Pleşu: Am o problemă tot mai mare cu Iohannis. Prost sfătuit, dar de o neinspirată siguranţă de sine...

Cazul lui Vlad Alexandrescu - care este pe punctul de a fi exclus din Guvernul Cioloş aparent în urma scandalului de la Operă, practic fiindcă, potrivit ministrului, a deranjat grupuri de interese cu initiativele sale reformatoare în domeniul Culturii - i-a atras atenţia şi lui Andrei Pleşu.
Andrei Pricopie
01.05.2016

alte articole

Andrei Pleşu (Florin Chiriă)
Andrei Pricopie
01.05.2016

Solidar cu ministrul demisionar al Culturii Vlad Alexandrescu, scriitorul Andrei Pleşu a dedicat un articol acestui caz care a stârnit deja puternice controverse şi animozităţi în spaţiul public.

În articolul intitulat "Cum trebuie să fie un ministru?", pe care l-a publicat duminică în secţiunea 'Bloguri' a publicaţiei Adevărul, Andrei Pleşu opinează că, în situaţia dată, prim-ministrul Dacian Cioloş, care este supus "unor permanente şi multicolore presiuni", "n-a avut, din păcate, prea mult spaţiu de joc", însă atitudinea preşedintele Klaus Iohannis este reprobabilă.

Cum trebuie să fie un ministru?

"În România, evident. S-ar zice că prima condiţie e să nu se facă auzit, văzut, simţit. Să-şi folosească fotoliul ca adăpost. Apoi e musai să fie iubit de un partid. De unul mare, dacă se poate. Partidul îl propune, partidul îl susţine, îl acoperă şi doar în cazuri de gravă avarie, îl retrage (deşi nu e sigur). Important e şi ca ministrul să nu-şi facă duşmani. Să fie bine cu toată lumea, să fie băiat de comitet, să nu-şi supere şefii, să-şi asigure bunăvoinţa parlamentarilor, a prim-ministrului, a preşedinţiei. Să nu facă pe deşteptul, să nu vină cu reforme "radicale", să stea, moţăind, în banca lui.

E limpede că Vlad Alexandrescu n-a fost la înălţimea acestor exigenţe. Rezultatul era previzibil: a trebuit să plece. Nu i s-au contabilizat meritele, numeroase pentru nici şase luni de mandat. (...) Nu-l idealizez pe Vlad Alexandrescu. Va fi avut stîngăcii procedurale, va fi făcut şi greşeli. Dar şi ele sunt rezultatul ofensivei sale. Dacă eşti activ, dacă ai iniţiativă, dacă te lupţi cu îndărătnice cutume instituţionale, cu inerţii placide, cu oameni mai preocupaţi de ei înşişi decît de "cauză" – faci şi greşeli. Scutiţi de greşeală sunt doar absenţii, palorile, netrebnicii. Pe de altă parte, există, nu ştiu de ce, şi o sumedenie de greşeli care se iartă, sau se trec cu vederea. (...)

În situaţia dată, prim-ministrul n-a avut, din păcate, prea mult spaţiu de joc. N-aş vrea să fiu în pielea lui. Nesusţinut de Parlament, de partidele politice, de preşedinte, el e taxat mereu pentru puţinul pe care, în ciuda statutului lui precar, încearcă să-l facă. E împiedicat să acţioneze şi certat că nu acţionează. E supus – se vede cu ochiul liber – unor permanente şi multicolore presiuni, e constrîns să aleagă între a supravieţui guvernamental, (pentru a bloca un tot mai greu evitabil episod de haos, chiar cu preţul unor amare concesii) şi a lua-o la fugă. Se străduieşte, totuşi, să rămînă decent, dezinteresat, asumînd cearcănele unui context impur. Rămîn la părerea că n-am avut, pînă acum, un prim-ministru de o asemenea calitate umană. De-aia nici nu ne place: strică preţurile.

În schimb, am o problemă tot mai mare cu dl preşedinte. Sînt în continuare bucuros că l-am ales, evacuînd, astfel, perspectiva de a avea la vîrf un zglobiu şi iresponsabil titirez. Dar, în clipa de faţă, nu mai ştiu ce vreau de la dl Iohannis şi nici la ce mă pot aştepta de la dînsul. Nu mai ştiu dacă prefer să-l "aud" tăcînd, sau să-l ascult vorbind. Tace adesea cînd trebuie să spună ceva şi vorbeşte cînd nu e cazul şi cum nu e cazul: solidar cu "drama" Antenei 3, iar apoi spălîndu-se pe mîini de propriile declaraţii, solidar cu guvernul instalat de el însuşi, iar de curînd spălîndu-se pe mîini de acelaşi guvern.

Prost sfătuit (sau nesfătuit), dar de o neinspirată siguranţă de sine, preşedintele ţării tinde spre prezenţa monotonă a unei scheme. Spune banalităţi cu un aer suveran, defilează cu ştaif prin faţa naţiunii şi nici în afară nu face cine ştie ce impresie. E grav că nu are un purtător de cuvînt. E grav că nu are un consilier pe politică externă. Şi nu-l ajută prea mult să-l aibă consilier pentru cultură pe domnul Sergiu Nistor, o veche prezenţă "discretă" pe scena "demnităţilor" autohtone, despre ale cărui impozante performanţe profesionale eu unul nu ştiu nimic. Las`că nici Dan Mihalache nu era mai breaz! Tocmai bun de ambasador la Londra…

Cît despre competenţele în materie de cultură ale dlui Iohannis – pe care le-am văzut la lucru în cazul Vlad Alexandrescu – am toate motivele să fiu simultan amuzat şi trist. În alt context – şi prin contrast cu gălăgia regăţeană – comportamentul sumar al domnului preşedinte mi l-ar face (şi mi l-a făcut) simpatic. M-ar înduioşa, întrucîtva, laconismul său, dacă mi-ar fi vecin, sau coleg de catedră la un liceu din Ardeal. Dar el este preşedintele ţării! Iar în această poziţie ar trebui să "livreze" mai mult, mai adecvat, mai precaut."

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor