Putin ordonă sancţiuni economice împotriva Turciei în urma doborârii avionului rusesc de luptă

Vladimir Putin a aprobat o serie de sancţiuni economice împotriva Turciei ca răspuns la doborârea unui avion de luptă rusesc de către forţele aeriene turceşti. Mişcarea are loc după ce preşedintele rus şi-a exprimat regretul faţă de incident.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Captură Foto)
Andrei Popescu
29.11.2015

Preşedintele Putin a semnat sâmbătă un decret care interzice importul anumitor produse turceşti şi interzice firmelor ruseşti să angajeze cetăţeni turci.

Măsurile vor include, de asemenea, suspendarea călătoriilor fără vize pentru cetăţenii turci şi suspendarea zborurilor charter din Rusia spre Turcia. În plus, companiile de turism ruseşti nu vor mai putea vinde pachete de excursii către Turcia – o destinaţie de vacanţă preferată de mulţi ruşi.

Kremlinul a susţinut că decretul urmăreşte să “asigure securitatea naţională a Rusiei şi să protejeze cetăţenii ruşi de activităţi criminale şi de altă natură ilegală.”

În plus, Kremlinul a mai susţinut că operaţiunile companiilor turceşti în Rusia vor înfrunta anumite restricţii şi a ordonat guvernului rus să pregătească o listă de produse, firme şi locuri de muncă ce vor fi afectate, conform Deutsche Welle.

“Dorim ca acel lucru să nu se fi întâmplat”

Măsurile, publicate pe website-ul Kremlinului, au fost luate la câteva ore după ce preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că este “profund întristat” de incidentul de marţi, în cadrul căruia avioanele de luptă turceşti F-16 au doborât un avion de luptă rusesc Su-24 în apropierea graniţei turco-siriene.

“Dorim ca acel lucru să nu se fi întâmplat în maniera în care a avut loc dar, din păcate, acel lucru s-a întâmplat. Sper că o astfel de situaţie nu se va mai repeta”, a declarat preşedintele turc.

A fost prima declaraţie parţial reconciliatorie din partea liderului turc de la acel incident, care a înfuriat Rusia şi a dus la deteriorarea relaţiilor dintre cele două ţări.

Turcia insistă că avionul rusesc a pătruns în spaţiul său aerian şi că a trimis mai multe avertizări ca piloţii ruşi să schimbe cursul de zbor. Moscova susţine că avionul său nu a părăsit nicio clipă teritoriul sirian şi că s-a tras asupra acestuia fără nicio avertizare.

Adresându-se sâmbătă susţinătorilor săi în oraşul vestic Balikesir, Erdogan a avertizat că niciuna dintre cele două ţări nu ar trebui să permită ca situaţia să capete proporţii şi să adopte o formă distructivă ce ar avea “consecinţe cumplite în viitor”. De asemenea, el şi-a reînnoit apelul pentru o întâlnire personală cu Putin pe marginea discuţiilor privind climatul global ce vor avea loc săptămâna viitoare în Paris.

“Rusia este la fel de importantă pentru Turcia, precum Turcia este importantă pentru Rusia. Niciuna dintre ţări nu îşi pot permite să renunţe una la cealaltă”, a susţinut Erdogan.

Putin, care a condamnat incidentul ca o “înjunghiere în spate”, a refuzat să răspundă apelurilor telefonice ale liderului turc. De asemenea, el a cerut ca Turcia să îşi ceară scuze pentru incident.

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al lui Putin, a declarat sâmbătă că liderul rus este conştient de cererea lui Erdogan pentru o întâlnire dar nu a oferit nicio indicaţie dacă aceasta ar putea avea loc. În plus, Peskov a numit comportamentul aviaţiei turceşti drept o “nebunie absolută”, adăugând că maniera în care Ankara a gestionat criza se aseamănă cu “teatrul absurdului”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor