Proiect legislativ: Liber la afaceri pentru demnitari

Liberi să facă parte din adunările generale ale companiilor de utilităţi, aleşii ţării, fie ei deputaţi, miniştri, primari sau şefi de CJ ar putea primi în curând dreptul să fie şi comercianţi, fără ca ANI să-i poată declara incompatibili.
Vot în Camerele reunite ale Parlamentului României. (Epoch Times România)
Loredana Diacu
10.12.2015

În Parlament a fost depus la începutul acestei luni un nou proiect de lege vizând modificarea regimului incompatibilităţilor. Proiectul este iniţiat de 10 parlamentari de la UDMR şi doi de la PSD, dintre care 4 au avut probleme cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), unul fiind chiar condamnat la închisoare cu suspendare, relatează Hotnews.

Iniţiativa legislativă a celor 12 aleşi îşi propune eliminarea mai multor prevederi din legea 161/2003 şi legea 96/2006, astfel încât parlamentarii, miniştrii, prefecţii, subprefecţii, primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene să poată deţine calitate de "comerciant persoană fizică."

Proiectul a fost înregistrat pe 2 decembrie la Camera Deputaţilor şi aşteaptă avizul de la Consiliul Legislativ şi punctul de vedere al Guvernului. Prin adoptarea lui s-ar da liber la deschiderea demnitarilor spre afaceri.

Modificările dorite de iniţiatori

Din Legea nr.161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei se doreşte abrogarea următoarele puncte:

Litera e) a alineatului (1) al art. 82 - care prevede astfel: calitatea de deputat şi senator este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică;

Litera g) a alineatului (1) al art. 84 - care prevede: funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică;

Litera i) a alineatului (1) al art. 85 - care prevede: funcţia de prefect şi subprefect este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică;

Litera g) a alineatului (1) al art. 87 - care prevede: funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Din legea 96/2006 se doreşte abrogarea:

Litera e) a alin. (2) al art 16. - care prevede: Calitatea de deputat sau de senator este, de asemenea, incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică.

Reacţia ANI

Agenţia Naţională de Integritate a reacţionat prompt la vestea că în Parlament se pregăteşte o nouă tentativă de amputare a prerogativelor sale:

"Agenţia Naţională de Integritate nu susţine această propunere legislativă care are ca efect direct generarea unor conflicte de interese şi, evident, presupune eludarea principiilor ce guvernează prevenirea conflictului de interese în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, principii instituite imperativ de lege.

De asemenea, apreciem că propunerea legislativă nu corespunde obligaţiilor asumate de autorităţile statului în lupta împotriva corupţiei instituţionale, va afecta negativ imaginea României in procesul de monitorizare a Comisiei Europene prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare, cu efecte negative referitor la fondurile europene şi în procesul de aderare a României la Spaţiul Schengen.

Cu privire la implicaţiile juridice decurgând din adoptarea proiectului de lege de modificare a Legilor nr. 161/2003 şi nr. 96/2006, în sensul eliminării incompatibilităţii pentru unele categorii de funcţii/demnităţi publice care deţin şi calitatea de comerciant persoană fizică, raportat la prevederile Legii nr. 161/2003, considerăm că interesul public va fi puternic afectat prin posibilitatea demnitarilor/aleşilor locali de a exercita autoritatea publică cu încălcarea, practic, a principiilor stabilite de regimul instituit de legiuitor incompatibilităţilor şi conflictelor de interese", a transmis ANI la solicitarea Realitatea TV.

Mai amintim în context că, după ce aleşii locali au primit, de curând, în baza unei legi adoptate de Parlament şi promulgate de preşedintele Iohannis dreptul de a face parte din adunările generale ale companiilor de utilităţi, miercuri, Camera Deputaţilor a adoptat tacit în plen, două proiecte de lege vizând regimul incompatibilităţilor. Cele două proiecte urmăresc eliminarea sancţiunilor ce decurg din încălcarea regimului conflictelor de interese şi al incompatibilităţilor în aşa fel încât persoana în cauză să nu mai poată ocupa aceeaşi funcţie eligibilă care a generat starea de incompatibilitate ori conflictul de interese, dar să poată ocupa orice altă funcţie aleasă ori numită.

Potrivit comunicatului de presă transmis de ANI la Epoch Times, prin aceste propuneri se instituie posibilitatea rotirii în funcţiile publice în condiţiile în care sunt incompatibili sau în conflict de interese. Spre exemplu, un primar care a încălcat regimul conflictelor de interese sau al incompatibilităţilor, în exercitarea mandatului de ales local, ar putea candida pentru un mandat de membru al Parlamentului. Mai multe informaţii pe acest subiect puteţi accesa aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor