PAS: România a devenit un model de dezvoltare şi democraţie pentru R. Moldova

De Ziua Naţională a României, Maia Sandu anunţă că Partidul Acţiune şi Solidaritate va demara discuţii şi negocieri cu partidele partenere din România pentru a simplifica şi îmbunătăţi viaţa tuturor moldovenilor.
(unpaspentru.md)
Ştefan Sârbu
01.12.2017

Cu ocazia Zilei Naţionale a României dar şi a împlinirii în 2018 a 100 de ani de la Marea Unire, eveniment istoric cu impact major asupra teritoriului şi populaţiei dintre Prut şi Nistru, preşedinta Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS) Maia Sandu a adresat o scrisoare deschisă către clasele politice de pe ambele maluri ale Prutului cu solicitarea de a se depune toate eforturile pentru ca Republica Moldova să se apropie de nivelul şi valorile europene, dar şi de modelul României prin acţiuni concrete care ar îmbunătăţi viaţa fiecărui moldovean.

Potrivit scrisorii deschise, Maia Sandu, în numele formaţiunii PAS punctează că în prezent, statul român ar fi unul cu democraţie funcţională, care face parte din familia europeană şi a cărui securitate este asigurată în urma integrării euro-atlantice. România devenind un model de dezvoltare şi democraţie pentru Republica Moldova.

Astfel, PAS consideră necesar a fi implementate şi realizate în termeni cât mai restrânşi acţiuni de conectare a sistemului electro-energetic la cel românesc şi european, reducându-se costurile şi dependenţa de Federaţia Rusă fiind asigurată securitatea energetică. Eliminarea tarifelor adiţionale de roaming, pentru ca studenţii şi concetăţenii plecaţi la lucru în România, rudele şi prietenii să poată vorbi cu cei de acasă mai des şi la costuri mai mici. Refacerea tuturor podurilor distruse peste râul Prut, fiind asigurată posibilitatea micilor antreprenori din Moldova să-şi vândă produsele în oraşele de peste Prut, iar oamenii să poată circula în scopuri turistice, de studii sau de lucru mai uşor şi mai ieftin.

„Includerea Chişinăului în proiectul autostrăzii Târgu Mureş – Iaşi – Chişinău, astfel încât să se faciliteze circulaţia cetăţenilor de pe ambele maluri ale Prutului şi schimburile economice. Adaptarea ecartamentului căii ferate pe tronsonul Chişinău – Iaşi la standardul european, pentru a reduce timpul de parcurgere a acestei distanţe. Instituirea controlului vamal comun, astfel încât miile de moldoveni care călătoresc în România şi, respectiv, de cetăţeni români care vizitează Republica Moldova să nu fie nevoiţi să stea la cozile vamale ore în şir”, a adăugat formaţiunea politică de la Chişinău, menţionând că multe dintre acţiunile expuse au fost iniţiate de România, însă acestea ar fi tergiversate sau amânate.

„Înţelegem că e nevoie de resurse financiare importante pentru realizarea lor, însă avem certitudinea că împreună vom reuşi să îndeplinim aceste lucruri de care să beneficieze toţi cetăţenii”, a concluzionat Maia Sandu exprimându-şi încrederea că România va fi alături de moldoveni în implementarea iniţiativelor care ar aduce mai aproape R. Moldova şi România. „Vom demara un proces de discuţii şi negocieri cu partidele partenere din România pentru a simplifica şi îmbunătăţi viaţa tuturor cetăţenilor noştri.”

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor