PSD îşi pune sindicatele în cap. Cartel Alfa acuză politica distructivă şi iresponsabilă a Guvernului
alte articole
PSD a promis în campanie şi în programul său de guvernare taxe mai mici pentru cetăţeni, creşterea veniturilor acestora şi a nivelului de trai, acces mai bun la servicii publice de calitate. Se întâmplă exact opusul, acuză reprezentanţii Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, cerând Guvernului să renunţe la transferul taxelor sociale de la angajator către angajat.
De asemenea, sindicaliştii solicită reducerea impozitului (fără acest transfer) şi aplicarea impozitului 0 pentru salariile mai mici de 2000 lei, promisiune pe care de altfel PSD-ul a inclus-o în programul de guvernare, pentru ca recent să anunţe amânarea aplicării ei.
''De câteva luni, printre bâlbâieli guvernamentale, propuneri, retrageri de propuneri, şi nesfârşite “calcule” – realizate, nu după cum ar fi firesc, INAINTE de lansarea unei măsuri, ci DUPĂ – vedem de fapt nişte măsuri anti-lucrători, care îi împovărează şi mai mult pe cei săraci şi vulnerabili, în timp ce buzunarele politicienilor şi ale celor care îi servesc se umplu din bani publici, fără măsură şi decenţă.
Deşi România este ţara care în ultimii 6 ani a înregistrat o creştere economică constant peste media UE, beneficiile acestei creşteri nu se întorc în niciun fel către cetăţeni. Dimpotrivă, inegalităţile de venit – cele mai mari din UE – se adâncesc, nivelul sărăciei este alarmant, iar accesul la servicii publice rămâne la fel de precar", precizează reprezentanţii Cartel Alfa în comunicatul de presă remis Epoch Times.
În anii de creştere economică, în loc ca fenomenul extrem de grav al sărăciei în muncă să se diminueze, numărul celor care nu îşi pot asigura un trai decent din muncă a crescut, ca rezultat al lipsei politicilor de redistribuire, al împovărării contribuabilului mic, în timp ce sarcina fiscală pe marii contribuabili a tot scăzut, mai arată sindicaliştii.
Cartel Alfa mai avertizează că aşa-zisele reduceri fiscale nu vor duce la creşterea veniturilor nete, conform angajamentului; în cel mai bun caz, veniturile vor fi conservate.
"Povestea cu buna-credinţă şi dorinţa angajatorilor de a creşte veniturile nete ale lucrătorilor, dacă statul le oferă această oportunitate, am mai auzit-o. Inclusiv acum doi ani, când s-au redus contribuţiile sociale exclusiv pentru angajator. Ea reflectă o gândire economică (trickle-down effect) care şi-a dovedit eşecul şi care a condus, la nivel global, la acumularea bogăţiei în mâinile câtorva şi sărăcirea celor mulţi. Reprezentanţii capitalului presează pentru salarii/costuri cât mai mici. Au făcut-o agresiv în ultimii 30 de ani cu rezultatul scăderii ponderii salariilor în PIB şi nu vedem de ce şi-ar schimba brusc această atitudine la rugămintea unor miniştri dintr-o ţară din Europa Centrală şi de Est. Credem că politicile publice nu trebuie să se bazeze pe declaraţii de bune intenţii, ci pe o fundamentare serioasă şi o analiză coerentă", adaugă sindicaliştii.
Nu în ultimul rând, Cartel Alfa îşi manifestă indignarea faţă de faptul că scutirea de impozit pentru veniturile mici - de altfel promisă de PSD - a fost şi ea uitată.
"Într-un sistem cu grave inegalităţi de venituri, scăderea uniformă a impozitului nu va duce decât la adâncirea acestor dezechilibre", se arată în comunicat.
"În loc să crească capacitatea administrativă de a colecta taxe de la cei care nu le plătesc, guvernul nu e capabil să facă altceva decât să tot preseze micul contribuabil, pe cei oneşti şi buni platnici. Este o politică distructivă, iresponsabilă şi cu consecinţe nefaste, pe termen mediu, pentru stabilitatea economică, politică şi socială", mai acuză CNS Cartel Alfa.
În consecinţă, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA” cere renunţarea la transferul taxelor sociale ale angajatorului către angajat, care nu va avea ca rezultat creşterea salariilor nete. De asemenea, sindicaliştii solicită reducerea impozitului (fără acest transfer) şi aplicarea impozitului 0 pentru salariile mai mici de 2000 lei.
Reamintim că transferul taxelor sociale la angajat i-au scos în stradă şi pe sindicaliştii de la SANITAS, peste 8000 de oameni pichetând Guvernul săptămâna trecută. De asemenea, Blocul Naţional Sindical pichetează astăzi Guvernul precum şi 29 de prefecturi iar protestele vor continua.