Preşedintele CCM: Împotriva abuzurilor statului, Constituţia trebuie să apere cetăţeanul
alte articole
În cadrul evenimentului organizat cu ocazia Zilei Constituţiei, preşedintele Curţii Constituţionale a Moldovei (CCM) Alexandru Tănase a menţionat că “cetăţeanul este cel care are nevoie să fie protejat de Constituţie împotriva abuzurilor statului”, odată ce Constituţia este documentul care apără cetăţeanul împotriva actelor greşite ale Parlamentului, protejează cetăţeanul împotriva deciziilor eronate ale Guvernului şi de erorile judiciare.
“O democraţie mimată, sau o democraţie de faţadă este mai periculoasă decât o dictatură, deoarece în dictatură sunt suprimate drepturile şi libertăţile, în schimb este vie speranţa într-o schimbare, pe când într-o democraţie de faţadă este ucisă însăşi speranţa, este subminată încrederea în democraţie ca atare”.
În această ordine de idei, Tănase a remarcat că “democraţia pentru a nu fi demagogică are nevoie nu doar de mecanisme funcţionale dar şi de conducători sinceri profund ataşaţi acestor valori, astfel valorile constituţionale riscă să rămână simple enunţuri frumoase dar fără conţinut”.
“Libertatea, oricât de solemn ar fi proclamată, va rămâne o iluzie, dacă nu vor exista mecanisme eficiente pentru a o proteja. Constituţia moldovenească oferă întregul set de astfel de instrumente. Prin urmare, agenţilor statului le revine obligaţia fundamentală să depună toată diligenţa pentru ca aceste mecanisme să funcţioneze”, a adăugat preşedintele CCM.
“În Europa, deja există state care au sistat mecanismele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau care încearcă să blocheze mecanismele de executare a Hotărârilor Curţii Europene. Ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că doar salvgardând valorile constituţionale oferim o şansă generaţiilor viitoare pentru a trăi într-o societate liberă şi prosperă”, a mai punctat Alexandru Tănase.
Şi preşedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, în cadrul ceremoniei menţionate a afirmat că “niciuna dintre puteri nu o poate supune sau face ingerinţă faţă de alta, iar dacă realitatea noastră politică ne face să suspectăm uneori respectarea acestei paradigme democratice şi constituţionale nu căutaţi omiteri în textul Constituţiei, dar în moralitatea societăţii în ansamblul ei”.
Şeful statului a mai sugerat în cadrul discursului său că nicio ideologie nu poate fi instituită ca o ideologie oficială a statului „unica 'ideologie' de care avem nevoie este cea a toleranţei şi compasiunii”.
La 29 iulie 1994, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea Supremă a statului moldovenesc – Constituţia, care a intrat în vigoare la 27 august 1994. Acest act juridic fundamental al statului conţine cele mai importante reglementări ale sistemului politic, garantează pluralismul politic, protejează drepturile şi libertăţile omului.