Psiholog: Rapperii străini invitaţi la "Beach, Please" abordează consumul de droguri în melodiile lor. Unii îl normalizează şi glorifică

Rapperi (Mihai Copăceanu)
Loredana Diacu
08.07.2025

Toţi cei 21 de rapperi străini invitaţi la Festivalul ”Beach, please” vorbesc în melodiile lor despre droguri şi invocă acest stil de viaţă, atrage atenţia psihologul Mihai Copăceanu într-o lungă postare pe Facebook.

Mai mult, unii dintre rapperi nu doar că vorbesc despre droguri, combinaţii de pastile etc., ci normalizează consumul sau chiar îl glorifică, în special în asociere cu luxul, femeile, armele şi puterea.

El mai avertizează că unii dintre miile de adolescenţi care vor fi prezenţi la festivalul unde pe scenă artiştii cântă despre droguri vor consuma, pentru prima oară droguri cu acel prilej.

"Când auzim că tinerii consumă o combinaţie de droguri, de medicamente psihotrope, putem înţelege că despre acestea aud şi în piesele idolilor lor. Tot în versurile lor, de multe ori artiştii ne amintesc că 'se simt bine'", atrage atenţia specialistul.

Festivalul "Beach, Please" se desfăşoară în perioada 9-13 iulie 2025, la Costineşti.

Redăm postarea psihologului:

Toţi cei 21 de rapperi străini invitaţi la Beach, Please abordează drogurile în melodiile lor dar şi...în viaţa lor. Da, aţi citit bine: toţi cei 21!

Ca părinţi, cât de bine cunoaştem mesajele melodiilor artiştilor care vor cânta la Beach, Please şi cât de mult cunoaştem viaţa acestor artişti internaţionali?

Mi-a luat câteva ore bune să mă informez, să caut, să citesc, să ascult, artist cu artist, melodie cu melodie şi să-mi dau seama că tematica consumului de droguri este una centrală pentru toţi artiştii internaţionali şi desigur pentru sutele de mii de adolescenţi care ascultă şi cunosc melodiile acestor artişti şi pentru cei peste 150.000 (sau mai mulţi) care vor fi 5 zile şi 5 nopţi la festival.

Cum spuneam într-un alt articol, unii vor consuma pentru prima dată droguri acum, la Beach, Please.

Păi, ce poate fi o mai mare sărbătoare, o mai mare bucurie, un prilej mult mai special decât acesta când vin atât de mulţi faimoşi rapperi din lume şi cum să nu profiţi de acest prilej. Că doar tinerii nu vor sta în mână cu o sticlă de apă minerală sau suc de mere.

Nu e vorba doar de ritm, de stil, e vorba de conţinutul şi mesajul versurilor explicit despre droguri şi despre un stil de viaţă şi mai mult de viaţă tumultoasă şi deseori infracţională a multora dintre artişti aşa cum voi argumenta mai jos. E un articol lung, dar merită citit.

Adolescenţii sunt interesaţi de aceste aspecte, de copilăria, adolescenţa, viaţa, dramele, infracţiunile, suferinţele, gândirea şi comportamentul şi desigur de mesajul public al idolilor lor. E mai mult evident că ascultăm o melodie şi preferăm un artist pentru că ne place, pentru că rezonăm cu acesta şi pentru că în unele versuri simţim la fel şi gândim la fel. Nu e nicio îndoială. Deseori ne ataşăm de el, de îndrăgostim de el, ascultăm zilnic de mai multe ori aceleaşi melodii. Creştem cu un artist şi iată facem orice ca să ajungem la un concert. Cu atât mai mult când e vorba de adolescenţi în formare, în formarea personalităţii şi identităţii lor.

Din acelaşi motive respingem alţi artişti, care nu ne plac, cu care un rezonăm.

Şi totuşi cât de mult influenţează mesajul artistului, propria mea viaţă rămâne o temă de studiat, iar răspunsurile sunt complet individuale. Dar până vom găsi răspunsul la această întrebare haideţi să luăm pe rând cei 21 de artişti, aşa cum au fost anunţaţi pe site-ul festivalului.

1. Poate cel mai faimos rapper american din acest an este A$AP ROCKY (36 de ani, soţul Rihannei din 2021), cu 20 milioane de urmăritori pe Instagram, printre altele arestat de două ori, o dată în Suedia şi apoi în SUA. Băiatul are mai multe piese în care vorbeşte explicit despre droguri. Enumăr doar 6. De exemplu, în L$D, care a adunat 46 milioane de vizualizări în ultimii 10 ani pe Youtube, apare repetat drogul LSD: ”Baby, I'm just rappin' to this LSD”.

În PMW apare marijuana pe lângă vagin şi bani ("P.ssy, money, weed/All a n** need" sau good kush) şi tot în aceeaşi melodie apare codeina (puţină codeină, băutură violetă).

În ”Dreams” şi ”Fukk Sleep” apare weed şi iarăşi codeina. În ”I smoked away” şi în ”Fukk sleep” apare cocaina şi vorbeşte despre faptul că era numit traficant de droguri. Cred că au fost suficiente exemple.

2. 21 Savage (32 de ani) cu 21 de milioane de urmăritori pe Instagram, nu doar că menţionează drogurile în melodiile sale dar el însuşi a fost arestat pentru trafic de droguri în 2014. În 2019 la o percheziţie a maşinii, poliţia i-a descoperit un pistol, un recipient cu codeină şi marijuana. De fapt şi Asap Rocky a fost acuzat că a folosit arma de foc.

În melodiile sale ”Supply” şi ”Pop Ur Shit” vorbeşte despre marijuana şi cocaină („I got gas, it's for sale” („gas” = slang pentru marijuana) şi „Am cocaină, poţi să o tragi de pe unghie.”, în ”4L” vorbeşte despre heroină („Blue Magic”), în ”Drinkin’ and Driving” vorbeşte despre alcool dar şi despre MDMA (”molly”) şi despre analgezice. În Mad High cu Metro Booming menţionează Actavis.

3. Young Thug (33 de ani) şi el este un artist care a avut cele mai multe probleme cu legea şi direct cu drogurile. În urmă cu 10 ani, avea 23 de ani, când a primit arest la domiciliu pentru posesie de cocaină, marijuana şi arme. În septembrie 2017, a fost arestat pentru posesie de droguri şi arme în Brookhaven, Georgia şi a fost eliberat pe cauţiune câteva zile mai târziu.

În septembrie 2018 i s-au adus acuzaţii suplimentare pentru intenţie de distribuire a mai multor substanţe — metamfetamină, hydrocodonă, marijuana, amfetamină, alprazolam, codeină — plus posesie de armă.

În mai 2022 este arestat în Atlanta în cadrul unui dosar masiv RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act), acuzat de conducerea unei organizaţii criminale de tip gang („Young Slime Life” sau YSL), implicată în crimă, jaf, trafic de droguri şi posesie de arme.

Au urmat alte 28 de inculpări, cu 56 de capete de acuzare, inclusiv droguri, arme şi conspiraţie. Procesul s-a încheiat pe 31 octombrie 2024 când Young Thug a pledat vinovat pentru 6 capete de acuzare (trafic de droguri şi arme, activitate de gang, etc), a primit 2 ani de puşcărie, plus 15 ani de probă şi riscul de condamnare (20 ani) în cazul unei încălcări a legii.

A fost eliberat cu condiţii stricte: interdicţie în zona Atlanta timp de 10 ani, interdicţie de a face muzică legată de gangs. Abia în iunie 2025 are primul concert post-eliberare la festivalul Summer Smash în Illinois, marcând revenirea publică după aproape 3 ani. Acum iată-l la Costineşti. Ce este diferit şi deosebit de grav la acest personaj, faptul că versurile sale nu doar menţionează droguri, ci normalizează sau chiar glorifică consumul, în special în asociere cu luxul, femeile, armele şi puterea.

„Xanax în sistem, Molly în apă”

„Lean mă face să fiu ameţit, mă simt atât de bine”

„Fumând iarba tare, o ţin toată noaptea”

4. Ken Carson (25 de ani) prezent şi el la Beach, Please, citesc că în 2011 a fost oprit de poliţie în Florida (Palm Beach), a fost arestat şi eliberat pe cauţiune ghiciţi pentru ce? Pentru posesie de marijuana, deţinere de armă şi permis suspendat.

În melodia ”K‑Hole” (de pe albumul More Chaos, aprilie 2025) are referinţe explicite la ketamină, codeină, cocaină, şi promethazine (lean) în versuri (“„Codeină, prometazină, îmi torn lean-ul.”, “Cocaine sniffer… ketamine”). În “Freestyle 3” evocă un stil de viaţă dominat de weed, lean, molly, cocaină, Percocet, plus Adderall şi chiar „sare de baie”, mefedronă. În “Just Might” şi “Geeked Up” apare Xanax, dar şi lean şi molly.

În “Fighting My Demons” apar replici ca „Unde dracu’ e blunt-ul meu? Unde dracu’ e paharul meu? Unde dracu’ e iarba mea?”, indicând consumul de marijuana („blunt”), lean („cup”) şi reziduuri de joint („reef”)

5. Lil Baby (30 de ani, cu 23 milioane de fideli pe Instagram) a avut şi el ceva probleme cu legea. Spre exemplu, în iulie 2021, în timpul Paris Fashion Week a fost reţinut de poliţia franceză pentru posesie de canabis, iar anul trecut, în august 2024, a fost arestat în Las Vegas sub acuzaţia de posesie ilegală de armă.

Lil Baby vorbeşte în versurile sale despre Weed, Xanax şi Lean (sirop de tuse cu codeină).

„Codeina m-a făcut să mă aplec, să sorb din siropul acela

Mi-am umplut paharul, ploaie purpurie, ploaie purpurie” zice în Drip too hard.

În ”Sum 2 Prove” strigă: „tocmai am tras un Xan, acum mă simt bine, fumând un blunt toată noaptea”.

În ”Pure Cocaine” ne explică la ce este bună cocaina: „Banii sunt atât de reci, încât am nevoie de nişte cocaină congelată. Au venit de jos, acum trăim faima”.

6. Yeat (25 de ani), cu 4 milioane de urmăritori pe Instagram are piese în care consumul intens de droguri, mai ales opiacee (Percocet, Xanax, lean), reprezintă tema centrală. Ascultaţi doar Narcoticz, Percs/All 4 Nothing, X With the Boot Up, Can’t Think

”Am transportat droguri, am transportat narcotice... Da, iau multe P, am ieşit din corp. Iau mai multe Xan, da, narcotice.”

„Când am luat primul meu Perc', am simţit că am primit primul meu sărut.”

7. NLE Choppa, tânărul rapper american de 22 de ani, în melodiile sale vorbeşte despre Lean (codeină), Weed (marijuana), Xanax şi Percocet.

„Popeşte un Xan, mă simt ca un rege” (melodia Camelot)

Şi NLE Choppa a avut probleme cu legea. În martie 2021, a fost arestat în Broward County (Florida) pentru acuzaţiile de furt calificat, port ilegal de armă (două arme încărcate), posesie de Xanax şi posesie de marijuana. În decembrie 2023, NLE Choppa a acceptat un acord de tip „no contest” (nu contestă acuzaţiile) şi a fost condamnat la un an de probă.

8. 6ix9ine (Daniel Hernandez, 29) a avut de mai multe ori probleme legale şi desigur acuzaţii legate de droguri. În 2019, a pledat vinovat pentru nouă acuzaţii federale, inclusiv trafic de droguri, trafic de arme şi racketeering. A obţinut o condamnare de doi ani de închisoare şi cinci ani de eliberare condiţionată, sub supraveghere.

În octombrie 2024, 6ix9ine a fost arestat din nou pentru încălcarea regulilor liberării condiţionate. A fost acuzat de nerespectarea restricţiilor de călătorie şi a ieşit pozitiv la testele de droguri, inclusiv la metamfetamină.

