Ponta a promis în campania electorală că va respinge proiectul Roşia Montană, dar acum s-a răzgândit

Premierul Victor Ponta nu îşi mai aduce aminte ce a promis în campania electorală privind proiectul Roşia Montană. Una din cele 15 promisiuni electorale principale ale USL, respectiv promisiunea cu numărul 8 preciza clar: ”Respingerea proiectului Roşia Montană, cu evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”.
Premierul român, Victor Ponta. (DANIEL MIHAILESCU / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
30.08.2013

Premierul Victor Ponta nu îşi mai aduce aminte ce a promis în campania electorală privind proiectul Roşia Montană. Una din cele 15 promisiuni electorale principale ale USL, respectiv promisiunea cu numărul 8, preciza clar: ”Respingerea proiectului Roşia Montană, cu evaluarea corectă pe trei zone: respectul pentru mediu, protejarea interesului naţional şi combaterea corupţiei politice”.

Poziţia lui Victor Ponta referitoare la Roşia Montană era întărită la vreme respectivă şi de soţia acestuia, europarlamentarul Daciana Sîrbu. "O să mă leg cu lanţuri dacă vorbim de Roşia Montană, unde sunt absolut convinsă că e greşit dacă se întâmplă". Aceasta a adăugat că "putem compara Roşia Montană cu o casă închiriată - vom primi o chirie infimă, dar chiriaşii vor pleca la final cu tot cu mobilă, cu parchetul, cu comoara din casă şi ne vor lasa în urmă o bombă”.

La nici măcar un an de la această promisiune electorală asumată prin programul de guvernare, Guvernul iată că a aprobat proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din Roşia Montană.

Proiectul de lege privind Roşia Montană

Proiectul de lege prin care se aprobă acordul dintre statul român şi compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) privind măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană, a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi urmează să fie adoptat de Parlament.

Potrivit acestui acord, acţionarul majoritar al RMGC va transfera în etape, cu titlu gratuit către acţionarul minoritar controlat de statul român, o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC. Participaţia indirectă a statului român urmează să ajungă astfel la 25%, iar redevenţa încasată de statul român, cu opţiunea încasării în natură, va fi de 6% din valoarea producţiei.

Proiectul de lege mai prevede declararea proiectului ca fiind de utilitate publică şi de interes naţional deosebit, precum şi modificarea unor acte normative în materia exproprierilor şi autorizaţiilor de construcţie.

După ce a fost aprobat de Guvern, proiectul intră acum în circuitul parlamentar şi necesită, aviz, raport şi vot final în fiecare dintre cele două camere legislative urmând ca, ulterior, să meargă la promulgare.

Fostul ministru al Mediului, Laszlo Borbely, a declarat joi, pentru Agenţia de presă r/News, că decizia politică în privinţa începerii exploatării minereurilor de la Roşia Montană a fost luată din momentul în care proiectul de lege a fost adoptat în şedinţa de guvern. Acesta a explicat că proiectul de lege nu dă un răspuns clar în privinţa protejării mediului.

”De fapt, sunt două probleme la care proiectul de lege nu dă răspuns. Este fundamentală problema mediului şi ceea ce ţine de legislaţia de mediu. Eu nu cred că putem să rupem partea economică de partea de mediu. Şi eu nu sunt convins, şi nu am fost convins nici în perioada în care eram ministru, că această investiţie nu dăunează mediului”, a afirmat Borbely.

Cea de-a doua nelămurire a liderului UDMR se referă la prevederea potrivit căreia investiţia de la Roşia Montană este "de importanţă naţională". “Vine o firmă privată, investeşte, are criteriile sale. Nu ştiu cum poate fi această investiţie considerată de interes public şi de interes naţional în aceste condiţii. Probabil în Parlament vom discuta şi vom pune aceste întrebări”, a arătat deputatul UDMR.

Şi preşedintele Partidului Verde, Remus Cernea, şi-a exprimat punctul de vedere referitor la această decizie a Guvernului: ”Am mai avut o reacţie pe această temă şi săptămâna trecută când documentele nu era făcute publice, dar am intrat în posesia lor. Este regretabil că Guvernul vine cu un astfel de proiect de lege întrucât acesta în esenţă suspendă statul de drept. De ce? Practic structura întregului proiect vizează eliminarea tuturor barierelor legislative împotriva proiectului minier pe baza de cianuri de la Roşia Montană. Aşadar, toate acele legi care împiedicau proiectul de la Roşia Montană, acum vor fi modificate, sau suspendate, pentru a se permite iniţierea acelui proiect cu impact devastator asupra mediului. Această iniţiativă a Guvernului sper să se lovească de un refuz al Parlamentului, sper ca Parlamentul să aibe înţelepciunea să refuze, să respingă o astfel de iniţiativă care ar suspenda statul de drept în România. Eu cred că această lege a Guvernului este şi neconstituţională şi voi prezenta pe parcursul dezbaterilor viitoare o serie de argumente în acest sens. Cred că este foarte grav ce se întâmplă şi cred că este momentul pentru mobilizare internă, cât şi în plan internaţional, împotriva acestui proiect minier extrem de periculos de la Roşia Montană”.

”Asistăm la o avalanşă de decizii care sunt îndreptate acum împotriva mediului, fie că e vorba de Roşia Montană, fie că e vorba de gazele de şist, fie că e vorba de ariile protejate, fie că e vorba de legea aceea votată în Parlament privind cultivarea organismelor modificate genetic în ariile protejate”, a declarat Remus Cernea pentru Epoch Times.

Opoziţie în inteiorul USL

"Aşa cum a anunţat că va face Daciana Sîrbu, soţia lui Ponta, aşa voi face şi eu. Prefer să stau în lanţuri decât să accept aşa ceva. Am citat spusele ei şi voi proceda la fel, asta e atitudinea mea de parlamentar", a declarat senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu pentru Ziare.com.

Senatorul PNL a susţinut că sunt "destul de mulţi" parlamentari USL care se opun proiectului de exploatare cu cianuri.

Referitor la această schimbare de atitudine a premierului Ponta privind proiectul de la Roşia Montană, Roşca Stănescu a precizată că "ar trebui să ne prezinte şi nouă argumentele".

Şi senatorul PSD Gabriela Creţu a afirmat că nu are de gând să voteze acest proiect de exploatare minieră, explicând că acesta nu ar trebui votat prin lege specială.

"Proiectul va fi trimis Parlamentului, nu înseamnă că a şi trecut. E clar, există poziţii distincte şi în grupul politic al PSD, şi în USL, şi în Parlament. Dacă proiectul este cel care circulă, nu voi vota un asemenea proiect, nu atât din cauza cianurilor, cât pentru că nu cred că e corect să votăm legi speciale pentru situaţii speciale, legea e aceeaşi pentru toţi”, a declarat Corina Creţu.

Aceasta a susţinut că unii parlamentari nu îndraznesc să-şi exprime punctul de vedere. ”În politica noastră nu există obiceiul de a te exprima public când eşti contra curentului, dar bănuiesc că numărul opiniilor împotriva exploatării sunt mai numeroase decât cele expuse".

După seria de presiuni, Victor Ponta îşi schimbă atitudinea

"E un singur proiect în această toamnă asupra căruia realmente eu nu o să cer şi chiar o să rog liderii de grup să nu avem o decizie a grupului. Realmente fiecare va vota după propria conştiinţă, cum crede că e mai bine pentru alegătorii săi", a declarat vineri Victor Ponta.

"E un proiect extrem de controversat, nici eu nu sunt convins de el, mă refer la Roşia Montană. Mă gândeam însă că tocmai un proiect atât de controversat nu poate fi decis de Guvern, ci poate fi decis doar de către cei care îi reprezintă pe toţi cetăţenii României, şi aceia sunteţi numai dumneavoastră", a concluzionat premierul Ponta.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor