PMP cere demisia lui Ponta şi ameninţă că va ataca la CCR învestitura noului guvern

Deputatul PMP Elena Udrea a ţinut luni o conferinţă de presă alături de preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, în care au cerut public demisia premierului Victor Ponta, precum şi întrerupe negocierile pe care le poartă cu partidele parlamentare.
Conferinţă de presă la sediul PMP susţinută de Eugen Tomac, preşedinte şi Elena Udrea, vicepreşedinte PMP (Epoch Times România)
Andrei Pricopie
03.03.2014

Deputatul PMP Elena Udrea a ţinut luni o conferinţă de presă alături de preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, în care au cerut public demisia premierului Victor Ponta, precum şi întrerupe negocierile pe care le poartă cu partidele parlamentare.

„Mişcarea Populară a decis că Victor Ponta trebuie să îşi depună mandatul. Negocierile pe care premierul Victor Ponta le duce în acest moment cu diferite partide pentru a forma un nou guvern, pentru a obţine majoritatea în Parlament pentru susţinerea Guvernului, sunt ilegitime, ca urmare cerem domnului prim-ministru Victor Ponta să oprească aceste negocieri”, a declarat Elena Udrea.

PMP a transmis că premierul onta trebuie să-şi dea demisia, motivând că acest lucru se impune pentru că în momentul de faţă nu ne aflăm în faţa unei remanierii guvernamentale ci a unei noi investitutri.

„Nu suntem în situaţia unei remanieri, ci a unei noi învestituri. De aceea, Victor Ponta trebuie să-şi depună mandatul şi să îl lase pe Preşedintele Băsescu să-şi exercite dreptul de a numi un nou premier. A ajuns în funcţie ca urmare a victoriei USL la alegeri şi, având în vedere că USL nu mai există, este logic ca şi el să plece din funcţia pe care a obţinut-o din partea acelei alianţe politice”, a explicat aceasta, adăugând faptul că Victor Ponta este în funcţia de prim-ministru „în mod ilegitim”.

Elena Udrea i-a cerut premierului să-şi dea demisia ameninţând că în caz contrar va ataca investitura noului guvern la Curtea Constituţională.

„Aşteptăm de la primul-ministru Victor Ponta să acţioneze legitim, moral şi constituţional, să îşi depună mandatul şi să accepte dreptul preşedintelui de a nominaliza în această funcţie conform algoritmului politic din Parlament. În cazul în care Victor Ponta nu îşi va prezenta demisia, Mişcarea Populară va ataca la Curtea Constituţională învestirea noului executiv şi sperăm să ni se alăture şi celelalte formaţiuni parlamentare de opoziţie”, a subliniat Udrea.

PMP cere şi demisia preşedintelui PNL Crin Antonescu din funcţia de preşedinte al Senatului: „Crin Antonescu trebuie să demisioneze şi el din funcţia de preşedinte al Senatului, pentru că se află în aceeaşi situaţie ca şi Ponta, obţinând funcţia cu pricina ca urmare a susţinerii USL”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor