Putin se dă în stambă la Soci: opoziţia ţinută deoparte de Jocurile Olimpice cu măsuri ridicole
alte articole
Linişte şi pace la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci. Fiind vorba despre proiectul de suflet al preşedintelui Vladimir Putin şi cu prestigiul Rusiei fiind în joc, totul trebuie să se desfăşoare conform planului. Provocările cu care s-a confruntat Putin au fost tratate într-o manieră intransigentă, fie că vorbim despre ameninţările de terorism, sau despre activiştii ruşi care vor să atragă atenţia asupra problemelor din ţară.
Hotărârea regimului de la Kremlin de a ţine totul sub un control strict a atras critici la nivel internaţional. Organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Amnesty Internaţional a acuzat marţi Rusia ca şi-a mărit eforturile de a suprima societatea civilă înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă, care se vor desfăşura în intervalul 7-23 februarie.
Comitetul Olimpic rus le-a interzis accesul la Jocurile Olimpice unor activişti politici ruşi refuzând să le elibereze aşa-numitele "paşapoarte olimpice".
Potrivit unor noi măsuri de securitatea implementate de autorităţile ruse, spectatori care cumpără bilete necesită aceste "paşapoartele olimpice" pentru a avea acces la evenimentele sportive. Toţi spectatorii care vor să participe la Jocurile Olimpice sunt obligaţi să se înregistreze online, iar ulterior să ridice documentul fie de la aeroport, fie de la un centru special.
Pe fondul celor două atentate sinucigaşe de la Volgograd, care s-au soldat cu 34 de morţi, şi a ameninţărilor de terorism venite din partea lui Doku Umarov, liderul cecenilor şi cel mai căutat om de către Moscova, care le-a dat ordin afiliaţilor islamişti să folosească „forţă maximă” pentru a preveni derularea jocurilor, Putin a dispus măsuri de securitate fără precedent în istoria olimpică. Oraşul începe treptat să semene mai mult cu o zonă de la graniţa unui conflict militar.
Însă, potrivit criticilor regimului de la Kremlin, cu sub umbrela acestei ameninţări teroriste, Putin foloseşte toate mijloacele posibile pentru a-i oprii pe activiştii ruşi să atragă atenţia internaţională asupra problemelor regimului, inclusiv pe membrii opoziţiei.
Printre activiştii politici care au căzut "victime" măsurilor antiterorism se află şi Nikolai Levshits, membru al opoziţiei. Acesta a depus o plângere împotriva organizatorilor Jocurilor Olimpice de la Soci acuzând că prin decizia lor de a refuza eliberarea documentelor de trecere pentru spectatori, Comitetul Olimpic rus încalcă prevederile referitoare la discriminare din Carta Olimpică.
"Este pentru prima oară în istoria Jocurilor Olimpice când sunt necesare documente suplimentare, în afara biletului, pentru accesul la evenimentele sportive", a declarat Levshits, potrivit New York Times.
Acesta a susţinut că site-ul care procesează înregistrările spectatorilor i-a respins aplicaţia şi a acuzat autorităţile ruse că au întocmit o "listă neagră" cu activiştii care nu sunt doriţi la Soci.
Pe de cealaltă parte, unul dintre administratorii sistemului care se ocupă de înregistrarea aplicaţiilor spectatorilor a afirmat că, cel mai probabil, refuzul este motivat de raţiuni de securitate. Acesta a subliniat că organizatorii nu au obligaţia să ofere explicaţii pentru aceste cazuri.
Un alt membru al opoziţiei vizat este Aleksandr Baturin din Solidaritatea. Acesta a susţinut candidatura la preşedinţia Rusiei a fostului campion de şah Gari Kasparov. La fel s-a întâmplat şi în cazul lui Semion Simonov, membru al organizaţiei neguvernamentale Memorial, care le-a oferit asistenţă juridică muncitorilor imigranţi implicaţi în construirea satelor olimpice de la Soci.
Un alt caz care reflectă modul de operare al autorităţilor ruse este cel scos în evidenţă marţi de Amnesty Internaţional. Activistului Igor Karcenko şi alţi cinci colegi de-ai săi de la un ONG rus care luptă pentru protejarea mediului din Caucazul de Nord au fost reţinuţi luni seară pentru câteva ore. Aceştia veniseră în capitala regională Krasnodar, locul unde se vor desfăşura Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci.
După eliberare, Karcenko a fost din nou reţinut, fiind acuzat că maşina sa ar fi fost „implicată într-o infracţiune”, la scurt timp după ce trei bărbaţi mascaţi au spart geamurile maşinii. Drept urmare activişti au decis să renunţe la planurile lor de a lansa la Soci un raport care expune daunele aduse mediului provocate de construcţiile făcute înaintea Jocurilor Olimpice.
Detenţia lor a venit în aceeaşi zi în care un alt coleg de-al lor ecologist, Evgheni Vitishko, a fost arestat în oraşul Tuapse din regiunea Krasnodar şi condamnat la 15 zile de detenţie administrativă, fiind acuzat că ar fi înjurat în public.
"La doar câteva zile distanţă de deschiderea oficială a Jocurilor Olimpice de Iarnă de la Soci, autorităţile ruse folosesc fiecare truc posibil pentru a pune botniţă libertăţii de exprimare şi a reduce la tăcere vocile disidente. Acest val de hărţuire a activiştilor societăţii civile este un semn rău pentru următoarele săptămâni şi ridică temeri că Jocurile Soci va fi o zonă în care drepturile omului lipsesc. Chiar mai îngrijorător este ceea ce se va întâmpla cu activiştii ruşi după ce medaliile olimpice sunt înmânate şi atenţia internaţională dispare", a declarat Serghei Nikitin, directorul Oficiului din Moscova al Amnesty Internaţional.
"Reducerea la tăcere a societăţii civile nu face nimic pentru a spori securitatea în jurul Jocurilor Soci, în schimb transmite lumii modul în care autorităţile ruse nu reuşesc să susţină şi să protejeze standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului", a adăugat acesta.