„Fumând benzină, aplec-mă în pahar, mă simt bine

Târfo, sunt cu gaşca şi suntem gata de luptă”

...sunt versurile din melodia Kooda, cu precizarea că prin benzină se referă la o marijuana de foarte bună calitate. La fel apare în Fefe, Bebe, Tati, Billy, Gooba, Gotti, Zaza ( „Mă simt bine, dă-mi blunt-ul, îl vom aprinde în seara asta”).

9. Swae Lee (32 de ani, tot american) în piesa Sativa ne învaţă că:

„Singurul drog pe care îl ia o curvă este copacul” (marijuana)

”Fumând iarbă direct din recipient

Singurul drog pe care-l iau e cel verde

Fără băutură, dar sunt focusat”

Sunt atât de high aici, am fumat iarba asta”

Iar în melodia ”Someone Said” ne vorbeşte despre lean (sirop cu codeină prometazină) şi loud (marijuana de înaltă calitate).

„Sunt pe lean şi deja simt beat‑ul.

Fumând iarba aia tare, lipicioasă.”

Are totuşi o melodie (”Never Did Coke”) în care se justifică: „Nu tragem pastile când suferim, voi sunteţi lame”.

„Torn o sticlă de lean, niciodată nu am consumat droguri grele sau cocaină”

10. LAZER DIM 700 (23 de ani) a inclus referinţe la droguri în special în piese precum „Usa Drugs”, „Tempestry” şi „Giwout”. Stilul său se caracterizează printr-o abordare brută şi nefiltrată a realităţilor străzii, unde consumul de substanţe este adesea prezentat ca parte integrantă a stilului de viaţă

„Iarbă albă, iarba neagră, arme în cartierul meu, un bilet la tombolă.

Fum din iarba aia tare, mă simt ridicat (high).

Am paharul plin cu acel purple drank (lean)”

11. Lil Pump are acum 24 de ani, însă nici nu împlinise 18 ani când au început problemele cu legea: folosirea unei arme drept pentru care mama lui a fost acuzată, a condus fără permis, în 2018 în Danemarca a fost prins cu marijuana, statul danez i-a interzis să mai intre în ţară timp de 2 ani. Apropo, câţi ani i-a interzis statul român lui Wiz Khalifa pentru că a fost prins cu 18 g de canabis (drog de risc) la acelaşi festival şi mai mult şi-a permis să fumeze iarbă pe scenă? A trecut un an de atunci. Zero reacţii!

Clar are multe versuri despre droguri în melodii precum „Drug Addicts”, „Gucci Gang”, şi „D Roşe”.

„Gagica mea iubeşte cocaina, ooh.

Am fost cu o tipă, dar i-am uitat numele (brr).”

12. Lil Tjay, (24 de ani), a avut o copilărie tumultoasă, crescut doar de mamă, a ajuns să fie implicat în bătăi la şcoală, furturi şi trafic de droguri, astfel că la 15 ani a fost arestat pentru tâlhărie şi dus într-un centru de detenţie pentru copii. La 22 iunie 2022 a fost împuşcat de 7 ori în timpul unei tentative de tâlhărie. A suferit câteva zile în comă, iar ulterior şi-a revenit. În ianuarie 2023 poliţia l-a arestat după ce i-au găsit o armă în maşina sa.

În ”No Escape” recunoaşte „Vindeam pe stradă, dădeam iarbă şi Dirty Sprite”.

13. Lil Tecca (22 de ani) cunoscut pentru melodia Ransom, a lansat pe 13 iunie 2025 albumul Dopamină în care evident ne vorbeşte despre droguri „Sunt high pe ciuperci, parcă totul are un sens”.

14. Key Glock (27 de ani) doar în 2023 lansa două piese despre droguri: Murder & Millions” şi U & I Know:

„Toată durerea asta m-a făcut să mă îndrăgostesc de droguri/Am crescut printre interlopi, unii dependenţi de droguri şi unii ticăloşi.

Tipa mea urăşte când beau codeină/Ea spune: ‘Dragule, trebuie să te opreşti, chestia asta te face mai rău.’ / I-am zis că am o problemă, beau tare de când aveam paisprezece ani.”

Şi el a fost identificat de poliţie cu arme şi droguri în maşină, în repetate rânduri (2019, 2024).

15. Destroy Lonely (23 de ani) a recunoscut că în perioada liceului consuma Xanax. Şi mai grav, a fost acuzat de violenţă domestică de două dintre iubitele sale, existând şi probe video care au fost făcute publice. Şi acest om ne este model şi idol. Versuri de mai jos sunt din Pillz;

„Ia toate astea pastile, mă simt ameţit

Xanax mă face să mă pierd, nu pot să urăsc

Lean în pahar, sorb încet, sunt extaziat

Încerc să amorţesc durerea, mintea-mi e supraîncărcată.”

16. Lancey Foux (29, din Londra) în piesa Lux auzim:

„Sorbind din mov, codeină în paharul meu”

17. Cash Cobain (27, New York) în piesa Codeină cântă:

„Iau câteva pastile doar ca să alin durerea, codeina mă face să mă simt nebun”.

18. Rick Ross (49 de ani) în piesa Hustlin:

„În fiecare zi sunt pe drum, cocaină-n buzunar, mut marfă”

Şi el are în cazier câteva infracţiuni legate de deţinere de droguri şi arme: în 2008 în Miami posesie de marijuana şi arme, în 2011 şi în 2015 aceleaşi acuzaţii, de astă dată în Louisiana şi în Georgia. Droguri şi arme.

19. NAV (32 de ani, canadian) are o melodie cu titlu ”Vicodin” (opioid), are Habits (”consum încă una când sunt singur în cameră”), are ”Coast to Coast” (”Fuck, rap mereu despre droguri, pentru că chiar le iau”) şi sunt doar câteva exemple,

NAV a recunoscut în septembrie 2022, într-un interviu cu Zâne Lowe că „fumează multă iarbă) şi „I’ve been doing shrooms lately” (am consumat recent ciuperci psihedelice).

20. Ferg (36 de ani) liderul trupei ASAP Mob din New York, scrie în Cocaine Castle:

”O altă zi în casa crack-ului, unde demonii vorbesc cu dependenţii.

Ace cu ace înfipte adânc în venele lor.

Cântă un cântec care îţi rămâne în minte.

Asta e atât de puternică, încât te face să faci lucruri demonice.”

21. În fine, până şi cel mai tânăr artist internaţional care vine zilele următoare la Beach, Please, Nettspend, de doar 18 ani în piesa sa ”Beach leak”, lansată în 2024 vorbeşte la greu despre droguri.

”Droguri în băutura mea, m-am adormit

Şi îi place ce văd, dar tu nu eşti aproape de mine

SURF GANG pe plajă, e atâta iarbă, am frânt frunza

Sunt O.T.O.D. din cauza opiaceelor, jur că mă simt prea prea ameţit

Fă-mă, fă-mă, fă-mă să plec, atât de trist că tipa asta e o trădătoare

Am dublat doza de iarbă liberă şi acum nici nu mai simt iarba

Mă simt ca Future, dar generaţia Z, pune nişte molly în dinţii ăia

Baby, spune-mi ce vrei, s-ar putea să fii cam distrus(ă), dar nu ca mine”.

Când auzim că tinerii consumă o combinaţie de droguri, de medicamente psihotrope, putem înţelege că despre acestea aud şi în piesele idolilor lor. Tot în versurile lor, de multe ori artiştii ne amintesc că ”se simt bine”.

Eu nu am nicio concluzie, dar gândiţi-vă dumneavoastră că peste 150.000 de tineri vor asculta melodiile tuturor acestor 21 de artişti internaţionali de mare prestigiu care vor cânta din tot sufletul despre droguri. Nu pricesne, nici poezii de Eminescu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor