Premierul italian cere limitarea fondurilor pentru statele UE care refuză să primească refugiaţi
alte articole
Premierul italian Matteo Renzi a cerut Uniunii Europene (UE) să reducă fondurile pentru statele membre care refuză să primească refugiaţi. Apelul său are loc înaintea unui summit UE, care va avea loc săptămâna viitoare în Bruxelles, unde planificarea bugetului UE pe termen lung va fi pe agenda discuţiilor.
Italia şi într-o măsură mai mică Grecia se află pe linia frontului crizei continue a refugiaţilor ce zguduie UE. Pe baza planului Bruxelles-ului privind cotele pentru redistribuirea refugiaţilor, aproximativ 40.000 de refugiaţi din Italia ar trebui să fie primiţi de alte state UE, dar până acum doar 1.300 din aceştia au fost relocalizaţi.
Până în prezent, statele care au refuzat să accepte partea lor corespunzătoare de refugiaţi au fost ţările din Europa Centrală precum Ungaria, Polonia, Slovacia şi Republica Cehă.
Aceşti membri ai aşa zisului Grup Visegrad s-au alăturat Uniunii Europene în perioada 2004-2015 după ce revoluţiile din estul Europei au provocat prăbuşirea comunismului în regiune. Aceste state au fost mai sărace decât vecinii lor vestici. Ca urmare, ele au beneficiat mult de pe urma programelor UE de distribuire a ajutoarelor pentru dezvoltare pentru membrii săi mai săraci.
Renzi a declarat că refuzul statelor de a primi refugiaţi plasează o povară financiară suplimentară pe umerii ţărilor aflate pe prima linie a frontului crizei imigranţilor. “Aspectele pozitive ale apartenenţei la UE trebuie să fie echilibrate cu obligaţiile care izvorăsc din acea apartenenţă”, a precizat Renzi.
Premierul italian a declarat Parlamentului ţării sale că este pregătit să facă presiuni asupra acestei chestiuni la summitul UE de săptămâna viitoare.
“Este necesar ca Italia să fie promotorul unei poziţii foarte dure faţă de acele ţări care au primit o mulţime de bani, datorită apartenenţei lor la bloc, pentru a-şi relansa teritoriile şi care se sustrag de la obligaţiilor lor privind relocalizarea imigranţilor”, a adăugat Renzi.
Italia fără bani
Renzi s-a iritat de asemenea şi în privinţa regulilor UE asupra disciplinei bugetare pentru statele membre, făcând referire la un acord actual pe baza cărora statele membre trebuie să îşi limiteze deficitele bugetare pentru 2017 la 1,8% din PIB. El a susţinut că este inacceptabil ca guvernele naţionale să urmeze orbeşte aceste reguli.
“Poate o ţară ca a noastră... să se închine în faţa regulilor birocratice şi teoretice scrise într-o manieră îndoielnică, pe care oricine le poate interpretata după bunul plac şi care nu ţin cont de nevoile cetăţenilor săi?”, a întrebat Renzi. “Este inacceptabil ca cineva chiar să se gândească la acest lucru”, a adăugat el.
Datorită extinderii poverii financiare generate de primirea şi întreţinerea unui număr atât de mari de refugiaţi, Italia plănuieşte un buget de 24,5 miliarde de euro, conform ministrului italian al economiei Pier Carlo Padoan. În plus, analiştii se aşteaptă ca Italia să împingă deficitul său bugetar pentru anul următor la 2,4% din PIB, cu mult peste limita de 1,8% asupra căreia a căzut de acord cu Bruxelles-ul la începutul acestui an.