Incriminarea insultei şi calomniei, un pericol pentru dreptul la liberă informare. Scrisoare către senatori

În atenţia membrilor Comisiei

Am luat act cu îngrijorare şi nedumerire de noua iniţiativă legislativă de incriminare a insultei şi calomniei ce poartă semnătura senatoarei Cristiana Anghel. Nu este prima iniţiativă de acest gen, mediul politic depunând eforturi constante şi susţinute de a reincrimina insulta şi calomnia după dezincriminarea lor în anul 2006. Dezincriminarea insultei şi calomniei a adus statului român felicitări din partea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare (OSCE), care consideră România “una dintre ţările cele mai progresiste în acest sens”, şi a condus la creşterea rating-ului de ţară în clasamente internaţionale relevante, cum ar fi cel al Reporteri fără Frontiere.

În urmă cu doi ani, 35 de organizaţii de drepturile omului din întreaga lume cereau autorităţilor române să nu revină la sancţionarea penală a insultei şi calomniei, considerând că această măsură va “intimida acele voci care aduc critici structurilor de putere din societate, expunând abuzul, corupţia şi ilegalităţile”. Tot atunci, OSCE şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la această măsură, afirmând că "sancţiunile penale pentru exprimare pot sufoca dezbaterea publică şi pot fi folosite pentru a proteja funcţionarii publici de critică.” Mai multe detalii aici.

Amintim că, în anul 2006, Parlamentul a hotărât abrogarea infracţiunilor de insultă şi calomnie din Codul Penal. În anul 2007, Curtea Constituţională a decis ca dezincriminarea infracţiunilor de insultă şi calomnie nu este constituţională şi a argumentat pentru ideea că protecţia reputaţiei şi a onoarei unei persoane nu se pot face decât prin mijloce penale. În anul 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că infracţiunile de insultă şi calomnie sunt abrogate, iar în anul 2013 Curtea Constituţională a spus că ÎCCJ nu avea dreptul să se pronunţe pe această chestiune de legalitate şi deci decizia ÎCCJ este neconstituţională.

În textul iniţiatoarei apare şi un articol în vădită contradicţie cu jurisprudenţa CEDO, şi anume articolul 227 – proba verităţii. Prin acest articol i se impune celui care face o afirmaţie să probeze adevărul absolut al faptelor relatate, dovadă imposibilă în multe situaţii, în special când e vorba de investigaţii jurnalistice în cazuri complexe/dificile. Potrivit jurisprudenţei CEDO (a se vedea cazul Dalban v. România, spre exemplu), cel care face o afirmaţie, chiar eronată/exagerată, nu poate fi sancţionat sub nicio formă dacă probează existenţa bunei credinţe şi a unei baze factuale rezonabile pentru afirmaţia sa.

Amintim că deciziile Curţii Constituţionale, invocate drept pretext pentru introducerea în Codul penal a infracţiunilor de insultă şi calomnie, trebuie să respecte Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa CEDO – care au putere de lege în România. Impunerea obligaţiei ca defăimarea să fie sancţionată penal nu este susţinută de niciun articol din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de nicio hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, noul Cod Civil oferă persoanelor ale căror drepturi sunt încălcate prin abuzul de liberă exprimare posibilitatea de a căuta reparaţii în instanţele civile. Există deja un număr semnificativ de decizii ale instanţelor în baza noului Cod Civil care sancţionează aspru astfel de abuzuri, comise în special de persoane ce activează în mass-media.

Cerem membrilor Comisiei Juridice a Senatului să respingă această iniţiativă extrem de periculoasă, într-o societate care încă nu a deprins încă exerciţiul dreptului la exprimare. Pe lângă limitarea adusă dreptului la liberă exprimare, incriminarea insultei şi calomniei poate afecta negativ dreptul la liberă informare a cetăţenilor, împingând ziariştii, avertizorii de integritate sau simplii cetăţeni la autocenzură, ceea ce ar reduce eficienţa luptei anti-corupţie."