"E o mare ruşine pentru Armata Naţională" - Ce spune Anatol Şalaru despre cazul generalului Zisu

Cazul generalului cu trei stele Cătălin Ştefăniţă Zisu, fostul şef al Logisticii Armatei Române, pus sub sub control judiciar într-o dosar de fraudă cu prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro, reprezintă o ruşine pentru Armata Naţională, a opinat, într-o emisiune B1 TV, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Şalaru.
Jurnalistă: Avem o reacţie şi din partea lui Viktor Orban, pentru că, pe lângă România, care n-a fost invitată mâine la summitul de urgenţă de la Paris, se numără şi Ungaria. Dar era previzibil, domnule Şalaru, faptul că Macron nu-l vrea pe Viktor Orban la masa la care se discută viitorul Europei, războiul din Ucraina. Şi e previzibil şi răspunsul lui Viktor Orban, citez: „Viitorul nu e în Uniunea Europeană, e în zona arabă, în China sau în Asia Centrală.”
Anatol Şalaru: Viktor Orban este, în primul rând, pro-rus, pro-Putin şi anti-Ucraina. Este şi anti-european, din câte văd în ultima perioadă, şi e firească o reacţie a lui. El încearcă să devină foarte bun prieten cu Trump, încearcă să fie vârful lui de lance în Europa. Nu ştiu dacă o să-i reuşească, fiindcă Ungaria este o ţară care nu înclină balanţa, doar se foloseşte de dreptul de veto atunci când se votează sau se aprobă anumite proiecte, decizii în Uniunea Europeană, şi asta o face la rugămintea lui Putin.
Şi nu cred că Trump are nevoie de Orban să intermedieze relaţiile lui cu Putin sau cu preşedintele Chinei, deşi a încercat Orban să se bage în seamă şi nu a reuşit nimic. Şi vine în contradicţie cu intenţiile lui Trump în ceea ce ţine de China. Când el spune că viitorul e în China, nu cred că Trump este de acord.
Jurnalistă: Vreau să vă mai propun un subiect, pentru că, în timp ce ne gândim de ce nu suntem la masa marilor discuţii care tranşează viitorul Europei, poate felul în care va arăta lumea, apare un scandal foarte mare din zona care ar trebui să aibă cea mai mare credibilitate în România – armata şi Biserica, instituţiile cu cea mai mare credibilitate.
Un general cu trei stele este implicat într-un megascandal cu acuzaţii foarte grave la adresa sa, generalul Zisu. Decretul trecerii lui în rezervă este pe masa preşedintelui interimar Ilie Bolojan, pentru că Ministerul Apărării a cerut ca preşedintele interimar să semneze cât mai urgent trecerea în rezervă a acestui om. Povestea depăşeşte imaginaţia. E vorba despre locuri de veci, un dosar legat de plata unor lucrări neefectuate pentru extinderea cimitirului Ghencea Militar şi multe alte chestiuni, pentru că este acuzat de luare de mită în formă continuată.
Anatol Şalaru: Este o mare ruşine pentru Armata Naţională, pentru Ministerul Apărării, pentru epoleţii de ofiţeri, şi majoritatea ofiţerilor se simt ofensaţi de acţiunile acestui general, pe care nu-l cunosc. Şi noi, în Republica Moldova, am avut un caz când un fost şef al Marelui Stat Major a fost prins când trimitea informaţii Rusiei. Sunt, cu părere de rău, asemenea personaje şi nu numai în armată, în Ministerul Apărării, ci probabil şi în alte servicii, fiindcă vedem că şi în jurul lui Georgescu şi în jurul lui Simion sunt foşti generali, sunt oameni care au avut funcţii foarte importante. Probabil că cei corupţi sunt mai uşor de racolat de către asemenea politicieni, de către Georgescu sau George Simion, sau chiar de către serviciile externe din Rusia.
Sunt mai vulnerabili şi, cu părere de rău, în România nu s-a făcut lustraţia la timp. În Republica Moldova la fel nu s-a făcut lustraţia, aşa că să nu ne mire că sunt atâţia oameni care lucrează pentru serviciile ruseşti. Şeful Departamentului Juridic din Parlamentul Republicii Moldova a fost prins când transmitea informaţii. E plină Europa de cazuri din astea.
Aici nu este vorba de un ofiţer racolat de către serviciile ruseşti, dar el reprezintă o vulnerabilitate pentru Ministerul Apărării din România. Lăcomia… Există asemenea vulnerabilităţi şi ele sunt un pericol pentru România. Dacă nu se vor curăţa serviciile speciale din România – spionaj, contraspionaj, contrainformaţii, Ministerul Apărării – încă o dată spun: avem nevoie de o curăţire a lor.
Jurnalistă: Acolo e cel mai greu, se pare, de făcut această curăţenie despre care vorbiţi.
Anatol Şalaru: E cel mai greu, fiindcă se cunosc unul pe altul, se ajută, se protejează unul pe altul, fiindcă s-a transformat într-o sectă închisă. Foarte multe servicii s-au transformat într-o sectă închisă, unde presa nu are acces, opinia publică nu are acces, oamenii nu cunosc ce se întâmplă acolo, iar ei se folosesc de acest lucru şi primesc grade şi îşi fac de lucru în continuare. Şi vedeţi, un scandal din ăsta este o ruşine şi în faţa partenerilor din NATO, şi în faţa Uniunii Europene. Vă întrebaţi de ce n-a fost invitată România acolo? Fiindcă sunt asemenea cazuri, când generali sunt arestaţi pentru corupţie, pentru protejarea businessului, pentru diferite interese meschine. Deci, România are nevoie de o curăţenie generală.