Vlad Alexandrescu: Sunt îngrijorat că reacţiile furibunde ale forţelor retrograde ar putea să prevaleze

Vlad Alexandrescu - singurul ministru al Culturii pentru care oamenii au ieşit în stradă în semn de solidaritate atunci când au aflat că i s-a cerut demisia - se află încă în fruntea Ministerului.
Vlad Alexandrescu (Florin Chirilă/Epoch Times)
Andrei Pricopie
29.04.2016

Într-o nouă postare pe contul său de Facebook, Vlad Alexandrescu îşi anunţă susţinătorii că a convenit cu premierul Dacian Cioloş să nu îşi depună demisia înaintea sărbătorilor de Paşti.

"Vă mulţumesc tuturor pentru susţinerea din ultimele zile: manifestaţiile de stradă de miercuri şi joi, opiniile publice, articolele de presă, numeroasele comentarii de pe reţelele de socializare şi petiţiile în favoarea rămânerii mele ca Ministru al Culturii.

Din toate acestea am înţeles că reforma pe care am început-o în domeniul culturii are o largă audienţă şi răspunde unei aşteptări generale de înnoire în sectorul cultural. În momentul de faţă continuarea acestei reforme este periclitată.

Am convenit cu Primul-Ministru că nu îmi voi depune demisia înaintea sărbătorilor de Paşti. Sunt îngrijorat că reacţiile furibunde ale celor care vor oprirea reformei ar putea să prevaleze. Cred că împreună cu echipa mea şi cu toţi cei care îmi împărtăşiţi viziunea, putem şi trebuie să ne impunem", a scris Vlad Alexandrescu.

Premierul Dacian Cioloş - cel care i-a cerut lui Vlad Alexandrescu să facă un pas în spate în urma scandalului de la Operă - a explicat motivele pentru care s-a ajuns în această situaţie, într-un comentariu pe reţeaua de socializare.

"L-am susţinut pe Vlad în toate demersurile reformiste şi când am avut ceva să-i reproşez am făcut-o direct şi nu public (aşa cum n-o s-o fac nici acum) pentru că îl respect. Din păcate (din păcate şi pentru mine, şi pentru el), au fost făcute greşeli de abordare în cazul de la Operă, care ne-au adus în situaţia în care suntem.

Eu ca prim-ministru trebuie să judec şi viziunea unui ministru, dar şi modul de acţiune pentru că ambele sunt instrumente la fel de importante (...) într-o astfel de demnitate", a declarat Dacian Cioloş.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor