Proprietarii de animale care locuiesc la bloc, vizaţi de o nouă lege. Ce reguli ar trebui să respecte

Câine odihnindu-se pe o canapea (YouTube Screenshot)
Andrei Popescu
03.07.2024

O nouă lege care se aplică proprietarilor de câini şi pisici care stau la bloc îi obligă pe aceştia să respecte o serie de reguli, precum trecerea animalelor de companie la întreţinere pe motiv că produc consum de energie electrică, apă şi altele.

Chiar dacă nu există o lege care să stabilească o taxă suplimentară la întreţinere, Articolul 47, litera d din legea 230/2007 privind cheltuielile pentru beneficiari, dar şi Articolul 50, alineatul 2 din HG 1588/2007 vin cu precizări. Au fost situaţii în care proprietarii au reclamat că au plătit chiar şi 100 de lei în plus la întreţinere. Legea îi nemulţumeşte pe mulţi, însă aplicarea regulii depinde de reprezentanţii asociaţiei de proprietari, relatează BZI.ro.

O situaţie similară poate fi şi cea a chiriaşilor care deţin animale de companie, chiar dacă vorbim despre un hamster sau papagal. În cazul în care proprietarii acceptă prezenţa animalelor în locuinţele pe care le dau în chirie, chiriaşul ar putea fi nevoit să plătească suplimentar sau să repare eventualele daune provocate de animale.

De asemenea, continuă site-ul citat, o altă regulă este aceea a sterilizării şi microcipării. Proprietarii de patrupede care nu sterilizează şi nu microcipează animalele riscă să fie amendaţi.

În cazul în care animalele sunt plimbate în locaţiile în care au accesul interzis şi dacă nu le sunt ataşate botniţa şi zgarda, proprietarii câinilor periculoşi riscă, de asemenea, amenzi cuprinse între 1.500 şi 3.000 de lei.

Totodată, proprietarii de animale de companie vor trebui să aibă asupra lor materiale necesare pentru curăţarea şi evacuarea dejecţiilor animalelor de companie, altfel riscă o amendă, iar accesul cu câini va fi permis pe aleile din parcuri, grădini publice, locuri de agrement şi în spaţii special amenajate, cu condiţia ca aceştia să fie ţinuţi în lesă.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor