Proiect de lege anti-comunist. Înfiinţarea de organizaţii politice cu caracter comunist, pedepsită cu închisoarea
alte articole
Iniţiat de 22 de senatori, în mare parte de la PSD, proiectul de lege care prevede interzicerea organizaţiilor politice cu caracter comunist a fost adoptat tacit de Senat, informează marţi Agerpres.
Termenul alocat dezbaterii acestei iniţiative legislative se împlinise deja din data de 23 martie, astfel că preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a dat citire în plen notei de adoptare tacită. Proiectul a fost trimis Camerei Deputaţilor pentru dezbatere în calitate de Cameră decizională.
"Scopul acestei interdicţii este prevenirea reinstaurării în România a regimului totalitar comunist care a funcţionat în ţara noastră între anii 1945 şi 1989, acesta fiind cel mai criminal regim politic din Europa postbelică - cu un număr de victime situat oficial între 500.000 şi 2.000.000, cifră record dacă o raportăm la numărul populaţiei. România este, totodată, singura ţară în care s-au înregistrat victime la căderea comunismului: peste 1.000 de morţi şi peste 3.300 de răniţi", se arată în textul proiectului de lege.
Constituirea unei organizaţii politice cu regim comunist ar urma să se pedepsească cu închisoare de la 5 la 10 ani, iar aderarea la o asemenea organizaţie politică se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 6 ani. Totodată, sprijinirea sub orice formă a unei asemenea organizaţii politice se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 4 ani.
În expunerea de motive, se mai arată că regimul comunist din România a fost "nedemocratic, criminal, totalitar, dictatorial, terorist şi nedemocratic".
Comisia juridică a acordat proiectului de lege raport negativ pentru a nu crea paralelisme legislative. Membrii Comisiei juridice au atras atenţia că Legea fundamentală prevede că sunt considerate ca neconstituţionale partidele şi organizaţiile care militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept ori a suveranităţii ţării. Dispoziţiile constituţionale sunt dezvoltate prin prevederi din Legea siguranţei naţionale şi Codul Penal.