Personalul Volkswagen a avertizat cu ani în urmă despre falsificarea testelor pentru emisii

Conform unor rapoarte din presa germană, personalul producătorului auto german Volkswagen a avertizat compania cu mulţi ani în urmă în privinţa unui program instalat în motoarele diesel care poate înşela testele pentru emisii.
Volkswagen Golf VII (Autoloisir)
Andrei Popescu
29.09.2015

Personalul Volkswagen şi unul dintre furnizorii săi au avertizat cu ani în urmă în privinţa programului proiectat să înşele testele de emisii, au raportat duminică două ziare germane, în condiţiile în care producătorul auto încearcă să descopere dacă directorii companiei au ştiut de această înşelăciune.

Cel mai mare producător auto al Europei este zdruncinat în prezent de cel mai serios scandal în cei 78 de ani activitate, recunoscând faptul că a instalat programe în motoarele diesel care au mascat emisiile de gaze toxice.

Mai multe ţări din lume şi-au lansat propriile investigaţii după ce compania germană a fost prinsă că a falsificat testele în SUA. Volkswagen susţine că programul a afectat motoarele a 11 milioane de maşini, majoritatea fiind vândute în Europa.

Investigaţia internă a companiei va urmări în principal să afle până la ce nivel în lanţul de conducere se află directorii responsabili de această schemă de înşelătorie şi de când au ştiut.

Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung, citând o sursă din comitetul de supraveghere al Volkswagen, a declarat că acest comitet a primit un raport intern în cadrul întâlnirii sale de vineri care a arătat că mai mulţi tehnicieni ai Volkswagen au avertizat în 2011 în privinţa practicilor ilegale privind emisiile. Nu s-a dat nicio explicaţie în legătură cu faptul că nu a fost analizată atunci această problemă.

Ziarul german Bild am Sonntag a declarat că ancheta internă a Volkswagen a scos la iveală o scrisoare din partea furnizorului de componente Bosch, redactată în 2007, care a avertizat de asemenea în privinţa unei posibile utilizări ilegale a programului furnizat de Bosch. Ziarul nu a citat o sursă a raportului său.

Volkswagen a refuzat să comenteze pe marginea detaliilor celor două rapoarte.

Noul director executiv al Volkswagen, Matthias Mueller, a trimis o scrisoare personalului companiei în care a promis că va depune eforturi continue pentru a investiga scandalul şi pentru a promova “cele mai stricte standarde de conformare şi guvernare în industrie”.

Volkswagen încearcă în continuare să găsească o soluţie în ceea ce priveşte cele 11 milioane de maşini pe care le-a construit cu motoare afectate.

Unitatea VW din Italia a declarat dealerilor săi să nu mai vândă maşini, a raportat duminică ziarul italian Corriera della Sera.

Un purtător de cuvânt al Volkswagen a declarat că nu există instrucţiuni de la sediul companiei din Germania ca dealerii să nu mai vândă maşini afectate, precizând însă că unităţile de vânzare din fiecare ţară au dreptul să ia astfel de decizii pe cont propriu.

În Germania, agenţia guvernamentală KBA a declarat că Volkswagen va trebui să prezinte în 7 octombrie un plan conform căruia emisiile la motoarele sale diesel vor respecta cerinţele legii, a raportat Bild.

Politicienii germani au aplicat şi mai multă presiune asupra Volkswagen, fiind îngrijoraţi de reputaţia industriei germane.

Motoarele diesel folosesc mai puţin combustibil şi emit mai puţin dioxid de carbon – considerat o cauză a încălzirii globale – decât motoarele standard cu benzină. Dar ele emit niveluri mai ridicate de gaze toxice cunoscute sub numele de oxizi de azot, care sunt o cauză a deceselor provocate de afecţiuni la plămâni şi inimă.

Volkswagen şi alţi producători europeni au promovat tehnologia “clean diesel”, beneficiind de pe urma economiei de combustibili diesel dar respectând teste stricte pentru emisiile de toxine. Totuşi, faptul că acest lucru a fost realizat prin înşelarea testelor ar putea afecta viabilitatea întregului sector al motoarelor diesel şi soarta companiilor care au mizat pe acest tip de motor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor