plus, autorităţile au investit cantităţi imense de resurse în această persecuţie ilegală. Crimele pe scară largă susţinute de către dictatura chineză împotriva practicanţilor Falun Gong nu îşi găsesc nicio justificare. Săvârşind nenumărate crime, Partidul este acum iremediabil lipsit de orice speranţă. Regimul său nefast va fi, în mod inevitabil, eliminat de istorie.

Fără încetarea persecuţiei, orice reformă, orice încercare de a îndruma societatea înapoi către făgaşul ei normal este o utopie.

Dacă facţiunea lui Jiang nu va fi eliminată, nu există nicio cale pentru ca actuala conducere să progreseze în vreun fel.

Fără a fi tratate, crizele născute din această persecuţie vor erupe mai devreme sau mai târziu. Luptele interne din PCC vor deveni tot mai acute. Partidul însuşi se va dezintegra pe sine.

Actuala conducere ar trebui să urmărească unica reformă reală ce poate schimba China: confiscarea totală a puterii membrilor facţiunii lui Jiang, oprirea persecuţiei asupra Falun Gong şi dizolvarea PCC-ului.

Fără luarea acestor măsuri, liderii vor cădea într-o situaţie din ce în ce mai pasivă şi mai periculoasă.

Oricare ar fi demersurile iniţiate de către conducere, principalii făptaşi în persecuţia Falun Gong vor fi aduşi în cele din urmă în faţa unei judecăţi a istoriei. Este preferabilă alinierea la cerinţele istoriei decât plivirea adusă de progresul acesteia.

Îîn acest moment semnificativ, trebuie să se examineze situaţia cu atenţie pentru a înţeleage care este voinţa divină şi dorinţele oamenilor, pentru a acţiona cu înţelepciune şi cu răspundere.